Autor: Doina Bejenaru

Corina Ioniță este una dintre tinerele care a reușit să scape cu viață din tragedia de la Colectiv. A fost rănită, tratată într-un spital din Anglia, dar acum a revenit acasă. Tragedia de Colectiv a fost momentul în care Corina, o atee convinsă, l-a descoperit pe Dumnezeu, cerându-i să o salveze. Cât despre momentul izbucnirii focului și al întâlnirii cu divinitatea, Corina își amintește: “Abia când am văzut cât de repede înaintează am realizat pericolul. Mi-am tras tricoul peste gură, apoi am căzut jos. Eu nu sunt credincioasă. Sunt atee. Și a fost pentru prima dată in viața mea când…

Read More

Miercuri, 16 decembrie 2015, ora 12:00 Comunitatea Evanghelică din România şi de pretutindeni petrece pe ultimul drum jurnalistul Cristi Ţepeş. Plecarea lui în veşnicie a fost un şoc internaţional, pretutindeni acolo unde sunt români care l-au cunoscut faţă în faţă sau prin emisiunile TV realizate la TVR 1. Cristi Ţepeş este omul care a fost nu doar un jurnalist, ci şi un lider spiritual care prin toată alergarea lui a reflectat chipul şi asemănarea Domnului Isus. Serviciul funerar va începe la ora 12:00 la Biserica “Buna Vestire” din Iaşi, pe str. Sărăriei nr. 32. Evenimentul va fi transmis LIVE de echipa…

Read More

Statul Islamic a eliberat încă 25 de ostatici creştini, joi 09 decembrie, în Siria. Grupul pare a fi format din 23 de bărbaţi de diferite vârste şi doi băieţi. Toţi 25 au ajuns cu bine în satul Tel Tamar din nord-estul Siriei, anunţă Barnabas Fund. Aceşti ostatici fac parte din cei 253 de creştini care au fost luaţi în captivitate la sfârşitul lunii februarie, atunci când militanţii au făcut o razie în satele asiriene cele mai principale, de-a lungul râului Khabur din nord-estul Siriei; credincioşii au suferit nouă luni din cauza jihadiştilor sângeroşi. SI continua să elibereze câţiva ostatici, în special…

Read More

Un grup de doisprezece creştini care s-a adunat pentru a se închina Domnului, a fost reţinut şi unii dintre ei au fost bătuţi, cînd opt ofiţeri de poliţie anti-terorism îmbrăcaţi în civil au năvălit în adunarea lor din oraşul Taşkent, capitala Uzbekistanului. Incidentul a avut lor la 11 dimineaţa în ziua de 8 noiembrie şi au confiscat o mare cantitate de literatură creştină, relatează Barnabas Fund. Poliţia a arestat doi creştini, iar pe un altul – Ruslan Bekjanov – a fost „bătut şi lovit” la cap şi în zona abdomenului de către un ofiţer de poliţie înarmat, lăsându-l cu buza…

Read More

“Voi, liderii creştini, va trebui curând să vă luaţi rămas bun de la această lume”, era scris într-o scrisoare adresată pastorului Barnabas Hemrom, care i-a fost trimisă pe data de 25 noiembrie şi care includea o listă cu numele altor nouă pastori. În ultimele două luni, peste 20 de lideri ai bisericii şi slujitori creştini au primit asemenea mesaje în care sunt ameninţaţi cu moartea, relatează Barnabas Fund. “Noi vom nimici, unul câte unul, pe toţi aceea care răspândesc creştinismul în Bangladeş”, era scris în scrisoarea adresată pastorului Hemrom – unul din cei nouă pastori ale căror nume au fost…

Read More

Mâine vom conduce pe ultimul drum jurnalistul creştin evanghelic, Cristi Ţepeş. Colegul nostrul de la RVE Timişoara, Ioan Ciobotă a cules un colaj de gânduri şi amintiri de la cei care l-au cunoscut. Ascultaţi un audio portret “La Ordinea Zilei” prin pastorii: Ghiţă Mocan, Vasile Alexandru Taloş şi Marius Cruceru, directorul RVE Timişoara Bucureşti, Cristi Pavel, actriţa Ileana Cernat şi redactorul şef al RVE Bucureşti, Viki Sasu. Audiţie plăcută. Cristi Tepes – audioportret by Vio Pop on Mixcloud

Read More

În pofida promisiunilor şi asigurărilor date de guvernatori şi autorităţile locale, poliţia sudaneză continuă să demoleze bisericile creştine invocând diverse pretexte. Ultimul act a vizat biserica din cel mai mare oraş din Sudan, Omdurman. Clădirea bisericii a fost dărâmată cu buldozerul, în 21 octombrie. Autoritățile pretind faptul că terenul pe care a fost construită biserica a fost alocat construirii în viitor a unei piețe. Cu doar o zi înainte de demolare, guvernatorul statului îi asigurase pe liderii bisericii că respectiva clădire nu va fi distrusă. Moscheea care a fost construită lângă biserică nu a fost demolată, dovedind că motivele invocate de…

Read More

În 23 iulie, o femeie creștină din Pakistan, căsătorită și mamă a trei copii, a fost răpită și forțată să se convertească la islam și să se căsătorească cu răpitorul ei. Fouzia Sadiq (26 de ani) a fost răpită de patronul ei musulman, Muhammad Nazir Ahmad (56 de ani), în timp ce lucra pe câmp. Familia extinsă a femeii, inclusiv copiii, lucrează pentru Nazir pe un salariu foarte mic, pe care în ultimul timp nu l-au mai primit deloc (este vorba despre o formă de robie interzisă în țările civilizate prin care angajatorul oferă angajatului, la nevoie, un împrumut, după…

Read More

Din momentul în care guvernul a închis, în 1990, Societatea Biblică Iraniană, Bibliile au fost foarte rare în Iran. Mulți creștini nu au o Biblie personală, iar unii și-au copiat de mână pasaje lungi din Biblii împrumutate. Traducerea în farsi (limba națională a Iranului) a Bibliei datează din sec. al XIX-lea, astfel că mulți oameni au dificultăți în a înțelege limbajul. Anul trecut a fost publicată o nouă traducere a Bibliei, care este mult mai fidelă și mai clară. Rugați-vă ca prin îndurarea și încurajarea date de Scripturi, credincioșii din Iran să aibă nădejde (Romani 15:4).

Read More

Era în drum spre Iaşi în seara de sâmbătă, 12 decembrie. Un infarct brusc a luat dintre noi o mare enciclopedie a României. O bibliotecă bogată, plină cu de toate. A trăit o viaţă dedicată televiziunii şi avea un motto: “Eu nu mă închin filmului, eu  mă închin Domnului cu filmul”. Cine l-a cunoscut faţă în faţă ştie că mereu a fost un chip senin, o fiinţă care emana pace şi credinţă. Îmi amintesc în unicul interviu cu el, realizat în parcul Herăstrău îmi împărtăşea îngrijorarea că restructurările de la TVR 1 îl vizează direct şi se teme că va…

Read More

O prizonieră creştină a fost trimisă înapoi în închisoare în timpul tratamentului medical, iar 14 creştini au dispărut fără urmă după arest în Iran în noiembrie. Rugați-vă ca protecția și prezența plină de dragoste a lui Dumnezeu să fie în jurul prizonierei creștine Maryam Naghash Zargaran, care a fost nevoită să își întrerupă tratamentul medical și să se întoarcă în închisoare, dar și în jurul celor 14 creștini arestați la începutul lunii noiembrie. Autoritățile iraniene au desfășurat un raid într-o biserică de casă din orașul Varamin, aproape de capitala Teheran, în ziua de 1 noiembrie, arestând 13 credincioși adunați la…

Read More

Etnicii Montagnard din centrul Vietnamului sunt creștini și au îndurat decenii de persecuție din partea autorităților comuniste, pe de o parte din cauza credinței lor creștine, pe de altă parte din cauza faptului că s-au aliat armata Statelor Unite în timpul Războiului din Vietnam (1955-1975). În jur de 200 dintre acești oameni au trecut granița în Cambodgia în ultimele douăsprezece luni, înainte de 11 septembrie 2015, zi în care autoritățile din Cambodgia le-au ordonat să se întoarcă în țara lor în următoarele trei luni, anunţă Fundaţia Barnabas. Acum, când termenul este aproape de a expira, rugați-vă pentru protecția acestor oameni, fie…

Read More

Anual la 10 decembrie în lumea întreagă este marcată Ziua Drepturilor Omului. Data a fost aleasă pentru a onora adoptarea și proclamarea de către Adunarea Generală a ONU, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului (DUDO), prima exprimare globală a drepturilor omului și una dintre primele realizări majore a noii organizații a Națiunilor Unite. Instituirea oficială a Zilei Drepturilor Omului, a avut loc la plenara 317 a Adunării Generale, la 4 decembrie 1950, când Adunarea Generală a declarat Rezoluția 423 (V), prin care invita toate statele membre, precum și orice alte organizații interesate să sărbătorească ziua așa cum…

Read More

Aud tare și clar! “Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine”. Romani 14:22  Ceea ce trebuie auzit înainte de toate este glasul conștiinței. Tot ce nu vine din încredințare este păcat. Nu pot și nu vreau să fiu cu inima împărțită. Dacă cineva dorește să picheteze ambasada Norvegiei din București este liber să o facă. Așa cum liber sunt și eu în a alege să nu procedez în acest fel. Poruncile biblice nu sunt negociabile dar sunt aspecte în viață – ca acesta al pichetării…

Read More

La 9 decembrie lumea întreagă marchează Ziua Naţională Anticorupţie. Tema pentru anul 2015 este “Rupe lanțul corupției”. Potrivit www.un.org, corupția este un fenomen social, politic și economic complex care afectează toate țările și subminează instituțiile democratice, încetinește dezvoltarea economică și contribuie la instabilitatea guvernamentală. Ziua internațională împotriva corupției a fost instituită de ONU în 2003. Discutăm acest subiect “La Ordinea Zilei” cu managerul unei companii de transport, Gelu Pop. Ziua Internaţională Anticorupţie 2015 by Doina Bejenaru on Mixcloud

Read More

Rugați-vă pentru creștinii din Tayere și Goldavi, din nordul îndepărtat al Camerunului, care au trecut printr-o „noapte dureroasă” după ce militanți ai grupării islamiste Boko Haram au efectuat un raid în satele lor în 17 noiembrie. Jihadiștii au dat foc bisericii din Tayere, lăsând-o pe jumătate distrusă, după relatările localnicilor creștini. Acoperișul și băncile au rămas intacte, lucru pentru care oamenii de acolo Îl laudă pe Dumnezeu. În jur de 1000 de credincioși – bărbați, femei, copii – din sat au fost afectați de faptul că militanții au ars peste 80 de case. Mergând mai departe în cruzimea lor, jihadiștii…

Read More