Autor: Gabriela Ciortuz

De-a lungul carierei mele am început nenumărate afaceri – unele fără Dumnezeu, unele cu Dumnezeu. Adică, în unele cazuri am stabilit ce fel de afacere să încep și m-am ocupat de toate detaliile pe cont propriu, fără să mă consult cu Dumnezeu. În alte cazuri, mi-am făcut timp să mă rog și am căutat înțelepciunea și îndrumarea lui Dumnezeu, călăuzirea Lui pentru a gestiona toate detaliile care sunt atât de esențiale pentru lansarea unei noi afaceri și pentru a avea succes. Am descoperit că diferența dintre ele este ca și cum ai încerca să alergi o cursă având vânturi puternice…

Read More

Buletin săptămânal 2-8 februarie 2024 Atelier de traducere în Madagascar Cele două echipe de traducere (Bara și Antakaraña) au lucrat intens timp de două săptămâni și au finalizat porțiuni din cărțile pe care le verifică. Urmează să se întoarcă acasă și sunt bucuroși că pot duce cu ei exemplare ale capitolelor finalizate, pe care le vor citi și le vor verifica în comunitățile lor. Oamenii vor să aibă mai multe cărți din Biblie traduse în limbile lor. Pentru ce să ne rugăm de acum? Pentru protecția traducătorilor în călătoria lor spre casă (unii cu avionul, alții câteva zile pe drumuri…

Read More

Cum puteți evalua situația de la locul dumneavoastră de muncă actual? Este cel mai bun job pe care l-ați avut până acum? Este el adecvat pentru acest moment sau este doar o piatră de temelie spre punctul viitor în care doriți să ajungeți din punct de vedere al carierei? Căutați în mod activ o nouă oportunitate mai bună? Reprezintă el o situație în care simțiți că sunteți blocat și sunteți zilnic provocat pentru a vă ridica din pat și a vă prezenta la serviciu? Probabil cei mai mulți dintre noi ne-am aflat cel puțin o dată în două sau trei…

Read More

„Dacă tu crezi că nu poți cădea în păcate sexuale, atunci ești mai bun decât David, mai puternic decât Samson și mai înțelept decât Solomon.” Pastor Bill Perkins Asociația Alege viața și eBIBLIA.ro vă invită la conferința Bărbații și lupta lor – un eveniment interactiv în format multimedia, ce va avea loc la sediul „Alege Viața“ din București, Str. Amilcar C. Săndulescu nr. 3 pe data de 10 februarie, între orele: 12:00-18:00. Printre temele conferinței se numără următoarele întrebări: Este bărbatul căsătorit imun la ispitele sexuale? Există dragoste la prima vedere? Care este diferența dintre pasiune și dragoste? Și multe altele, inclusiv…

Read More

Buletin săptămânal 26 ianuarie – 1 februarie 2024 Atelier de traducere: Madagascar Din cauza vremii nefavorabile, traducătorii au întâmpinat greutăți în călătoria lor către Antsirabe, ploile torențiale din nord și inundațiile împiedicând pe una dintre traducătoare să poată ieși din satul ei. Domnul a dat har ca atelierul să poată începe totuși cu o parte dintre traducătorii din echipa Bara. Încă așteaptă sosirea a două traducătoare cărora li s-a anulat de două ori avionul. Mare este nevoie de rugăciune ca Dumnezeu să își arate puterea și îndurarea: Dând piedicile la o parte pentru ca cele două traducătoare sa ajungă cu bine…

Read More

Vă doriți să aveți succes în această lume? Există o serie de abordări posibile pentru atingerea acestui obiectiv, dar una dintre strategiile cele mai folosite este concentrarea pe leadership. Cu alte cuvinte, descoperiți modul în care să îi determinați pe cei din jur să facă ceea ce doriți dumneavoastră. Ei efectuează o mare parte din muncă, în timp ce dumneavoastră primiți o mare parte din merit. Totuși, ce se întâmplă dacă alegeți să aveți succes din punct de vedere evlavios? Cum reușiți să faceți acest lucru? Pentru aceasta ar trebui să vă concentrați pe „slujire” – să învățați să deveniți…

Read More

Te-ai gândit vreodată că poate ar fi nevoie pentru evanghelicii, protestanții, neoprotestanții, creștinii care folosesc rețelele de socializare, de un manual de utilizare a lor? Și nu, nu mă refer la acele termene și condiții interminabile în dreptul cărora să dai scroll până ce dai accept, chiar dacă n-ai citit nimic din cele menționate acolo. Nu, nu vorbesc nici despre acel manual de utilizare pe care, în cel mai bun caz, îl consulți abia atunci când ți se defectează sau nu funcționează ceva la obiectul cumpărat pe care vrei să-l folosești (asta dacă nu l-ai trimis deja în garanție!). De…

Read More

Rugăciune pentru misiune 19-25 ianuarie 2024 Atelier de traducere: Madagascar Din dorința vie de a zidi comunitatea, a oferi inspirație și dezvoltare personală traducătorilor din întreaga țară, dar și pentru a promova diversitatea lingvistică – o bogăție a Madagascarului (peste 20 de limbi minoritare) – Together in Bible Translation organizează un atelier de lucru în perioada 22 ianuarie -2 februarie. Vor participa echipele de traducere Antakaraña și Bara din Madagascar. Dacă Dumnezeu vă mișcă inima să simțiți cu această lucrare o puteți face prin rugăciune, mijlocind pentru traducători și organizatori: să fie îmbrăcați cu toată armătura lui Dumnezeu pentru…

Read More

Problema îmbătrânirii angajaților este un subiect importantă de discuție pentru toți liderii din lumea profesională și cea a afacerilor. În unele țări precum Statele Unite, o proporție semnificativă a oamenilor de pe piața muncii îmbătrânesc. Unele companii au stabilit anumite limite de vârstă pentru pensionarea obligatorie, dar oare dreptul oamenilor de a-și prelungi cariera ar trebui să fie limitat de un număr arbitrar? Experiența mea m-a învățat că vârsta unei persoane nu este întotdeauna o modalitate corectă de a evalua valoarea pe care cineva o are la locul de muncă. Cu toții ar trebui, mai de grabă, să luăm în…

Read More

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a dat câștig de cauză tipografiei din București care a refuzat printarea unor afișe ce conțineau mesaje de susținere a comunității LGBTQ+, recunoscându-se astfel prioritatea libertății de conștiință. Vă readucem aminte că în cursul lunii noiembrie 2023 au avut loc audierile la CNCD într-un caz apărat prin OCDL în care urma să se tranșeze raportul și echilibrul între o pretinsă discriminare (pe criterii de orientare sexuală) și libertatea de conștiință și religioasă. Așteptarea noastră a fost ca CNCD să dea dovadă de o atitudine profesionistă, echidistantă și responsabilă, nădăjduind în obținerea unei soluții favorabile,…

Read More

Buletin săptămânal 12-18 ianuarie 2024 Borgu Fulfulde: Benin Poporul Fulani (748.000), care vorbește mai multe dialecte ale limbii Fulfulde, sunt păstori nomazi ai căror strămoși au migrat din Orientul Mijlociu și Africa de Nord în Africa Centrală și de Vest cu secole în urmă. Majoritatea urmează o altă religie majoră, dar mulțumim Domnului că biserica Fulani din Benin așteaptă cu nerăbdare Biblia completă în limba Borgu Fulfulde. Bisericile locale au contribuit la munca de traducere și mulți continuă să împărtășească și să folosească o aplicație care le oferă acces la Scriptura tradusă pe telefoanele lor. Rugați-vă ca procesul de…

Read More

În urmă cu 26 de ani, Tim Philpot, președinte al CBMC International la vremea respectivă, a conceput ideea unei meditații săptămânale, „Mana de Luni”. Inițial, aceasta era trimisă prin fax, în fiecare dimineață de luni, oricui o solicita și avea scopul de a încuraja, provoca și inspira cititorii să-și vadă dintr-o perspectivă biblică rolurile și responsabilitățile pe piața muncii. De atunci, impactul manei de luni a crescut exponențial. Aceasta a beneficiat de progresele tehnologice, fiind acum distribuită în întreaga lume în primul rând prin e-mail, dar fiind disponibilă și pe site-ul web al CBMC International, www.cbmcint.org. Datorită eforturilor  și dedicării…

Read More

Buletin săptămânal 5-11 ianuarie 2024 Sărbătoare dublă: Etiopia Wycliffe Etiopia mulțumește Domnului pentru că în sfârșit s-au mutat în noul lor complex de birouri, care are mult mai mult spațiu. Deși clădirea va fi inaugurată oficial în februarie, echipa a început să se bucure de ea și să aprecieze bunătatea lui Dumnezeu în acest nou mediu. Mulțumiți lui Dumnezeu care, prin lucrarea Sa măreață, a făcut posibilă achiziționarea unei astfel de clădiri în 10 ani de slujire a Wycliffe Etiopia. Această facilitate va aduce cu siguranță un impact mai mare. Festivitățile de inaugurare a acestui complex vor sărbători, de asemenea,…

Read More

Buletin săptămânal 22-28 decembrie 2023 Ni s-a născut un Mântuitor! „Nu vă temeți! Iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul.” (Luca 2:10-11) Dacă s-a născut un Mântuitor înseamnă că există Mântuire. Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu s-a întrupat și a locuit printre noi plin de har și de adevăr. Dumnezeu s-a coborât în persoana Fiului Său și a adus bucuria pe pământ. Să ne bucurăm pentru că ni s-a născut un Mântuitor și mântuirea este la dispoziția fiecărui…

Read More

Indiferent dacă suntem pregătiți sau nu, anul calendaristic se apropie rapid de final. Aceasta înseamnă că a sosit momentul să celebrăm din nou două sărbători pe care mulți dintre noi le consideră foarte semnificative – Crăciunul și Revelionul. Săptămâna aceasta ne vom concentra pe celebrarea anuală a Crăciunului; săptămâna viitoare ne vom uita la ce poate însemna începutul unui nou an. Pentru multe afaceri, Crăciun nu iese în evidență ca o sărbătoare religioasă. Acesta este adesea factorul determinant dacă anul fiscal poate fi considerat sau nu unul bun.  De obicei, vânzările cu amănuntul cresc  odată cu achiziționarea cadourilor de Crăciun,…

Read More

Indiferent care este problema, fie că aveți febră, un braț rupt sau un membru lipsă, o vizită la medic pare să înceapă întotdeauna la fel. După o perioadă de așteptare, sunteți poftit într-o cameră goală și sunteți rugat să vă așezați pe o masă de examinare, peste care este așezată ceea ce pare a fi cea mai zgomotoasă hârtie din lume. Apoi începe examinarea dumneavoastră. Indiferent de simptomele dumneavoastră, asistenta medicală verifică întotdeauna aceleași lucruri de bază – temperatura, tensiunea arterială și pulsul. Aceste câteva măsurători mici, „semnele vitale”, oferă medicului o imagine instantanee a stării  generale de sănătate. Cei…

Read More