Autor: Ionela Acasandrei (Băloi)

În data de 12 decembrie, autorităţile din China au efectuat un raid la un serviciu divin dintr-o casă de închinare din Biserica Speranţa din oraşul Changsha, provincia Hunan. În jurul orei 9:30, dimineaţa, zeci de credincioşi erau adunaţi pentru închinare când ofiţerii de poliţie şi câţiva oficiali de la Guvern au sosit la biserică. Autorităţile au forţat creştinii să plece din biserică şi au confiscat câteva lucruri ce aparţineau bisericii, inclusiv altarul, scaunele şi aparatele de aer condiţionat. Aceştia au luat, de asemenea, doi creştini – pe pastorul Zing Jinfu şi pastorul Le – care au fost duşi la un…

Read More

Şapte biserici au fost forţate să se închidă în West Java, Indonezia, din cauza musulmanilor din zonă care au protestat că bisericile sunt folosite pentru „întâlniri ilegale”. În data de 12 decembrie, între 200 şi 300 de militanţi musulmani ai FPI – Islam Protector Front (Frontul Protector Islamic), Moslem Forum (FUI) şi Islamic Reformation Movement (Garis), s-au adunat în fata celor şapte case de rugăciune şi au făcut inspecţii asupra clădirilor. Casele de rugăciune au fost folosite de către membrii Bisericii Creştine Protestante Batak. Militanţii au spus că aceste clădiri nu pot fi folosite pentru servicii creştine de închinare, iar…

Read More

Un bărbat creştin a fost recent bătut şi incendiat de către 6 tineri musulmani din provincia Punjab. În data de 22 noiembrie, pastorul Wilson Augustine, în vârstă de 26 de ani, a mers din casă în casă, la câţiva vecini din Saraghoda unde a predicat Evanghelia. Acesta a fost în satul 96- NB când 6 tineri musulmani a văzut unul dintre broşurile pe care pastorul le-a distribuit. Musulmanii au pretins că aceste broşuri descriau moartea şi învierea lui Isus şi îl denigrau pe Mohamed, profetul Islamului. Bărbaţii enervaţi, au cerut pastorului Augustine să plece din sat şi l-au ameninţat cu…

Read More

Word TV (Cuvântul TV), o emisiune creştină TV condusă de pastorul evanghelic Charles McVety, a fost închisă temporar după a fost sancţionat din cauza unor replici legate de homosexualitate. (LifeSiteNews.com) Unii au numit acest lucru un act de cenzurare. McVety a condamnat această hotărâre, numind-o „o grosolană încălcare a a democraţiei”. McVety a declarat pentru LifeSiteNews că nu a fost contactat deloc în timpul procesului de investigaţiei şi că i s-a spus de la început că nu va putea să facă apel. „Sunt persecutat de un birocrat care crede ca are puterea să convingă pe cineva de o încălcare a…

Read More

Comunităţile Batey din Republica Dominicană se afla in oraşe şi cartiere unde trăiesc lucrătorii de trestie de zahăr şi familiile lor. (MNN) Producţia de zahăr este o muncă solicitantă din punct de vedere fizic şi foarte prost plătită. Aproximativ 250 000 de locuitori trăiesc în aproximativ 500 de comunităţi de pe întreg teritoriul Republicii Dominicane. Majoritatea nu au acces la apă potabilă, nu au instalaţii sanitare adecvate, îngrijire medicală sau şcoli. O bună parte din locuitori sunt analfabeţi. Foarte mulţi au planuri pentru copiii lor, planuri care nu se vor împlini vreodată fără educaţie, iar 22 de procente dintre copiii…

Read More

Acuzaţiile asupra a patru creştini (parte dintr-un grup de 9 persoane) sunt încă nehotărâte de mai bine de trei luni, luni pe care aceştia le-au petrecut în închisoare.  (Jeremy Reynalds, Corespondent Senior pentru ASSIST News Service) Pe data de 19 septembrie, 2010, s-au prezentat pe canalul Iran National TV ştiri care au spus în mare parte că: „Un grup de nouă creştini au fost arestaţi în Hamadan sub acuzaţii de activităţi religioase.” Mohabat şi ICNA au raportat faptul că autorităţile de securitate în colaborare cu mass-media, au declarat că cei nouă creştini au avut ca scop distrugerea Republicii Islamice Iran.…

Read More

Acum că sărbătoarea musulmană Korbani Eid s-a terminat, vine Sărbătoarea Naşterii Domnului Isus. Pentru că tradiţiile sunt foarte puternice în Bangladesh, Crăciunul este recunoscut ca sărbătoare naţională. Este timpul când transmisiile TV difusează programe care îi fac pe toţi să realizeze că este vorba de naşterea lui Isus. (MNN) De vreme ce Crăciunul urmează exact când o sărbătoare musulmană este pe sfârşite, apar multe întrebări legate de semnificaţia fiecărei sărbători. Uneori, celebrarea Naşterii Domnului Isus este privită ca fiind perioada când se duce mâncare celor nevoiaşi şi se ajută săracii cu haine şi cele necesare, sărbătorind în acest mod împreună…

Read More

Mergi la biserică în mod regulat? Ai prieteni buni în congregaţia din care faci parte? Un studiu nou a concluzionat că aceste două lucruri reprezintă cheia pentru o viaţă fericită. (Charisma News Online) Cât de important este acest factor al prieteniei la biserică? Un studiu realizat de către American Sociological Review arată că şi simpla participare de câteva ori pe an la serviciile divine din biserică poate să îmbunătăţească starea de bine – în special dacă în biserică există un cerc de prieteni. „Studiul nostru oferă mai degrabă  o evidenţă a aspectelor religioase, decât una teologică sau spirituală care să…

Read More

În data de 22 decembrie, 2010,  orele 18:00, va avea loc la Biserica Baptistă “Harul” din Moldova Veche, jud. Caraş Severin, un Concurs cu tematica: Cunoaşterea cărţilor Bibliei. Concursul este organizat de fr. Sabin Munteanu şi constă din exerciţii de cunoaştere şi recunoaştere a Bibliei, răsfoire şi numire a părţilor Bibliei şi a unor cărţi componente. Fratele Sabin Munteanu este pastor al Bisericilor Baptiste din Gornea şi Liubcova, jud. Caraş Severin şi profesor la Grupul Şcolar Industrial Moldova Nouă. Concursul se adresează tuturor elevilor baptişti şi penticostali din zona Moldova Nouă, începând cu cls. a V – a până la…

Read More

De aproape doi ani, Gao Zhisheng, un avocat creştin pentru drepturile omului din China a fost reţinut de către autorităţi, iar starea lui nu se cunoaşte. Iniţial, autorităţile l-au luat din casa lui din provincia Shaanxi, în data de 4 februarie, 2009 şi l-au ţinut închis timp de 13 luni. La începutul lunii aprilie, 2010, au circulat ştiri despre faptul că acesta ar fi fost eliberat. La scurt timp după acestea, rapoartele de ştiri au spus că el este încă dat dispărut. Într-un intreviu dat la radio în luna octombrie, soţia lui lui Gao, Geng He, a declarat că ea…

Read More

O fată somaleză în vârstă de 17 ani ce s-a convertit de la Islam la creştinism a fost împuşcată mortal în data de 25 noiembrie, fapt pe care musulmanii îl numesc “uciderea onorabilă”. Nurta Mohamed Farah, care a plecat de-acasă din satul Bardher, regiunea Gedo, ca să locuiască cu rudele ei după ce părinţii ei au torturat-o pentru că a părăsit Islamul, a fost împuşcată în cap şi piept cu un pistol. Unele surse din loc spun că persoanele care au împuşcat-o sunt doi bărbaţi care au fost rudele fetei.  Fata a fost împuşcată în districtul Abudwaq, la 200 Km…

Read More

Soarta unui pastor creştin din Iran se află în mâinile sistemului judiciar din Iran. Youcef Nardarkhani, pastor al unei biserici care numără în jur de 400 de persoane, a fost acuzat de apostazie şi condamnat la moarte pentru presupusa renunţare la credinţa musulmană şi convertirea la creştinism. Pe data de 22 septembrie, Curtea de Judecată din provincia Gilan a dat o sentinţă de condamnare la moarte acuzându-l de apostazie. Sentinţa de condamnare la moarte este încă amânată oficial. Potrivit cu rapoartele de ştiri, scopul este să pună presiune pe pastor să renunţe la Hristos. Todd Nettleton de la VOM, SUA,…

Read More

Potrivit cu spusele lui Bas Vanderzalm,  preşedintele Medical Teams International (Echipele Medicale Internaţionale), 9 milioane de copii din lumea întreagă mor în fiecare an din cauza bolilor care ar putea fi prevenite. Lipsa de cunoaştere a modului despre cum pot fi protejaţi copii de boli reprezintă principala cauză a morţii copiilor. (MNN) Medical Teams International doreşte să salveze vieţile copiilor de bolile care pot fi vindecate şi care cauzează moartea. Când merg echipele să slujească în comunităţile de oameni, acestea caută întâi copiii cei mai mici. Copiii sunt viitorul lumii, a declarat Vanderzalm. Medical Teams International învaţă mamele lucrurile de…

Read More

Doi soldaţi au fost arestaţi au fost arestaţi pentru uciderea unui preot catolic din Kivu, Republica Democrată Congo. (CISA) Preotul Christian Bakulene a fost omorât în 8 noiembrie, 2010. Potrivit rapoartelor de ştiri de la Agenţia DIA din Kinshasa, cei doi bărbaţi acuzaţi de uciderea preotului sunt soldaţi FARDC (Forţele Armate ale Republicii Democrate Congo). Potrivit cu DIA, arestarea celor doi soldaţi este un prim rezultat al unei investigaţii referitoare la omorârea preotului. Fapta comisă a avut loc nu departe de sediul FARDC iar populaţia s-a plâns de-atunci de insecuritate. În unele zone ale teritoriului Lubero, oamenii au cerut retragerea…

Read More

Un pastor de origine nigeriană devine primul membru de culoare al Casei de Avocatură a Parlamentului din Polonia (Sejm). Acest lucru este considerat un mare pas înainte pentru relațiile Poloniei legate de rasă. (Michael Ireland, Corespondent Șef, ASSIST News Service) Potrivit site-ului www.newspoland.pl , John Godson a obținut cetățenie poloneză acum 10 ani. Acesta va lua locul lui Hanna Zdanowska, care a demisionat din postul ei de parlamentar după ce a câștigat alegerile locale duminica trecută în Lodz. John Godson a slujit în trecut ca și cancelar local în orașul central din Polonia. Într-un interviu pentru Radio Lodz, Godson a…

Read More

Un creştin din Moyale, un oraş din sudul Etiopiei, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru presupusă profanare a Coranului. Tamirat Woldegorgis, tată a doi copii şi membru la Full Gospel Church, a fost arestat la începutul lunii august pentru că un co-lucrător musulman ar fi declarat că Tamirat a scris pe o panză «Isus este Domnul». Mai târziu, partenerul său de afaceri l-a acuzat că a scris «Isus este Domnul»  pe o copie a Coranului, deşi nici o dovadă nu a apărut . Tamirat a fost condamnat pe 18 noiembrie şi transferat la închisoarea Jijiga, a declarat…

Read More