În perioada, 18-19 mai, Biserica Baptistă Speranţa din Oradea (BBSO) invită la un atelier toţi familiştii care ţin la relaţia lor. Evenimentul cu genericul “Familii Stelare” are ca invitat pastorul Gili Indre. DE CE MERITĂ SĂ VENIȚI LA ACEST ATELIER? – pentru că relația voastră de cuplu – chiar dacă o considerați bună – poate fi mult mai bună decât atât – pentru că e o oportunitate bună să ieșiți din rutina de weekend – pentru că puteți învăța de la cineva care a trecut pe unde treceți voi – pentru că veți avea părtășie cu alte cupluri care lucrează…
Autor: Doina Bejenaru
La începutul carierei mele, la fel ca mulți tineri, am încercat să înțeleg ce înseamnă să ai succes. Unul dintre lucrurile pe care le-am înțeles în acest proces a fost departe de orice am anticipat eu. Prima dată când m-am întâlnit cu Gregg, acesta mi-a spus: „Rick, dacă vei lucra cu mine, trebuie să îmi cunoști prioritățile pe care le am în viață: pe primul loc e Dumnezeu, apoi familia, iar locul acesta de muncă este pe locul trei.” Eu fiind o persoană care „fugeam de Dumnezeu” timp de câțiva ani, lista cu acele priorități era total străină pentru mine.…
Mărturii de pe câmp: Asia Lumi slujește în Asia în domeniul alfabetizării și dorește să împărtășească cu noi următoarea mărturie: ”M, are 33 de ani și este creștină, mama a cinci copii. Asemănător experiențelor celorlalți, aceasta vine la clase de câteva luni, dar nu în mod regulat. Deși pleacă la muncă pentru câteva luni, își ia temele de casă cu ea și exersează. În prezent, M poate să citească propoziții simple. Ea își dorește să poată citi Biblia și să fie capabilă să-și învețe copiii singură. Copiii ei de multe ori merg cu ea oriunde își desfășoară munca și de…
Duminică, 6 mai Doamne Isuse, Te lăudăm și Îți mulțumim pentru exemplul multor creștini extrem de săraci, în special din națiunile africane, care Ți-au rămas credincioși, în ciuda ofertelor de bogăție materială, dacă s-ar converti la o altă religie. Deși au rămas în sărăcie, ne rugăm ca fiecare să poată afirma, la fel ca Iov, că are încă această mângâiere – bucurie în mijlocul durerii – că nu s-a lepădat de Cuvântul Celui sfânt. Fie ca noi, de asemenea, să fim pregătiți să facem sacrificii pentru Tine, fie mari, fie mici, amintindu-ne întotdeauna că ai murit pe cruce pentru păcatele…
Corul și Band-ul Sanctus Pro Deo a încheiat repetițiile generale la Sibiu și sunt gata pentru cel de-al treilea turneu „Show The Love”. Harta turneului cuprinde orașele: Sibiu, Ploiești, Brașov, Satu-Mare, Oradea și Cluj-Napoca, în perioada 4-13 mai 2018. Acesta este mesajul celor care te provoacă să experimentezi ce înseamnă cu adevărat „Show The Love”. Dacă trec prin orașul tău, nu pierde ocazia să îi vezi și auzi LIVE! Biletele se pot achiziționa online pe www.sanctusprodeo.ro/showthelove, pe www.iabilet.ro sau fizic din locațiile menționate pe www.iabilet.ro/retea. Sanctus Pro Deo este o asociație reprezentată astăzi de un ansamblu vocal-instrumental, compus din membri și colaboratori evanghelici din toată…
COMUNICAT DE PRESĂ Simpozion Didactic Euroregional „EDUCAȚIE DURABILĂ” la Liceul Teologic Baptist Timișoara Liceul Teologic Baptist Timișoara, va găzdui sâmbătă, 5 mai 2018, ora 10.00 Simpozionul Euroregional “Educație Durabilă”, acțiune cuprinsă în Calendarul Activităților educative – secțiunea simpozioane/sesiuni de comunicări al Inspectoratului Școlar Județean Timiș pentru anul școlar 2017-2018, poziția 14, organizatori fiind Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic Timiș, Asociația Internațională a Școlilor Creștine, Liceul Teologic Baptist Timișoara în parteneriat cu Liceul Teologic Baptist “Alexa Popovici” Arad, Liceul Teologic Baptist Reșița, Școala Gimnazială “Harul” Lugoj, Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc, Liceul Teoretic “Constantin Noica”…
De unde vine persecuţia Deşi în majoritatea statelor din Orientul Mijlociu persecuţia creştinilor provine în mare partea din partea societăţii în ansamblu sau a grupărilor islamiste radicale, în Iran principala ameninţare pentru creştini o reprezintă guvernul. Regimul politic din Iran a decretat că ţara este un stat islamic şiit şi militează în mod constant pentru extinderea influenţei acestuia. Adepţii liniei dure din cadrul regimului se opun în mod vehement creştinismului şi fac tot posibilul pentru a crea probleme creştinilor, în special celor convertiţi de la islam. Creştinii, precum şi alte minorităţi religioase, sunt văzuţi ca o ameninţare şi sunt persecutaţi.…
După o adaptare spectaculoasă şi întoarcerea pe marele ecrane din întreaga lume, proiectul „Cartea Cărţilor” revine în Republica Moldova. Din 14 octimbrie 2017, copii din Republica Moldova au posibilitatea să vadă noua versiunea a desenului animat „Cartea Cărţilor” în limba rusă la Euro TV şi din 10 martie 2018, în limba română la Moldova 1 şi Moldova 2. Desenul animat „Cartea Cărţilor” este tradus în 54 de limbi, difuzat în 90 de ţări şi la moment se bucură de o audienţă de peste 162 de milioane de telespectatori. Sâmbătă, 5 mai, CBN Moldova în parteneriat cu Uniunea Baptistă, Asociaţia „Începutul…
Să ne fie clar: adevărul istoric, oricât de contestat ar fi de unii (și nu puțini s-au pus împotrivă de-a lungul mileniilor) Ierusalimul este validat din vremea Împăratului David ca fiind capitala Israelului. La aniversarea de 70 de ani de la Declarația de Independență a statului Israel, recunoașterea acestuia se produce iată prin mutări de ambasade, mai degrabă un gest simbolic, o reparație morală necesară. Președintele Trump își asumă curajos aplicarea unei legi care a primit amânare după amânare din 1995, din 6 în 6 luni, tocmai pentru simplul fapt că nu a fost o decizie ușoară. Dacă ar fi…
Biserica Baptistă „Speranţa” din Chişinău a marcat 25 de ani de istorie, povestind minunile trăite în acest sfert de secol în palma lui Dumnezeul. Popasul aniversar a fost marcat prin patru servicii divine, în perioada 27-29 aprilie 2018 cu oaspeţi dragi – cei care au zidit temelia Bisericii „Speranţa”. Familia de IERI şi de AZI a Bisericii „Speranţa” s-a reunit din toate colţurile lumii bucurându-se de bunătatea lui Dumnezeu, numărându-şi binecuvântările şi amintirile. Un scurt istoric ne-a împărtăşit unul din pastorii Bisericii, Vadim Bulgac. „Ideia unei biserici româneşti s-a născut în anul 1990 în inima unui grup mai mare de…
Pe 3 mai 2018, între orele 10:00 și 14:00, în Sala „Avram Iancu” din Parlamentul României va avea loc Conferința internațională „Referendumul pentru căsătorie. Perspective naționale și internaționale”, eveniment ce va fi precedat de o conferinţă de Presă, de la orele 09:30 la 10:00. După succesul conferinţei din primăvara lui 2017, şi mai multe organizaţii internaţionale şi-au arătat interesul astfel încât, evenimentul din acest an este co-organizat de ADF International, La Manif Pour Tous, U Ime Obitelji (In the Name of the Family) şi European Dignity Watch, pe lângă Comitetul Naţional de Coordonare a Iniţiativei Cetăţeneşti și Platforma ÎMPREUNĂ. Conferinţa vine într-un moment de răscruce…
În perioada, 4-5 mai 2018, Biserica Punctul Zero din Brașov invită toți doritorii să trăiască o libertate deplină în Hristos la Conferința Victorios 2018. „Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi.” Ioan 8:36 Domnul Isus a venit pe pământ nu doar să ne șteargă trecutul și păcatele din viața noastră. El a venit să ne elibereze de efectele și de orice pretenție a trecutului nostru, de felurite blesteme, de toate moștenirile distructive venite din generații în familia noastră. Domnul Isus nu a zdrobit doar puterea celui rău, ieșind victorios asupra lui prin jertfa de la cruce,…
Săptămâna trecută a marcat o nouă criză dificilă pentru creştinii din nordul Nigeriei. Militanţii Fulani au atacat comunitatea din Ukpor-Mbalom, statul Benue, marţi 24 aprilie, la ora 5:30 dimineaţa în timpul unei slujbe de rugăciune la biserica catolică. Atacul s-a soldat cu 19 morţi, printre care sunt şi cei doi preoţi care au condus serviciul religios dimineaţa devreme. După atacul de la biserică, unde au lăsat enoriaşi speriaţi şi 19 victime, radicalii fulani au coborât în sat unde au distrus 60 de case ale creştinilor, hambare şi alte bunuri imobiliare. Atacurile militanţilor fulani sau înteţit în 2017. Ultimele atentate vin…
Faptul că Ierusalimul este capitala de drept a Israelului este greu de contestat. Dovezile istorice și arheologice în favoarea acestuia sunt covârșitoare, fiind cea mai veche capitală menționată într-un act de maximă importantă: Biblia. Mențiunile biblice preced, istoric, cele două mari și importante religii monoteiste apărute cu mulți ani după cultul mozaic. Astăzi Ierusalimul este un oraș sfânt nu numai pentru israelieni, ci și pentru creștini și musulmani. Însă această conviețuire religioasă nu trebuie să împiedice, în timp, acceptarea unei realități istorice, care nu ne lasă să nu recunoaștem Ierusalimul drept centrul administrativ și cultural al Israelului. România a recunoscut…
Bătălia pentru drepturile familiei Bodnariu prind contur şi se apropie tot mai mult şi mai mult de final. Raportul „Asigurarea unui echilibru între interesul superior al copilului şi necesitatea de a menţine familiile unite” a fost aprobat în comisia de profil a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), în cadrul sesiunii de primăvară desfăşurată în perioada, 23-27 aprilie la Strasbourg. Proiectul, care examinează în ce măsură acţiunile abuzive ale Barnevernet din Norvegia în cazul familiei Bodnariu, sunt compatibile cu standardele relevante ale Consiliului Europei, va ajunge pe masa de discuţie în plenul APCE în sesiunea de vară din iunie 2018.…
Marea Trimitere este acea chemare la care trebuie să participăm cu toţii indiferent de condiţie, loc, etnie sau limba pe care o vorbim! “Mergeţi până la marginile pământului şi faceţi ucenici din toate neamurile…” este porunca cel mai uşor de îndeplinit în zilele noastre când avem atâtea oportunităţi. Rugăciunea este suportul pe îl putem oferi fiecare. Notaţi în agenda dvs o nouă listă de motive de rugăciune pentru răspândirea Împărăţiei Evangheliei prin traducerea Bibliei. Importanța educației: Asia Lumi ne relatează: “Când am vizitat pe cineva din clasa de alfabetizare, am întâlnit pe o doamnă de 45 de ani care are…
