Vine câte un om la biserică, din Paști în Crăciun, și-l întreb de ce nu vine mai des, de ce nu ia mai în serios treaba aceasta. Și-mi răspunde: „Părinte, eu nu sunt sfânt…” Mulți dintre noi venim la biserică împinși de câte o durere sufletească: „Mă simt singur, am nevoie de o comunitate.”; „Sunt bolnav, nu mai am altă speranță.” Dar Biserica este însă locul în care vii să te sfințești. Este laboratorul sfințeniei, dacă vreți. La asta suntem chemați. Acesta este dezideratul vieții noastre. Dacă, venind la biserică, asumându-ți calea aceasta, nu tânjești după sfințenie, riști să nu…
Autor: Doina Bejenaru
Ți-ai pus vreodată întrebarea cum poți să eviți alegerile toxice din viața ta? Te-ai confruntat vreodată cu asemenea mediu sau ești într-o astfel de relație la moment? Îți dorești o viață plină de belșug din punct de vedere psihic, emoțional și spiritual? Vrei să ai relația perfectă și nu știi cum să o construiești? Cum îți dai seama dacă celălalt este potrivit pentru tine? Are caracterul importanță într-o relație sau este suficientă iubirea? ???? Tinerii Bisericii „Betel” din Viena te invită sâmbătă, 25 iunie 2022 la Conferința „Relații Toxice” unde vei putea afla cum să eviți astfel de relații? Cum…
Cu puțin timp în urmă auzeam, ne smeream și condamnam greșelile și păcatele unor baptiști din America. Acum auzim, ne este rușine, ne doare și condamnăm păcatele unora din Austria. Am condamnat și vom continua să condamnăm greșelile și păcatele unora din România. Deși cei mai mulți au o doctrină sănătoasă, biblică, trebuie să recunoaștem că sunt și baptiști sau chiar grupări baptiste care din punct de vedere teologic și al trăirii o iau razna. În situații de acest gen este imperativ să ne amintim că Dumnezeu rămâne Același. Definițiile date de El păcatului și neprihănirii nu se schimbă. Pocăința…
GUILD Faith alături de parteneri vă invită să participați la conferința Principii biblice de creștere pentru afaceri de succes, un eveniment dedicat oamenilor de afaceri credincioși, care își doresc să transpună principiile biblice în mediul de business. Wouter Droppers, președintele Europartners, este cel care va prezenta conferința Principii biblice de creștere pentru afaceri de succes și va împărtăși experiențele lui personale care l-au determinat să îl implice pe Dumnezeu în business. Totodată, Wouter va răspunde la întrebări din public și se va angaja în discuții pe diverse teme de interes. Wouter Droppers a lucrat alături de lideri din lumea afacerilor…
Nu lăsa eșecul să te definească, Dumnezeu obișnuiește să ofere o nouă șansă… Ați auzit de Simon Petru? Cel care a umblat pe ape, cel care I-a spus lui Isus “Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”, cel care a auzit pe muntele schimbării la față: “Acesta este Fiul Meu preaiubit de El să ascultați”, dar care s-a comportat în mod lamentabil, lepădându-se de Cristos de trei ori în noaptea arestării Sale. Și totuși, același Petru în ziua de Rusalii și apoi în mijlocul unor persecuții teribile, se ridică să facă lucruri incredibile pentru Biserica lui Cristos. Mai târziu, același…
Într-o zi de vineri, la Golgota, în urmă cu peste 2000 de ani, Cineva și-a întins brațele larg, atât de larg încât să poată cuprinde întreaga lume, pe toți oamenii, fiindcă nu a dorit ca vreunul să fie pe dinafară, dar omul, văzând aceste brațe întinse, le-a pironit în cuiele ascuțite și nemiloase. Ciocanul a lovit fără milă și mâinile și picioarele Sale au fost străpunse. Omul L-a țintuit pe cruce pentru că a crezut că acolo Îi era locul, L-a considerat dușmanul său. Însă eu știu că acolo era locul meu, pentru că doar răufăcătorii, oamenii păcătoși ca mine…
Hristos Domnul se odihnește în casa prietenilor săi din Betania, Iuda se înțelege cu preoții cei mai de seamă cum să-L dea în mâinile lor. O casă pentru Isus. În greul suferinței, ei, Lazăr cel înviat, Maria și Marta, Îl primesc în casa lor. Ei Îl ascultau, Îl slujeau cu dragoste și Îi făgăduiau credincioșie. Urma grădina Ghetsimani, condamnările, lepădarea, chinurile crucii…A fost ultima dată în casa lor. Ce har au avut ei, să fie gazde pentru Isus. Ce oportunitate au fructificat ei, să-L aibă în casă lor pe Fiul lui Dumnezeu. La urma urmei, e tot ce contează, SĂ-L…
„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn și paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui…
Un șofer din Ucraina și-a lipit abțibilduri cu un mesaj de mulțumire pentru Republica Moldova. „Moldova, mulțumesc pentru tot”! În aceste zile trăim momente unice, emoționante, copleșitoare și răvășitoare. Nu poți rămâne neatins de drama vecinilor noștri. Stresul, oboseala, alergarea, frigul nu pot să ne împiedice să iubim acest popor curajos, greu încercat, care este un scut de apărare ce ne separă de săgețile arzătoare ale răboiului. Și noi mulțumim Ucraina. Mulțumim pentru bărbații tăi curajoși care luptă să oprească înaintarea tancurilor. Mulțumim pentru președintele tău pe care l-ați ales și ne-ați binecuvântat prin el să vedem ce înseamnă un…
Vă rog luați-vă un minut pentru a citi și apoi rugați-vă pentru bărbatul acesta… Vă rog să vă opriți un minut pentru a privi această imagine. La ora asta nu îmi pasă prea mult de politică, nici măcar de ceea ce vor crede unii, iar acesta nu este o postare politică. Este pur și simplu ceva la care vă încurajez să vă gândiți. Vă puteți imagina greutatea pe care trebuie să o simtă? Noi toți ne gândim la familiile noastre, la bisericile noastre, la prietenii apropiați și uneori simțim că greutatea lumii este asupra noastră. Mă gândesc că atunci când…
„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic […] voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele […]” (Psalmul 23:1,6). Nici nu se putea un sfârșit mai minunat al acestui psalm! Psalmistul David declară hotărârea și încrederea lui la finalul acestui psalm: „Voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele”. Dacă este o parte a acestui psalm luată mult prea ușor sau trecută cel mai ușor cu vederea, cred că aceasta este. De regulă, mesajele și predicile din psalmul acesta se leagă mai mult de primele versete, iar mai apoi (probabil și pentru că…
„Vrem pace, vrem copii fericiți, vrem viitor luminos. Suntem pentru un cer senin, suntem pentru viață. Opriți războiul. Rugați-vă pentru Ucraina” sunt doar câteva apeluri lansate într-un spot video de artiștii din Republica Moldova. Vrem pace, nu război. Vrem viață! Stop război! Sursa: Cătălin Josan Official
„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic […] Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele […]” (Psalmul 23:1, 6). Ne apropiem de sfârșitul acestui minunat psalm, însă n-aș vrea să trecem nici peste partea de final, deoarece și ea este foarte importantă. Cum ar fi sunat psalmul dacă l-aș trunchia puțin? „Domnul este Păstorul meu: nu voi duc lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său […] Da, fericirea și îndurarea…
„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic […] paharul meu este plin de dă peste el […]” (Psalmul 23:1, 4). Când Domnul este Păstorul cuiva, Dumnezeu îi poartă de grijă în mod desăvârșit. Numai că lucrurile încep să scârțâie atunci când încercăm să punem cap la cap perspectiva noastră cu privire la ce anume înseamnă sau presupune ca Dumnezeu să poarte de grijă și perspectiva Lui cu privire la acest lucru. Din cauza diferențelor de perspectivă, apar în mintea noastră și multe întrebări fără răspuns, îndoieli, temeri, frământări. David nu era străin de suferință. Știa ce înseamnă…
Copiii care intră pe teritoriul României lipsiți de îngrijire părintească vor fi preluați în evidență de către DGASPC din județul de care aparține punctul de trecere a frontierei și vor identifica soluții de plasare a copiilor în regim de urgență. Acești copii NU pot fi duși în tabere, pensiuni sau alte facilități unde nu este posibilă instituirea măsurii de plasament ci DOAR în servicii rezidențiale acreditate sau la persoane sau familii care vor avea parte de evaluarea DGASPC în vederea instituirii plasamentului în regim de urgență. Procedura emisă de ANDPDCA stabilește etapele concrete de intervenție și acțiune ce trebuie inițiate…
Astăzi a fost cea mai proastă zi din viața mea. Astăzi mi-am luat rămas bun de la fiul meu, am încercat să-i spun că îl iubesc atât de mult. Va împlini 5 ani în câteva zile, așteaptă cu nerăbdare vacanța, a vrut să vină prieteni la el, a vrut să stingă lumânările, a vrut să deschidă cadouri… Nu-i voi uita niciodată ochii – nici la această vârstă și nici în viitor. Astăzi le-am îmbrățișat, pentru ultima oară, pe iubitele mele fiice, nu am știut să le mângâi, cum să le potolesc, am văzut în ochii lor confuzie și frică de…
