Autor: Doina Bejenaru

Vara 2018 scrie o nouă filă în istoria Turneului Decision America. Franklin Graham și Jeremy Camp provoacă americanii să ia o deciezie! O decizie pentru veșnicie. Turneul Decision America a trecut prin Oregon și Washington, unde Franklin Graham a adus oamenii împreună pentru evenimente de o zi de rugăciune și evanghelizare. Franklin a prezentat Evanghelia la fiecare oprire, chemându-i pe cei pierduți la pocăință și credință și rugându-se împreună cu credincioșii pentru familiile, bisericile și comunitățile lor și pentru cei care sunt departe de Dumnezeu. “Cel mai  important lucru pe care îl puteți face este să vă rugați, să vă…

Read More

De câteva luni campania #fărăpenali aduce o licărire de speranță pentru o țară mai bună. Mă pune pe gânduri nu atât motivația celor de la USR, fiind și eu de acord că nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, cât lipsa de focalizare pe adevărata problemă. Unde o văd eu? La felul în care aruncăm vina pentru starea națiunii exclusiv pe conducătorii ei. #fărăpenali însemnă fără hoți și fără mincinoși dovediți în instanță,…

Read More

În perioada, 13-18 august, copii din localitatea Vulcănești, din Republica Moldova, vor trăi o săptămână de aventuri prin filele „Cartea Cărților“ alături de Cris, Joy și Memo. Evenimentul este găzduit de Centrul Creștin pentru Copii „Perla“ din Vulcănești. Cu o istorie de cinci ani de activitate, Centrul „Perla“ este locul unde copii din orice pătură socială își găsesc activități interesante și jocurile preferate. Echipa formată din lideri din toate colțurile țării, va ghida copii cu vârsta cuprinsă între 5-12 ani prin situații dificil de rezolvat, arătându-le soluțiile oferite la aceleași probleme cu veacuri în urmă în Biblie. Copii vor fi…

Read More

Poporul acesta are nevoie de lideri cu integritate. De la învățătorul care are în grijă o clasă de elevi, până la legiuitorii care au în mână puterea de a afecta o țară întreagă au nevoie de înțelepciune, coloană vertebrală și, mai ales, conștientizarea suveranității lui Dumnezeu. În aceste zile tulburi pentru țara noastră, vă chemăm să purtați în rugăciune situația și soarta României. Iar în timp ce vă lăsați atrenați în discuții, păreri sau proteste, rămâneți verticali și să nu uităm să ne asumăm, fiecare personal, integritatea pe care o așteptăm de la conducătorii și conaționalii noștri.

Read More

Peste 2500 de tineri își dau întâlnire pe malul mării la cel de-al 14-lea Congres cu tema: „El este în tot”. Evenimentul organizat de Departamentul Tineret al Uniunii Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Ucraina, este găzduit în perioada 13-18 august 2018, la baza de odihnă „Vara Binecuvântată” de lângă orașul Iujnîi – SUD. În premieră, în cadrul evenimentului va fi lansat primul album worship în limba ucraineană: „El este în tot”. Albumul numără 10 melodii, interpretate de 10 artiști ucraineni, ce poartă amprenta producătorului Alex Leshko. Lansarea și prezentarea albumului va avea loc joi, 16 august, în cadrul unui concert…

Read More

Mă uit cu durere de la mari depărtări la ceea ce se întâmplă în România. Mă rog și mă doare. Aud că Guvernul României e în vacanță. Posibil să fie așa. La cât au muncit să distrugă țara și să pună justiția pe butuci, de dragul unor infractori, chiar merită o vacanță. Aș zice că una prelungită și totală. Dar Biserica lui Cristos nu este în vacanță. În tumultul acesta care nu face bine nimănui, se simte nevoia unei voci limpezi și clare, o voce care să exprime adevărul, dar în dragoste, printr-o “vorbire cu har…dreasă cu sare”. Vocea aceasta…

Read More

1 Imparati (1 Regi) 2 1. David se apropia de clipa morţii şi a dat îndrumări fiului său Solomon, zicând: 2. “Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om! 3. Păzeşte poruncile Domnului Dumnezeului tău umblând în căile Lui şi păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui şi învăţăturile Lui, după cum este scris în Legea lui Moise, ca să izbuteşti în tot ce vei face şi ori încotro te vei întoarce 4. şi pentru ca Domnul să împlinească următoarele cuvinte pe care le-a rostit pentru mine: “Dacă fiii tăi vor lua seama la calea…

Read More

În prima săptămână din iulie, după ce ne-am întors din Mongolia, am fost undeva pe malul Lacului Baikal pentru a pregăti locul de tabără pentru acest an. Din cauză că poiana pe care noi o folosisem de ani buni pentru tabără a fost închiriată / concesionată de un om de afaceri din Ulan-Ude, a trebuit să căutăm alt loc. L-am găsit împreună cu alte biserici din Buryatia, un pic mai împădurit, dar credem că este potrivit pentru nevoile noastre. Ne-am hotărât să-l folosim împreună, cel puțin în acest an. Am ridicat construcțiile temporare – bucătărie, dușuri, toalete, etc. – am montat corturile…

Read More

Sub motto-ul: „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului“, în perioada 14-18 august 2018, Tabăra „Speranța“ din Vatici, Orhei, Republica Moldova, găzduiește Conferința pentru Familiști 2018. Invitatul special al evenimentului este pastorul, autorul a peste 50 de titluri de carte pentru familie și președintele Uniunii Baptiste din România, Viorel Iuga. În baza titlurilor „O căsnicie binecuvântată“, „Familii de Nota 10“, „Bărbăția Autentică“, „Comunicare de nota 10“ și alte titluri dedicate familiei, participanții vor descoperi portretul familiei așa cum a conceput-o Dumnezeu. Timp de patru zile, familiștii sunt invitați să zidească relația lor de cuplu, să își evalueze…

Read More

În contextul vremurilor pe care le trăim, medicii creștini sunt chemați să își asume un rol important în producerea reformelor și implementarea valorilor creștine în sistemul de sănătate. Aceasta nu este o misiune ușoară, în țările post-sovietice. „Medicii creștini în lumea post-modernă“ – este motto-ul evenimentului, unde își dau întâlnire studenți, rezidenți și doctori calificați, care își doresc să crească în plan profesional și spiritual, pentru a influența sistemul din care fac parte și a binecuvânta pacienții îndurerați care la calcă pragul la locul de muncă. Alături de speak-eri din Germania, Olanda, SUA și alte state, vor fi discutate teme…

Read More

Continuăm cu a patra parte a recenziei cărții lui A.N. Wilson, publicată anul trecut, Charles Darwin, Victorian Mythmaker (“Charles Darwin, făuritor de mit”). Părțile anterioare pot fi accesate în categoria: Cartea Săptămânii. Darwin se apucă de lucru În octombrie 1836 Darwin ajunge din nou în Marea Britanie după călătoria lui în jurul globului la bordul vasului Beagle. E în posesia a aproape 4.000 de fosile, oseminte, schelete, piei de animale și mostre similare, toată colectate din America Latină, în special din Patagonia. În 1837 Darwin începe să-și aștearnă pe hârtie impresiile privind specimenele care le-a colectat, impresii care stau la…

Read More

Să fii o voce a păcii și a Evangheliei într-o lume atât de secularizată este o mare provocare. Să cucerești urechea atât de aglomerată și ademenită de atâtea voci gălăgioase într-o lume atât de grăbită este o misiune de onoare. Înțelegându-vă misiunea și chemarea, la acest popas aniversar, vă admirăm și ne bucurăm că rămâneți tari în alergarea voastră. Ne bucurăm să vă știm credincioși chemării pe care ați primit-o și misiunii pe care o îndepliniți zi de zi în pofida provocărilor vremii. Ne bucurăm să vă știm în mâna Lui și mai ales fiind megafonul iubirii într-o lume zdrobită…

Read More

Casa Filip are în spate o poveste de viaţă. Este povestea unui tânăr diagnosticat cu cancer la aproape 35 de ani și plecat spre Cer la 36… Este povestea unei mari iubiri întreruptă mult prea timpuriu de un cancer agresiv…Și este povestea unei idei care, printr-un sir întreg de miracole incredibile, și evenimente care s-au întâmplat exact la momentul și timpul potrivit, a devenit realitate. Ideea unei astfel de case a apărut în timpul repetatelor spitalizări ale lui Filip (Fărăgău) din anul 2016. Şi este absolut extraordinar şi miraculos că-n doi ani de la primul gând, avem o casă cu…

Read More

Este o perioadă în care majoritatea dintre noi avem parte de concediu de odihnă. Un timp binevenit având în vedere truda pe care fiecare o depune pentru a câștiga pâinea cea de toate zilele și nu numai… Fiecare este liber să petreacă aceste zile unde dorește, binențeles ținând cond și de posibilități. Sunt și unii care au ales să se cheltuiască și să petreacă o parte din concediu în slujire. Unde? Printre musulmani, tătari și romi… nu în Turcia, ci în Dobrogea, loc în care sunt sate unde nu există biserică de nici un fel! Acolo este nevoie de hrană,…

Read More

Discutau despre referendum. Din modul în care puneau problema, un novice ar fi fost convins că sunt specialişti. În realitate, invitaţii erau naivi. Prima greşeală pe care o făceau era legarea referendumului de PSD. Dacă aş fi putut interveni le-aş fi spus scurt: informaţi-vă! Definirea căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie nu a fost iniţiativa PSD, ci fost iniţiativa a peste 3 milioane de cetăţeni ai României. Perseverenţa în cererea drepturilor constiţionale, nu a fost a PSD, sau a unui alt partid, ci a Coaliţiei pentru familie şi a românilor care cred în valoarea familiei. Organizarea referendumului…

Read More