La un an de când tatăl său a murit din cauza Covid-19, Putu încă regretă faptul că nu a putut să oficieze ritualul funerar tradițional numit Ngaben, un ritual obișnuit în Bali. Hindușii cred că este important ca incinerarea să fie făcută în mod corespunzător, pentru ca sufletul persoanei care a murit să poată fi eliberat. Odată eliberat, sufletul intră în tărâmurile superioare pentru a se renaște sau pentru a fi eliberat din ciclul renașterii. Ngaben este o ceremonie complexă, adesea costisitoare, iar restricțiile și distanțarea socială din timpul pandemiei au făcut, fie ca ritualurile funerare să fie simplificate, fie,…
Autor: Gabriela Ciortuz
Totuşi, Tu, Doamne, mă cunoşti, mă vezi, îmi cercetezi inima şi vezi că este cu Tine. (Ieremia 12:3) După ce este foarte necăjit, profetul Ieremia Îi pune lui Dumnezeu o întrebare – într-un fel de revoltă – în primele două versete din capitolul 12. Dar în versetul 3, Ieremia spune cuvintele de mai sus. Dragul meu, Dumnezeu te cunoaște, te vede în cele mai ascunse momente ale vieții tale, dar și atunci când te văd și ceilalți oameni. Dumnezeu e Cel care mă cunoaște, mă vede, și îmi cercetează inima. Spune Ieremia: “Doamne vezi că inima mea este cu Tine…”…
Jagdish a crescut într-o familie simplă de fermieri. În fiecare zi, de la răsăritul soarelui, muncea mulgând animalele si livrând laptele cu motocicleta. Același proces îl repeta și după-amiaza, lucrând până seara târziu. Jagdish avea un venit bun și era grabnic să ofere familiei sale banii câștigați. Având o inimă generoasă, era mereu dispus să împrumute bani persoanelor nevoiașe, iar de multe ori, se oferea să ajute familii care aveau de plătit cheltuieli medicale sau facturi scumpe la veterinar. La fel ca în cazul multor alte cupluri din India rurală, nunta lui Jagdish și Devi a fost aranjată încă de…
În filozofia hindusă există patru etape ale vieții, numite ashramas. Acestea sunt menite să-i dirijeze pe hinduși prin viață, definind misiuni și scopuri diferite în fiecare etapă. Brahmacharya este prima ashrama, etapa școlarului, în care se așteaptă ca acesta să se concentreze asupra educației. Această etapă durează până în perioada când tinerii își termină educația formală. A doua ashrama este Grihastha, etapa vieții în care un hindus ar trebui să se căsătorească, să își înființeze propria familie și să aducă pe lume copii. Înființarea unei familii este considerată de unii hinduși ca fiind o datorie de natură spirituală. Textele hinduse…
Vă chemăm să vă alăturați nouă și în acest an când ne rugăm pentru hinduși și pentru problemele specifice cu care se confruntă ei oriunde s-ar afla, mai ales în această perioadă dificilă de pandemie. Începând de mâine, timp de 15 zile în perioada 24 octombrie – 7 noiembrie, ne vom alătura în rugăciune multor credincioși din toată lumea! CLICK AICI pentru a viziona și descărca Ghidul de anul acesta în format PDF. De ce este atât de importantă rugăciunea pentru hinduși? “Atunci a zis ucenicilor Săi: “Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să…
„Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat veşnic. Pământul tremură de mânia Lui, şi neamurile nu pot să sufere urgia Lui.” (Ieremia 10:10) Doar Dumnezeul Bibliei este singurul Dumnezeu adevărat! El Se descoperă pe Sine Însuși în Biblie cu multe nume, începând cu Numele Iehova – așa i se descoperă lui Moise – sau Yahve, adică „Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt cauza care nu am nevoie de cauză”, apoi Domnul Oștirilor – Yehova Savaot, Cel Atotputernic – El Shaddai, Vindecătorul – Yehova Rafa, Mângâietorul și multe alte Nume. Spune aici profetul Ieremia:…
22-28 octombrie 2021 Wycliffe România Rugăciune pentru popoare fără Biblie: Tai Pao, Vietnam După calendarul lunar, în luna octombrie ne rugăm pentru poporul Tai Pao din Vietnam, neatinși cu Evanghelia și care nu au Biblia în limba lor încă, dar ne bucurăm că s-a început traducerea. Rugați-vă ca lucrarea să continue și ei să aibă acces cât de repede la Cuvântul lui Dumnezeu. Rugați-vă ca ochii și inima oamenilor să fie îndepărtate de la bogățiile superficiale și să fie deschise spre Isus Hristos. Rugați-L pe Dumnezeu să trimită lucrători care să le spună despre măreția de neegalat a lui Dumnezeu…
Dragi prieteni, Convinși de faptul că „niciodată nu este prea târziu să-ți propui un nou țel sau să visezi un nou vis” (C. S. Lewis) reînnoim „visul” unui Dialog cu marile teme ale culturii și credinței creștine într-o nouă stagiune a Forumului Dialogos. Nu vom aștepta să devenim „old enough to start reading fairy tales again” (C. S. Lewis) ci, în prima conferință a acestei stagiuni, ne vom apropia de opera fascinantă, aflată la confluența între ficțiune, basm și teologie, a celui mai influent scriitor creștin al ultimului secol, Clive Staples Lewis. C.S. Lewis a marcat literatura creștină prin lucrări…
„Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor!” (Ieremia 15:16) Profetul Ieremia Îi adresează lui Dumnezeu cuvintele de mai sus. Dumnezeu îi dă lui Ieremia cuvinte, iar el, când le primește, spune: „Le-am înghițit; cuvintele tale au fost bucuria și veselia inimii mele”. Cine îți aduceți ție în inimă bucurie și veselie? Știrile de la televizor sau de pe Internet? De pe Facebook, de pe Instagram? Câștigurile materiale? Ce-ți aduce bucurie și veselie în inimă? Lui Ieremia cuvintele lui Dumnezeu i-au adus veselie…
V-ați numărat și dumneavoastră printre milioanele de oameni din întreaga lume care au vizionat Jocurile Olimpice de vară din 2020 de la Tokyo – organizate în 2021? Împreună cu Jocurile Olimpice de iarnă, acest eveniment televizat la nivel global prezintă punctele forte și slabe ale competiției, în care bărbați și femei caută onoare pentru ei înșiși și pentru națiunile din care provin. Peste 11.000 de sportivi din 204 țări au concurat la „Jocurile de vară 2020”, amânate în acest an din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. În ciuda întreruperii de un an, toți au avut un singur scop: acești…
Bun venit la ediția 2021 a Ghidului 15 Zile de Rugăciune pentru Lumea Hindusă! Întreaga lume a suferit din cauza pandemiei COVID-19, însă India – națiunea care găzduiește cei mai mulți hinduși din întreaga lume – a îndurat mai multă suferință decât majoritatea. Impactul pandemiei – pierderea vieților, a sănătății, a oportunităților și a venitului – nu a lăsat neatinsă vreo familie din India și va continua să fie resimțit și în deceniile următoare. Echipa ȘtiriCreștine.ro vă cheamă să vă alăturați acestui project și să vă rugați pentru hindușii care suferă din cauza urmărilor grele ale pandemiei. Urmăriți în fiecare…
Există un adevăr universal cu privire la o sarcină ce trebuie făcută: cineva trebuie să muncească. Iar dacă doar dumneavoastră puteți face munca, fie vă hotărâți să faceți lucrarea – fie aceasta, cu siguranță, nu va fi realizată. Tim Kight, trainer și consultant în afaceri, oferă această observație înțeleaptă: „Medicii nu te fac sănătos. Nutriționiștii nu te fac slab. Profesorii nu te fac inteligent. Antrenorii nu te fac în formă. Ei te ajută, dar tu trebuie să îți asumi responsabilitatea și să faci treaba. ” Sună de bun simț, dar prea des nu reușim să „facem treaba”, după cum spune…
„Eu am făcut pământul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toată oştirea lor.” Isaia 45:12 În versetul de mai sus, Dumnezeu spune foarte clar că El este Cel care a făcut pământul! Nu, pământul nu a apărut la întâmplare, dintr-un Big-Bang, dintr-o explozie cosmică! Nici vorbă! Pământul a fost făcut de Domnul! De asemenea, Dumnezeu spune „am făcut pe om pe el”, pe pământ. Deci nu am apărut dintr-un accident, din niște raze cosmice care au iradiat o supă primordială și a apărut o primă amoebă! Asta este o…
„În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el, şi i-a zis: ‘Aşa vorbeşte Domnul: <Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi>’.” În urmă cu aproximativ 2700 de ani, împăratul Ezechia, din Biblie, a fost bolnav pe moarte. A venit la el profetul Isaia și i-a spus: „Așa vorbește Domnul: ‘Puneți în rânduială casa, căci vei muri, și nu vei mai trăi’ ”. Este un har, a fost un har pentru el să poată să fie atenționat, cu toate că este o veste foarte cumplită. Să-ți…
Ivan Patzaichin, cvadruplu medaliat cu aur și triplu medaliat cu argint la cele cinci ediții ale Jocurilor Olimpice la care a participat (Mexico 1968, München 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 și Los Angeles 1984), a murit duminică 5 septembrie, la vârsta de 71 de ani. Originar dintr-un sat din Delta Dunării, a devenit la vârsta de 18 ani membru al Clubului Sportiv Dinamo București unde a practicat canoea de performanță timp de 18 ani. După retragerea sa din sportul de performanță, Ivan a devenit antrenor la Clubul Dinamo, iar apoi la lotul național. În remarcabila sa carieră de antrenor, și-a…
„Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” (Domnul Isus, Evanghelia după Ioan 17:15) Am vizitat mănăstirea Bârsana din județul Maramureș. Este un model de organizare a unei comunități, iar clădirile de aici arată superb din punct de vedere arhitectural. Însă mă gândesc la monahism, la dorința oamenilor de a-și răscumpăra păcatele sau de a câștiga mântuirea prin ieșirea din comunitate, prin a nu-și întemeia o familie. Ce spune Biblia despre aceste lucruri? Domnul Isus Cristos, când se roagă lui Dumnezeu Tatăl pentru ucenicii Lui, spune: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i…
