Deşi au fost ridicate multe restricţii pentru cubanezi, şi au mai multă libertate (atât religioasă cât şi în alte domenii) decât în ultimii ani, guvernul încă pune restricţii asupra creştinilor. Cu toate acestea, acest lucru nu a împiedicat Biserica să crească în ultimii 15 – 20 de ani. (WorldServe Ministries pentru MNN) De exemplu, guvernul cubanez nu va permite construcţia de noi clădiri pentru Biserici. Prin urmare, creştinii se adună în case de rugăciune. Deşi, din punct de vedere legal nu este permis decât un număr de 15 persoane să se adune într-o casă şi să se închine, totuşi se…
Autor: Ionela Acasandrei (Băloi)
Rehmat Mashi (73 de ani) a fost închis pentru acuzaţii de blasfemie pentru presupunerea că acesta l-a insultat pe profetul Mohamed în satul Jhandewali, provincia Punjab din Pakistan în data de 20 iunie. „Este o afirmaţie falsă bazată pe câteva evenimente ce au avut loc acum câteva luni. Acest caz a început de la o dispută a terenurilor,” a declarat Tatăl Asi, un lider creştin din loc. Rehmat şi acuzatorul său au sprijinit partide politice diferite, în opoziţie, la alegerile locale ce au avut loc acum 3 luni, fapt care ar fi creat aceste tensiuni. Musulmanii, deasemenea, au ameninţat că…
„Persoanele cu dizabilităţi reprezintă 10 % din populaţia lumii dar vocile lor nu prea sunt auzite în biserici”, a declarat la o întâlnire protenstantă la nivel global ce a avut loc în SUA, un combatant pentru drepturile persoanelor cu handicap. (Ecumenical News International) „Noi căutăm să fim incluşi în viaţa Bisericii”, a spus Samuel Kabue de la Ecumenical Disabilities Advocates Network, la întâlnirea din Michigan, SUA, în 22 iunie, a Comuniunii Mondiale a Bisericilor Reformate. Să ne rugăm pentru toate persoanele cu dizabilităţi ca Dumnezeu să îi întărească şi să îi binecuvinteze cu viaţă veşnică. Sursa: www.christiantelegraph.com Ionela Băloi, Echipa…
La fel ca macedonienii care, în vremurile din Noul Testament, au dat din sărăcia lor creştinilor din Ierusalim, baptiştii cubanezi au făcut la fel pentru creştinii din Haiti. (Baptist Press) Mişcaţi de veştile despre Haiti şi ajutorul disperat de care au nevoie, datorită cutremurului din 12 ianuarie, baptiştii cubanezi au oferit recent suma de 6 000 de dolari naţiunii vecine. Craig Culbreth, director de misiune la Florida Baptist a declarat: „Darul financiar pe care l-au dat baptiştii cubanezi pentru baptiştii din Haiti a reprezentat un mare sacrificiu pentru aceste bisericii. Şi ei suferă la rândul lor dar totuşi au dat…
Un băiat creştin în vârstă de 11 ani care a fost răpit de către un musulman bogat din satul Dhonikay, Wazirabad, acum 18 luni, este tot mai bolnav şi obosit din cauză că este forţat să muncească pentru a plăti datoria familiei sale. Familia lui Danish Masih datora lui Ashraf Cheema 142 000 rupii (aprox. 1730 dolari CAD) iar Ashraf a refuzat să plătească salariile lunare acestora sau să reducă datoriile lor din câştigurile lunare. Ashraf, de asemenea a luat pământ de la familia lui Danish şi a furat zestrea mamei lui, şi totuşi a refuzat să reducă din datoria…
O fată creştină în vârstă de 14 ani, din Pakistan, Mohalla Raja Sultan, Rawalpindi, s-a întors acasă după ce a fost răpită şi violată de către cinci bărbaţi musulmani. Fata, al cărei nume rămâne anonim, a fost ameninţată anterior că va fi omorâtă dacă tatăl ei nu o va da lui Guddu, un bărbat musulman, să se căsătorească cu ea. Musulmanii au spus tatălui ei, Lazarus, că aceştia „au participat la o convenţie islamică, şi vorbitorul a spus că dacă te căsătoreşti cu o fată care nu este musulmană sau violezi o fată care nu este musulmană, vei primi 70…
Charles Edward Hunter, evanghelistul cunoscut şi sub numele de predicatorul vindecător, a murit noaptea trecută în casa sa din Houston. Evanghelistul a avut probleme de sănătate în ultimii ani. (Charisma News Online) Hunter şi sotia lui, Frances, au petrecut aproape 40 de ani conducând cruciade şi vorbind despre mesajul vindecării în toată lumea, înainte ca aceasta să moară la vârsta de 93 de ani. Cunoscuţi sub numele de Happy Hunters, cuplul a scris numeroase cărţi despre vindecarea divină, inclusiv best seller-ul “Cum să vindeci bolnavul”, şi a realizat DVD-uri referitoare la slujirea prin vindecare. “Cei doi au fost o combinaţie…
Forţele de securitate din Iran au reţinut vineri, 19 iunie, 8 membri ai unei biserici protestante la nivel naţional, ca şi răspuns la numărul tot mai mare de creştini din această naţiune islamică strictă. (Worthy News, BosNewsLife). Un pastor senior al Bisericii din Iran, care a cerut să rămână sub anonimat din motive de securitate a spus că persoanele au fost reţinute după ce forţele de securitate au percheziţionat o casă în care se adunau pentru rugăciune, în capitala Iranului. Creştinii se rugau acolo pentru ceilalţi fraţi ai lor care au fost închişi în raidurile anterioare. „Mama mea a scăpat…
Căsătoria poate fi doar între un bărbat şi o femeie, a hotărât un tribunal din Germania într-un proces intentat de doi bărbaţi care s-au căsătorit în Canada. Tribunalul a decis că o căsătorie între persoanele de acelaşi sex făcută în afara ţării trebuie considerată ca un parteneriat civil în Germania, a declarat Hilary White de la LifeSiteNews.com. Decizia este un pas înapoi pentru mişcarea homosexualilor din Germania, care au sperat să folosească intanţele de judecată pentru a forţa legalizarea căsătoriilor între homosexuali. Andreas Boettcher, un manager în vârstă de 37 de ani, de origine germană, a plecat la Montreal cu…
Sunt 2000 de limbi în lume care nu au încă o traducere a Bibliei (MNN). Aceste limbi reprezintă 350 de milioane de oameni. Australienii Dave, Carnsey si Sav au făcut un studiu la peste 1400 de persoane, iar 66 procente au răspuns că nu știau că este atât de mult de lucru la traducerea Biblie la nivel global. Așa cei trei doresc să facă ceva pentru a sprijini lucrarea de traducere și pentru ca aceasta să poată fi terminată. Începând cu 25 august, timp de 80 de zile, până în 11 noiembrie, cei trei, în parteneriat cu Operation Mobilization si…
Deşi biserica din India este în creştere, înca mai există oameni care trăiesc în India şi nu au acces la Scriptura. (MNN) „De fapt, peste 150 de dialecte (în India) nu au măcar un singur verset din Scriptură”, a declarat preşedintele Asociaţiei Wycliffe, Bruce Smith. „Este de fapt cea mai mare populaţie de oameni din ţară (fără Scriptură) – peste 55 de milioane de oameni sunt fără Biblie”. Smith spune că, pentru ca Biblia să poată vorbi inimilor oamenilor, aceasta trebuie să fie tradusă. „Pentru a putea face evanghelizare efectivă, în special ucenicizare, trebuie să ai Scriptura tradusă în limbile…
Conducerea închisorii Quezel Hessar din Iran a anunţat că 26 de prizonieri au fost transferaţi şi pregătiţi pentru execuţie în următoarele zile. (FCNN) Reporterii şi Activiştii pentru Drepturile Omului din Iran (RAHANA) au spus că autorităţile au executat în această dimineaţă 13 din cei 26 de prizonieri. Mohammad Seyfzadeh, avocat şi activist pentru drepturile omului a comentat acest fapt, spunând că: „Cei mai mulţi dintre prizonierii executaţi au cerut graţiere, dar nu li s-a permis”. Sentinţele de condamnare la moarte a acestor prizonieri au fost date de Judecătorul Hosseini, de la Curtea Islamică. Republica Islamică a început să dea sentinţe…
Un cuplu creştin care a fost arestat şi reţinut pentru 75 de zile sub acuzaţia de evanghelizare creştină în oraşul Isfahan, a fost eliberat condiţionat după ce s-a plătit suma de 100 000 de dolari.(FCNN) Potrivit cu ultimele ştiri primite de la FCNN, Hamid Shafiee şi soţia sa, Reyhaneh Aghajary, care au fost arestaţi pe data de 28 februarie, 2010 şi reţinuţi pentru 75 de zile într-un centru de detenţie din Isfahan, au fost eliberaţi separat după ce s-a plătit o sumă foarte mare de bani. Aghajary a fost eliberată temporar din închisoarea Dastgerd, în data de 16 mai, 2010,…
În St. Petersburg, Rusia, prietenii şi familia sunt îndureraţi datorită morţii pastorului Yuri Golovin, care a fost omorât în bătaie. (MNN) Asociaţia Slavic Gospel şi Uniunea Rusească a Bisericilor Evanghelice Creştine – Baptiste (UECB) au raportat faptul că pastorul Golovin, în vârstă de 76 de ani, urma să facă o vizită casa celui mai vârstnic membru al Bisericii, când deodată, câteva persoane necunoscute i-au ieşit în cale şi l-au atacat în faţa casei. După atac, Golovin a fost în stare să atragă atenţia unui membru al Bisericii care a chemat ambulanţa. Cu toate acestea, Golovin a murit mai târziu la…
În dimineaţa zilei de luni, Papa Benedict al XVI – lea s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Congo şi preşedintele Moldovei. Papa a discutat cu ambii şefi de stat despre prezenţa şi influenţa Bisericii Catolice în tările lor. (Catholic News Agency) În timpul celor 13 minute de discuţii avute cu Denis Sassou N’guesso, preşedintele Republicii Congo, Pontiful a vorbit mai întâi despre iniţiativa ţării de a celebra cei 50 de ani de independenţă. Apoi cei doi lideri şi-au exprimat dorinţa de a întări relaţiile pozitive între Scaunul Sfânt şi Republica Congo şi au discutat mai mult despre influenţa Bisericii asupra oamenilor…
Oamenii din Sri Lanka au nevoie disperată de rugăciunile noastre acum. Până în prezent, cel puţin 200 de persoane au murit şi sute de mii sunt izolaţi din cauza inundaţiilor care au lovit insula Sri Lanka. „Aceasta este una dintre cele mai rele inundaţii care au lovit ţara de când a avut loc acel tsunami din Asia care a devastat Sri Lanka în anul 2004”, a declarat Preşedintele Gospel for Asia, Dr. K.P. Yohannan. „Oamenii nu au fost avertizaţi de această mare furtună care i-a luat pe aceştia prin surprindere”, a mai declarat K.P.Yohannan. Toate satele din acea zonă sunt…
