Credem că ne aflăm într-un punct din istoria noastră prezentă în care trebuie să ne însușim niște informații coerente și corecte despre trecutul, prezentul și viitorul Uniunii Europene. Sâmbătă, 31 martie, Forumul Dialogos vă invită la o nouă rundă de dezbateri începând cu ora 10:00, în aceeași locație: Centru de Afaceri Maris din str. Aurei Crișan nr. 7A, Arad. „Valorile fundamentale ale UE au evoluat continuu și în prezent – respectarea demnității umane și drepturilor omului, libertatea, democrația, egalitatea și statul de drept – reprezintă condiția esențială a apartenenței la Uniune. UE are în prezent 28 de membri, iar deciziile…
Autor: Doina Bejenaru
de Robert J. Tamasy Sunt mai multe tipuri de angajați; unii au nevoie de supraveghere permanentă, alții nu. Unii au nevoie de instrucțiuni foarte specifice pentru sarcinile pe care le au de îndeplinit, altora le este îndeajuns să li se spună ce se așteaptă de la ei în linii mari și rămâne la latitudinea lor cum să îndeplinească sarcinile. Provocarea pentru un lider eficient este să înțeleagă ce îi trebuie fiecărui angajat pentru a avea performanțe bune, să furnizeze ce este nevoie, și să înțeleagă cât de mult să supravegheze munca. Cu mulți ani în urmă, fostul Președinte al Americii…
Dragi prieteni, După ani de așteptare, John și Lisa Bevere, renumiți autori și conferențiari internationali, vor veni pentru prima dată în România! John Bevere e cunoscut în țara noastră pentru mai multe cărţi de succes între care: Momeala Satanei, Frica de Domnul, Spune nu intimidării, Neabătut, Povestea căsniciei, etc. Lisa Bevere este şi ea autoarea mai multor cărţi bine cotate: Trezirea leoaicei, Fete înarmate cu săbii, Adevărata valoare a unei femei, etc. Împreună au înfiinţat lucrarea Messenger International care şi-a diversificat obiectivele, incluzând o emisiune televizată săptămânal, The Messenger, emisiune care poate fi urmărită și pe postul Alfa Omega TV. Conferința cu John și…
STRASBOURG – Minoritățile religioase se confruntă cu un mediu din ce în ce mai ostil în Rusia. După introducerea așa numitei legi anti-terorism în 2016, grupurile minoritare de credincioși au experimentat represiuni asupra activităților lor religioase. ADF International a înaintat un document prin care se argumentează respectarea corespunzătoare a dreptului la libertatea religioasă în Rusia. Autoritățile au închis recent centrul administrativ al grupării Martorilor lui Jehova și 395 de congregații locale din toată țara, confiscând toate bunurile acestora. “De îndată ce un stat începe să asuprească convingerile minoritare, nu mai există nici un punct logic de oprire”, a declarat Jennifer…
Intrăm pe ultima sută de metri a Campaniei 40 de zile de Post și Rugăciune pentru România. În Perioada, 26 martie – 1 aprilie, vă chemăm să ne rugăm pentru România – Pocăință pentru păcatele comise în sistemele în care este organizată societatea noastră: – sistemul politic – sistemul economic – industrie, agricultură, transporturi, comunicații, sistemul fiscal – sistemul de învățământ – sistemul de sănătate – sistemul juridic – sistemul de siguranță – armată, poliție, jandarmerie, servicii de siguranță națională – media/cultură/artă/sport Să ne pocăim: – de fărădelegi, abuzuri comise prin institutii, pocăință pentru modificarea unor legi care favorizează corupția și fărădelegea din…
Duminică, 25 martie Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Îți mulțumim pentru exemplul celor care aveau altă religie și au hotărât să Te urmeze, luându-și de bunăvoie crucea, îndurând pierderea și suferința de dragul Tău. Te rugăm să îi întărești, să îi încurajezi și să îi protejezi în umblarea cu tine. În momentele de singurătate sau de respingere, lasă-i să simtă prezența și dragostea Ta într-un mod foarte special și adu-le aminte că locul lor în familia Ta nu poate fi luat niciodată de la ei. Echipează-i cu tot ce au nevoie pentru a crește în cunoaștere Ta…
De multe ori, atunci când am vorbit despre curăția intimă pe care TREBUIE să o aibe tinerii atunci când se căsătoresc, am văzut pe cei din jur zâmbind cu subînțeles și chiar spunându-mi: „Asta era pe vremuri, acum nu se mai poate!” Auzim în ultimii ani din ce în ce mai mult minciuni grosolane de acest fel: „Nu se poate să intri în căsătorie virgin!” sau „Este bine ca înainte de căsătorie să ai relații intime pentru a vedea dacă vă potriviți” sau „Toți fac așa, nu este nici o problemă dacă faci și tu ca ei!” sau „Este ceva ieșit…
Sculptorul Liviu Mocan pregătește în atelierul său piesele unui eveniment de excepție, care se va desfășura în vara lui 2018 la Cambridge, Marea Britanie. Artistul modelează expoziția personală „Cinci Fundamente”, care va ajunge în atenția a mii de turiști. Lucrările de mari dimensiuni suportă ultimele retușuri ale maestrului și vor fi expuse timp de șase luni la Great St. Mary, biserica Universității Cambridge, unul din cel mai populate zone de turiști. În febra pregătirilor pentru marele eveniment, Liviu Mocan ne-a împărtășit câteva detalii și nevoi din culisele pregătirilor. “Suntem la etapa de pregătire a unui album pentru expoziția de la Cambridge.…
…„Lăudați pe Domnul, toate Neamurile; slăviți-L, toate noroadele.” Romani 15:11 Începutul anului a fost dedicat pentru a reflecta la trecut și a căuta călăuzirea lui Dumnezeu pentru anul 2018. La adunarea generală a asociației am prezentat rapoarte și planul de activitate. Planificăm cu marginile pământului în minte, o viziune pe care nu vrem s-o pierdem din vedere. Calendarul pentru 2018 este deja aglomerat cu conferințe, atât în țară, cât și în afară, și tabere. Anul acesta Wycliffe România sărbătorește 10 ani de Parteneriat în Traducerea Bibliei pe 16-17 noiembrie. Să ne rugăm pentru o colaborare mai mare în ducerea Cuvântului lui Dumnezeu…
În perioada, 23-24 martie, Biserica „Aletheia” Timișoara găzduiește Conferința: „Darurile Spirituale în Împărăția lui Dumnezeu”. Conferențiarul evenimentului este pastorul și directorul executiv al Organizației Tenn Challenge, Ron Brown din Sudul Californiei, SUA. Startul evenimentului se dă vineri, 23 martie, ora 19:00-21 și se închiei sâmbătă, 24 martie de la 10:00-14:00, pe adresa Bulevardul Liviu Rebreanu 165, Timișoara 300736. Evenimentul este organizat de Alfa Omega TV, Teen Challenge România și Biserica „Aletheia” Timișoara. Dacă sunteți în zonă, profitați de o întâlnire special cu un om după inima lui Dumnezeu care iubește oamenii. Ron Brown ține seminarii și conferințe în toată lumea. Organizația pe care…
de Robert J. Tamasy „De ce mergeți la muncă?” Sunt multe răspunsuri la această întrebare. Evident, un motiv ar fi ca să ne câștigăm existența. Un alt motiv ar fi, în situația fericită, să avem o profesie care să ne placă și să ne aducă o satisfacție pe acest plan. Munca noastră poate aduce beneficii pentru alții prin produsele și serviciile pe care le oferim. Pentru unii munca este doar o activitate care umple timpul dintre weekenduri. Ne putem gândi și la alte motive pentru care să mergem la muncă. Dar de câte ori începem o zi de muncă cu…
Sub pretextul acceptării diversității, suntem martorii propagării forțate a ideologiei de gen, răsturnării valorilor etico-morale care au constituit până mai ieri pilonii unei societăți sănătoase. Asistăm la o deformare a termenilor legați de libertăți și drepturi și ni se oferă subtil realități care țin de îngrădire și limitare în exprimare. Românul încă mai crede în celula de bază a societății, în conceperea, nașterea, educarea și formarea copilului în cadrul familiei pentru perpetuarea unor generații stabile. Viitorul României este asigurat doar dacă se respectă aceste concepte simple, fundamentale. Credem că viața este darul lui Dumnezeu, de la concepere până la moartea…
Continuăm lanțul de 40 de zile de post și rugăciune pentru România. Aducem înaintea Domnului în perioada, 19-25 martie, idolatria, viciile și ura de care este măcinat poporul român. Pocăință pentru: – Idolatrie (închinare la orice altceva, nu la Dumnezeu); religii false, care au fost practicate de strămoșii neamului nostru – dacii, romanii. Să ne pocăim de orice forme de religie falsă care sunt în România de azi; – Să ne pocăim de idolatrie modernă care afectează așa mult populația țării: – de încredere în oameni (anumiți conducători, membri de familie), de încredere în bani, bogății sau relații – de…
Este cu neputință să nu ți se greșească! Este cu neputință să nu fi rănit de cei din jurul tău! Este normal să ai dezamăgiri! Este normal să fii lovit din când în când! Greu este când rănile le primești de la cei pe care i-ai ridicat și i-ai ajutat cu dragoste! Ai ajutat cu dragoste fără să aștepți un mulțumesc de la cei pe care i-ai ridicat… dar nici să arunce cu pietre nu te-ai așteptat… măcar… de te-ar fi lăsat în pace! Dar, altfel cum ai vrea să calci pe urmele Domnului tău, El a fost cel care…
Tradiționala Conferință Media de Primăvară a Asociațiilor „Novomedia” din Ucraina și MEDIA Alliance Internațional din SUA scrie o nouă filă de istorie în perioada, 22-24 martie la Kiev. Și de această dată evenimentul se focusează pe cele patru domenii media: televiziune, radio, social-media și PR și aduce în capitala Ucrainei cei mai experimentați jurnaliști creștini din lume. Timp de trei zile, participanții vor cunoaște cele mai noi instrumente, posibilități, aptitudini și provocări în lucrarea media creștină. Evenimentul se adresează jurnaliștilor creștini implicați în spațiul confesional, dar și laic, reprezentanțilro departamentelor media din biserici și organizații creștine, dar și alte persoane…
Un grup de 40 de deputați ai Parlamentului European a solicitat conducerii de vârf a României să respecte acțiunea civică a celor peste 3 milioane de români care pledează pentru un referendum privind modificarea articolului 48 din Constituție. Înalt demnitarii la nivel european, membri a celui mai mare grup parlamentar Partidul Popular European (PPE) și-au exprimat expres susținerea inițiativei civice pentru familie și au cerut desfășurarea Referendumului Constituțional fără întârziere. Cei 40 de europarlamentari au semnat o scrisoare în care își exprimă solidaritatea cu românii pro-familie: Spre atenția lui: Klaus Werner Iohannis, Președintele României; Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului Român; Liviu…
