Autor: Ionela Acasandrei (Băloi)

 1 Petru 3:1-7 Există un model uzual, lumesc de abordare a problematicii căsătoriei. Operează criterii diverse, iar tendinţa este de banalizare, bagatelizare a acestei instituţii create de Dumnezeu. Operează inclusiv criterii din sfera economicului gen : „dacă merge, continuam; dacă nu merge, schimbăm” sau „minimum de efort, maximum de efect”. Avem şi un model biblic de abordare a căsătoriei plecând de la originea ei, de la scopul ei şi continuând  cu anumite reguli pe care „Producătorul” le-a aşezat în cartea Sa în vederea bunei funcţionări a căsătoriei. Epistolele pauline au în conţinutul lor asemenea recomandări. Vom aborda în continare câteva…

Read More

Ezechiel 20:1-31 Din nevoia de clarificare a unor situaţii, adesea ne sunt puse întrebări sau noi punem întrebări. Viaţa însăşi este purtătoare de atâtea necunoscute încât întrebările fac parte din logica existenţei. Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu punând adesea întrebări omului pentru ca acesta să înţeleagă mai bine situaţia în care se află. Sunt şi situaţii în care omul întreabă, iar Dumnezeu este Cel care răspunde. La începutul capitolului 20 din cartea Ezechiel, ni se relatează că unii din bătrânii lui Israel au venit la profet cu scopul de a pune întrebări lui Dumnezeu (v.1). În mod surprinzător, răspunsul Domnului…

Read More

Exodul 14 : 8 – 15 Articol inspirat din predica pastorului Ilie Milutin, 09.09.2012, Biserica Baptistă Coronini – pentru M.O., fie ca Dumnezeu să îţi vorbească atât ţie, cât și tuturor celor care vor citi aceste rânduri. În textul din Exod este vorba despre eliberarea poporului Israel din Egipt și de modul cum a reușit să treacă Marea Roșie cu ajutorul lui Dumnezeu. Se spune că odată un băiețel stătea pe o bancă cu Biblia în mână și exclama: „Mare este Dumnezeu”, „Ce minunat este Dumnezeu!”. Trecând pe acolo un om de știință și auzind copilul spunând că  Dumnezeu…

Read More

Isaia 53:7 Explozia informaţională este o caracteristică a contemporaneităţii. Dacă despre omul din perioada Evului Mediu (500 – 1500 d.H.) se spune ca a fost „esenţialmente tăcut”, omul zilelor noastre, dimpotrivă, este excesiv de comunicativ şi vorbăreţ. Schimbările istorice survenite în ţările totalitare au adus cu ele şi libertatea expresiei, ca posibilitate de a comunica şi de a vorbi fără constrângeri impuse de frica de consecinţe. Se vorbeşte mult, se vorbeşte cu nesaţ, se vorbeşte liber. Trăim o vreme gălăgioasă, mişună în jurul nostru guralivii, atotştiutorii, oameni frământaţi doar de faptul că nu se găsesc atâtea urechi dispuse să asculte…

Read More

Dacă ne va ajuta Dumnezeu, la sfârșitul acestei săptămâni vor avea loc trei seri de evanghelizare cu pastorul Paul Negruț, și anume: Vineri, 14.09.2012     – ora 19:00 – fratele Paul Negruț va predica în Biserica Baptistă Coronini Sâmbătă, 15.09.2012 -ora 18:00 – Biserica Baptistă „Harul” Moldova Veche Duminică, 16.09.2012 – ora 09:00 – Biserica Baptistă „Maranata” Moldova Nouă. În cadrul serviciului de evanghelizare din dimineața acestei zile va avea loc și ordinarea ca pastor a fratelui Sabin Văran.    În cadrul aceleiași zile, de la ora 18:00 – Biserica Baptistă Coronini Vă îndemnăm să susțineți în rugăciune această…

Read More

Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre! După aproape trei ani petrecuți în închisoare, pastorul iranian Youcef Nadarkhani a fost eliberat! Acesta a fost acuzat pentru apostazie. Mai multe informații aici. Se aștepta ca azi, pastorul să aibă de înfruntat noi audieri, dar acesta a fost eliberat. Această veste a adus mare bucurie și este un triumf pentru dreptate și justiție. Să mulțumim lui Dumnezeu pentru acest fapt! Să ne bucurăm pentru pastorul Youcef Nadarkhani și familia sa, dar să nu îi uităm și pe alți frați închiși din cauza credinței în Isus Hristos. Vom reveni cu mai multe informații legate de pastorul…

Read More

Sau… de ce cred unii că ne jignesc atunci când ne numesc „pocăiți” și preferă mai bine să ne numească după religie? Sunt anumiți oameni care atunci când vor să jignească pe cineva, îl numesc „pocăit”. De exemplu: „Tu de ce nu vrei să mergi să bei cu noi? Vai de tine, ești ca un pocăit!”, „Ești așa de ciudat, parcă-ai fi un pocăit.” Și toată lumea râde. Am destui prieteni dragi care atunci când cineva mi se adresează cu apelativul „pocăit-o”, ei consideră că e cazul să îmi ia apărarea. De ce are lumea astfel de concepții? Pentru că…

Read More

Geneza 39:20-40:23 După ce a avut parte de o experienţă dramatică datorită fraţilor săi, pentru Iosif se pare că a venit perioada vremurilor bune. În casa lui Potifar totul îi mergea bine (39:4-6). Dar pământul nu este locul unde experienţele fericite nu se mai termină. Iosif avea să trăiască această crudă experienţă. Stăpânul care altădată l-a înălţat, îl trimite pe Iosif în temniţă (39:20). Este perioada încercărilor şi a marilor provocări pentru Iosif. Sunt multe de învăţat din această neaşteptată experienţă a tânărului Iosif. Prezenţa lui Dumnezeu (39:2 şi 39:21) Expresia „Domnul a fost cu Iosif” apare de două…

Read More

1. Frumuseţea      Ps.49:14  “Sunt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curând oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea, şi locuinţa morţilor le este locaşul.” Iacov 1:11  “Răsare soarele cu căldura lui arzătoare, şi usucă iarba: floarea ei cade jos, şi frumuseţea înfăţişării ei piere.”  2. Înţelepciunea (ştiinţa) Eclesiastul 9:10 “…în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici intelepciune!” Eclesiastul 2:15,16  “Şi am zis în inima mea: “Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost…

Read More

predică a pastorului Ilie Milutin din 2011, Biserica Baptistă Coronini Deut.8:1-20 Trecerea timpului este o realitate pe care o putem constata, dar pe care n-o putem controla. La sfârşitul fiecărui an, ne dăm seama ce repede trece timpul! Încercând să facem o retrospectivă a anului trecut, constatăm că e greu să ne aducem aminte de toate evenimentele sau situaţiile prin care am trecut. Multe din cele ce ni s-au întâmplat, le-am uitat. Uitarea ţine de trecerea timpului şi de limitările noastre omeneşti! De unele lucruri întâmplate în 2010 chiar e bine să nu ne mai aducem aminte. Apostolul Pavel, scriindu-le…

Read More

 Faptele Apostolilor 6:1-7  Mandatul încredinţat Bisericii primare era predicarea Cuvântului şi depunerea mărturiei personale în vederea mântuirii oamenilor. Primele probleme care s-au ivit în biserică au însemnat tot atâtea obstacole care trebuiau depăşite pentru ca dezideratul iniţial să poată fi respectat. Iată care au fost primele probleme : 1. Impotrivirea celor din afara bisericii (F.A. 4) Preoţii, căpitanul templului şi saducheii erau supăraţi nu pentru faptele bune ale apostolilor, ci pentru „că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi”(4:2). Prin urmare, au decis să-i ameninţe pe apostoli „să nu mai vorbească nimănui”(4:17-18). Conştienţi de chemarea lor, ucenicii…

Read More

articol inspirat din predica pastorului Ilie Milutin Text biblic: Faptele Apostolilor 9 : 36 – 43 : În Iope era o ucenică numită Tabita, nume care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii. În vremea aceea, s-a îmbolnăvit şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus. Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el să-l roage: „Nu pregeta să vii până la noi.” Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au…

Read More

Luca 17 : 11 – 19 Capitolul 17 începe prin a-L prezenta pe Domnul Isus învăţând pe ucenicii Săi lucruri privitoare la prilejurile de păcătuire (1-2), la iertarea fratelui (3-4), la micimea credinţei lor (6) şi la nevoia de slujire în smerenie (7-10). Începând cu versetul 11, Luca relatează despre călătoria spre Ierusalim a Mântuitorului. Trecând printre Samaria şi Galilea, la intrarea într-un sat, ucenicii (şi alţii care s-au adăugat grupului, vezi v.20) aveau să înveţe o lecţie importantă dintr-o întâmplare la care au fost martori cu toţii. Lecţia pe care au primit-o cu acest prilej s-ar putea intitula :…

Read More

Mii si mii de grupuri vin împreună la sfârșitul Ramadanului În jurul lumii, în următoarele 3 zile, musulmanii vor sărbători și se vor bucura de sfârșitul Ramadanului. În acest sfârșit de săptămână, Eid ud-Fitr este, de asemenea, un moment important pentru majoritatea adunărilor religioase. Zeci de mii de musulmani se vor aduna, de asemenea, la moscheea Agra, în fața Taj Mahal în India. În vecinătatea Pakistanului, alte mii se vor aduna la moscheea Faisal, în Islamabad, și în moscheea Badshahi din Lahore. Aceste adunări lasă impresii profunde în rândul musulmanilor. Totuși, cea mai mare și cea mai impresionantă adunare este…

Read More

 2 Samuel 24:14 David se afla într-o situaţie complicată. Urma să suporte una din cele trei pedepse puse în faţa lui de Dumnezeu: –          7 ani de foamete în ţară –          3 luni să fugă dinaintea vrăjmaşilor –          3 zile să bântuie ciuma în ţară Era greu de luat o decizie. David îşi stabileşte un principiu şi decide în funcţie de acesta. Principiul este enunţat în v.14 : „…mai bine să cadem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”   A accepta pedeapsa foametei însemna ca 7 ani…

Read More

Într-un video postat pe Internet săptămâna trecută, un grup de militanți islamiști ai grupării Boko Haram cer președintelui creștin al Nigeriei să se convertească la islam sau să demisioneze. Liderul acestui grup, Abubakar Shekau, a spus președintelui Goodluck Jonathan „să se căiască și să renunțe la creștinism”, altfel militanții vor continua campania lor violentă. Purtătorul de cuvânt al președintelui, Reuben Abati, a revocat cererea. Ca creștin din Nigeria de Sud, candidatura lui Jonathan a fost una problematică. Fostul președinte, Yar’Adua, un musulman din Nord, a murit în timpul mandatului său, iar musulmanii doreau ca următorul președinte să fie tot musulman.…

Read More