Câteva cuvinte despre generația tânără, despre cei care le-au pus în mână Evanghelia și despre casa de rugăciune pe care încercăm să o revendicăm și unii și alții. De ce ne pleacă tinerii din biserică? De ce părăsesc bisericile tradiționale, cele în care au fost botezați? Motivul, cel la care am să mă refer, are de-a face atât cu ei cât și cu noi. Trebuie să împărțim vina. Dacă o depistăm, atunci am dat de lumină. Ei, generația care migrează, are un profil până acum unic: este alergică la autoritate. Răbdare. Când s-au născut ei comunismul a murit, în acte;…
Autor: Doina Bejenaru
„Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.” (Isus în Ev. Matei 24:14) În fiecare zi vedem tot mai multe semne profețite pentru vremurile de pe urmă ale istoriei acestui pământ. Sfârșitul se apropie, iar Vestea Bună a Împărăției adusă de Domnul Isus Hristos este răspândită prin toate mijloacele, pretutindeni unde oamenii au ales să locuiască. Unii, evident, primesc cu bucurie mesajul mântuirii și stabilesc o relație personală cu Dumnezeu ca Tată, dar alții, din nefericire, Îl resping și refuză iertarea divină. Cu toții suntem chemați, așadar,…
Da! Chiar așa!?! Ce-ți spune ție-o frunză? Ce te învață despre Acel ce te-a creat? Știi? Toate cad și se usuc-o dată Chiar de-au ‘trăit’ din seva nu știu cărui, Prea important sau ne’nsemnat copac. Acum, că e căzută și uscată, Nu mai înseamnă mult sau este poate chiar… nimic; Dar ce a fost, ce mecanism întreg ascunde, Vorbește mult, destul, deajuns de Cel ce te-a ‘ntocmit! Din ea au respirat atâția! Din ‘energia’ – oxigenul ei a dat la toți, Fără să plângă sau să se-ntristeze Că nici o amintire nu este și nici nu va fost. Pe-o frunză…
Duminică, 18 noiembrie 2018, vom sărbători Ziua Internațională a Bibliei. Suntem recunoscători pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pentru pastori, preoți, predicatori, misionari, cântăreți creștini, traducători ai Bibliei, poeți creștini și pentru toți cei care au făcut din Biblie pasiunea vieții lor. Printre cărţile de largă circulaţie pe glob, Biblia se situează de departe pe primul loc. Doar între anii 1960 şi 2010 au fost vândute 3,9 miliarde de exemplare în toată lumea. Asociaţia Mondială a Societăţilor Biblice (United Bible Societies – UBS) a anunţat că până în luna ianuarie 2015 Biblia fusese tradusă în 563 de limbi şi dialecte. În afară…
11 ani de căsătorie, 4 copii minunați și o familie de invidiat! Aceasta este bogăția Marianei Ciornenco adunată până la 38 de ani. Cea de-a treia sarcină aduce bucurie dublă, în 2016 familia Ciornenco se lărgește cu doi gemeni, Ilinca și Matei. Însă bucuria imensă adusă de cei doi îngeri este umbrită de simptome și verdicte medicale. Mariana începe să piardă vederea, iar Matei moștenește genetic fibroză chistică cu grad sever și aceasta este o sentință pe viață care impune consumul de fibre la fiecare masă. La 7 luni de la naștere Mariana este diagnosticată cu cancer la ochi. La…
Toamna 2018 vine cu multe surprize marca Cartea Cărţilor. Alfa Omega TV a lansat cel de-al 3-lea sezon al filmului Cartea Cărților. Tot pe agenda lansări, este disponibilă Academia Cartea Cărților un program de 40 de lecții biblice pentru școala duminicală și cluburile săptămânale pentru copii. Urmăriți premiera celui de-al 3-lea sezon pe pagina de Facebook | Cartea Cărților și urmăriți cele mai spectaculoase aventuri ale eroilor Cristi, Oana și Memo prin paginile Bibliei. În sezonul 3 puteți vedea 13 episoade noi cu următorii eroi biblici: Rut Când Cartea Cărților îi duce pe copii să-i cunoască pe Rut, Naomi și…
„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!”. Psalmul 34:8 Din 2014 încoace, întreaga lume creștină, în perioada 12-18 noiembrie celebrează Biblia! Aşa cum se întâmplă în toată lumea, te provocăm să faci din relaţia ta cu Biblia o sărbătoare şi să împărtăşeşti această bucurie cu toţi prietenii din spaţiul virtual. În săptămâna Bibliei vrem să te provocăm să citeşti şi să distribui promisiunile, poruncile, pildele, încurajările și avertizările lăsate de Dumnezeu pentru fiecare din noi în scrisoarea lui de dragoste – Biblia! Dacă vrei să accepţi provocarea noastră, urmează următorii paşi! Distribuie…
„Căci pământul va fi umput de cunoștința slavei Domnului, așa cum apele acoperă fundul mării” – Habacuc 2:14 Dacă citești acest site, cu siguranță ai cunoștințe generale despre Biblie! Ai un psalm preferat? Sau un pasaj special care te-a ajutat să treci prin vremuri grele? Vrei să împărtășești cu lumea ce înseamnă Biblia în viața ta? Sau vrei să îi ceri lui Dumnezeu să binecuvânteze țara ta? Echipa ȘtiriCreștine.ro a decis să facă o tradiție din marcarea Zilei Internaționale a Bibliei (ZIB), iar anul ăsta este bifată în calendar cu data de 18 noiembrie 2018. Până duminică, dăm startul unui…
În anul 1996, împreună cu soția mea, am decis să ne vindem laboratorul foto și să ne alăturăm personalului din CBMC. Atunci Ted Hubbard, consilierul meu, avocat și judecător englez, ne-a oferit un plan pe cinci ani. Ne-a dat un sfat inteligent și ne-a recomandat ca în primul an să nu fac nimic altceva decât să ascult, să mă întâlnesc cu cât mai mulți oameni și să ascult ce au pe inimă. În cel de-al doilea an, Ted mi-a spus să fac cam același lucru, dar să încep să pun și eu întrebări. În cel de-al treilea an, la sugestia…
Cunoașterea voii lui Dumnezeu și recunoașterea vocii lui Dumnezeu sunt preocupări constante ale credinciosului care dorește să crească spiritual, să ajungă la maturitate, la „înălțimea staturii plinătății lui Cristos”. De câte ori nu te-ai frământat și tu, căutând voia lui Dumnezeu în viața ta? Cum cauți voia lui Dumnezeu? Unde cauți călăuzirea și lumina Lui la frământările tale? De câte ori ai renunțat să mai cauți voia Lui sub povara întrebărilor fără răspuns și a căutărilor lungi fără soluții? Iată câteva principii pentru a te ghida în căutarea voii lui Dumnezeu, prezentate de pastorul Bisericii Baptiste Române din Charlotte, Carolina…
Astăzi se împlinesc 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial, un război care a implicat zeci de națiuni și țări. Pe data de 11 noiembrie 1918 a fost semnat acordul de încetare a focului, care a pus capăt primului celui mai sângeros război, în urma căruia și-au pierdut viețile 11 milioane de soldați și 8 milioane de civili. Acest război a provocat ruinarea a 4 imperii, care păreau de nezdruncinat. A fost primul război, unde s-au utilizat cele mai moderne și diabolice tehnologii de distrugere în masă. În acest război pentru prima dată a fost utilizată arma chimică. Soldații pe…
Calendarul conține informații despre misionarii care s-au dedicat lucrării de răspândire a Evangheliei pe termen lung în diferite locuri, mai apropiate sau mai îndepărtate. Mesajul Calendarului este o motivație în plus pentru cei care doresc să mijlocească pentru misionari şi pentru lucrarea de extindere a Împărăţiei lui Dumnezeu până la capătul pământului. Calendarele de anul acesta au și suport magnetic pe spatele lor, astfel încât ele pot fi puse si pe frigidere sau orice alte obiecte metalice din casă. Calendarele de misiune Kairos pentru anul 2019 pot fi comandate la adresa: secretariatkairos@gmail.com. Prețul acestora este de 8 lei bucata.
Nu ai ajuns la Conferința IMPACT 2018 organizată de Biserica Logos din Iași? Radio Armonia a transmis integral LIVE conferința și noi te invităm să profiți maxim de această posibilitate unică. Bucură-te de momentele de închinare alături de grupul de închinare Logos și de mesajele biblice predicate de pastorii Florin Ianovici și Doru Cîrdei. Conferința IMPACT 2018, partea I-a Conferința IMPACT 2018, partea a II-a Sursa: Radio Armonia
Sâmbătă, 10 noiembrie, ora 18:00, Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia și își deschide din nou ușile pentru întâlnirile Ascendent! La ediția de toamnă, timpul de închinare este condus de Trupa PAS, care lansează în timpul evenimentului noul album „Aproape de Tine”, iar pastorul Cristi Marit este invitatul special al întâlnirii. Nu pierde o întâlnire de suflet, vino împreună cu prietenii. De la 18:00, fii acolo! Pe str. Ardealului 1, 510405, Alba Iulia. Pentru mai multe detalii urmăriți pagina oficială Ascendent AICI sau evenimentul Facebook | Ascendent #editiadetoamna!
Dăm startul unui nou lanț de rugăciune pentru lucrarea de traducere a Bibliei. Împărăția Evangheliei trebuie să ajungă la marginile pământului și aceasta se poate înfăptui doar vorbim în limba oamenilor, în contextul lor cultural și pe înțelesul lor. Vă provocăm să vă notați o nouă listă de motive de rugăciune din lucrarea misiunii Wycliffe România și agenda misionarilor români aflați pe tărâmuri străine pentru traducerea Bibliei! Aniversarea de 10 ani Wycliffe România La sfârșitul săptămânii viitoare (16-17 noiembrie) sărbătorim 10 ani de parteneriat în traducerea Bibliei. Rugați-vă ca toți cei care vor participa la această conferință să călătorească în…
Duminică, 11 noiembrie, ora 17:30, Biserica Baptistă Emanuel din Viena invită toți tinerii români din diasporă la o Seară Specială de Tineret! În meniul serii, veți avea parte de închinare alături de grupul de laudă și închinare a bisericii locale și mesaje din Cuvântul Inspiral și Infailibil al lui Dumnezeu. Invitații speciali: Andrei Mereuță și Daniel Godja, doi tineri pasionați de apologetică și teologie. „Identitatea noastră plasată în Cristos” este tema pe care o explorăm în paginile Sfintei Scripturi împreună cu Andrei Mereuță. Daniel Godja, absolvent și masterand al Seminarului Biblic Baptist Timișoara, vă prezintă agenda serilor de tineret pentru…
