Când întunericul coboară tăcut peste suflet, când tentaculele lui vor să ne duca în adâncurile neființei, când noaptea necredinței se arată la orizont, să încercăm să aprindem o lumină! Lumina credinței și iubirii care, se spune că poate lumina și cea mai neagra beznă. Nu este ușor. O știu acum mai bine decât oricine. După moartea iubitului nostru băiat Emanuel, în urma cu 11 luni, viața ne-a fost schimbată pentru totdeauna… Durerea și disperarea nu pot fi spuse. Nu sunt cuvinte în vocabularul lumii noastre care să le poată cuprinde. Atâtea lacrimi în fiecare zi, atâtea întrebări fără răspuns, atâtea…
Autor: Doina Bejenaru
Stimați prieteni ai Forumului Dialogos, Știm că de abia a început anul, dar suntem pregătiți să ne îndeletnicim cu noi dialoguri cel puțin la fel de necesare ca și până acum. Când și unde ne vedem? Sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 10:00 la SALA DE CONFERINȚE A COLEGIULUI NAȚIONAL „PREPARANDIA-DIMITRIE ȚINCHINDEAL.” Tema evenimentului: Biserica și statul în Occidentul contemporan – roluri posibile între secularizare și secularism. Credem că, într-o societate în care una dintre tendințele cele mai pronunțate este aceea de a plasa viața umană în afara oricăror implicații religioase, este de dorit un dialog pertinent pe tema actualizată…
Pentru perioada, 17-23 ianuarie 2019, purtăm în inimile şi rugăciunile noastre următoarele motive de rugăciune pentru răspândirea Evangheliei printre popoare! Proiectele de alfabetizare din AsiaSăptămâna aceasta și în luna februarie au loc ateliere pentru producerea de manuale și instruirea învățătorilor. Rugați-vă pentru Lumi M. în timp ce lucrează la revizuirea și îmbunătățirea planurilor pentru coordonatori. Rugați-vă ca Dumnezeu să dea pricepere și călăuzire coordonatorilor și participanților la ateliere, astfel încât beneficiarii să fie binecuvântați după planul Lui. Rugați-vă ca Lumi să poată termina raportul pentru primul an al proiectului de cercetare. De asemenea, rugați-vă pentru extinderea vizei pentru al doilea an al proiectului. Rugăciune pentru familia DubeiRugați-vă ca Domnul să ne dea înțelepciune în planificarea anului 2019;…
Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească… peste tot pământul…” Geneza 1:26 La începutul anului 2019 am meditat la Geneza 1:26 și am înțeles că un aspect al asemănării noastre cu Dumnezeu este abilitatea de a conduce. Dumnezeu este Stăpânul cel Mare dar El a dat omului stăpânirea asuprea pământului. Aceasta înseamnă că noi am primit abilitatea de a organiza și a planifica, abilitate pe care trebuie să o folosim pentru extinderea Împărăției Lui pe pământ. Rugați-vă pentru noi, să planificăm cu înțelepciune lucrările Wycliffe România pentru anul 2019. Știm că…
Ne plac mult serile de AerCurat care arată un pic altfel. Sunt foarte bine-venite mai ales într-o asemenea perioadă din an. Joia aceasta vom presăra discuțiile bune cu un concert bun. Trupa PAS vine înspre Cluj nu doar ca să împărtășească cu noi piese de pe cel mai recent album al lor, ci și ca să ne ghideze printr-un timp real de închinare. Iar Vlad Crîznic va continua mini-seria de teme #contraculturale concentrate pe imagine cu un subiect cel puțin la fel de intrigant ca și până acum: conflictul dintre imagine și cuvânt din punct de vedere social și religios.…
Aplicația YouVersion Bible a transmis că planurile lor de citire a Bibliei au făcut ca peste 1 milion de persoane să își descarce aplicația la începutul anului 2019. Compania a mai transmis că anul acesta, pe 1 ianuarie, numărul utilizatorilor a crescut cu 62% față de anul trecut. Planurile YouVersion permit utilizatorilor să asocieze pasaje zilnice din Biblie cu conținut audio, video sau devoțional. Bobby Gruenewald, fondatorul aplicației, a spus că scopul You Version este să facă accesul mai ușor a utilizatorilor la Cuvântul lui Dumnezeu: „Mult timp ne-am gândit cum să facem ca oamenii să se țină de un…
Duminică – UNITATE ÎN CRISTOS Efeseni 2:11-22 Unirea noastră cu Cristos, s-a realizat la cruce, la Golgota, unde Isus Cristos a împăcat lumea cu Dumnezeu. Datorită jertfei Domnului Isus Cristos, s-a împlinit unirea și împăcarea; predându-ne viața Lui, se produce transformarea: „Dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă, cele vechi s-au dus” (prin cele vechi, se înțelege viața noastră înainte de a fi predată Lui, când nu trăiam în unitate, ci „rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui” – Isaia 53:6); acum „iată că toate lucrurile s-au făcut noi” 2 Corinteni 5:17. Prin…
Chișinău, 11 ianuarie 2019 – Deputatul moldovean, vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghilețchi, a fost desemnat cel mai activ parlamentar al anului 2018 în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Politicianul a participat la 338 de voturi din cele 339 în sesiunea anuală a APCE. Confirmarea se conține într-un mesaj de felicitare expediat de Secretarul General al APCE, Wojciech Sawicki, care a subliniat că implicarea și devotamentul lui Valeriu Ghilețchi sunt înalt apreciate în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. „Este o deosebită plăcere să vă informez oficial că ați fost cel mai bun „votant” în cadrul APCE în sesiunea 2018. Permiteți-mi,…
Sâmbătă – UNITATE PRIN VIZIUNE Efesei 4:1-6; Filipeni 1:27-30; 2:5-8 Dumnezeu ne cheamă să fim demni de chemarea pe care am primit-o și să umblăm demni de poziția pe care o avem în Isus Cristos. Potrivit versetelor citite, iată care sunt caracteristicile unei chemări sfinte: Smerenia. Este cea mai de bază virtute creștină. Fără smerenie, nu putem fi plăcuți Tatălui. Pentru a fi plăcut Tatălui, Domnul Isus S-a dezbrăcat de Sine Însuși (Filipeni 2:7-8). Lumea înalță mândria și, din păcate, biserica de astăzi reflectă această perspectivă lumească. A fi smerit înseamnă a fi conștient de propria nevrednicie.Blândețea. Este o viață…
Duminică: Rugăciune pentru Congresul Cultului și Conducerea Uniunii Baptiste Apostolii și prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut… Atunci apostolii și prezbiterii și întreaga Biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câțiva dintre ei, și să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel și Barnaba. Și au ales pe Iuda, zis și Barnaba, și pe Sila, oameni cu vază… Noi, după ce ne-am adunat cu toții laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem niște oameni, și să-i trimitem la voi, împreună cu preaiubiții noștri Barnaba și Pavel, oamenii aceștia, care și-au pus în joc…
Vineri – UNITATE ÎN MISIUNE Matei 28:16-20; Ioan 17:18; Faptele Apostolilor 8:4-5. Înainte de a părăsi pământul și de a se întoarce la Tatăl, Domnul Isus a strâns toți ucenicii în Galileea, pentru a le da de lucru până la revenirea Sa. Motivul pentru care Domnul Isus a venit pe pământ a fost: „să caute şi să mântuiască ce era pierdut”. Tot acesta este motivul pentru care Dumnezeu a lăsat Biserica pe pământ: să caute și să aducă la mântuire pe cei pierduți. Misiunea a fost încredințată Bisericii și Duhul Sfânt a echipat Biserica cu daruri necesare și cu putere…
Vineri: Rugăciune pentru frații care vor fi aleși în conducerile comunităților Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeași râvnă pentru voi. Căci el a primit îndemnul nostru; ba încă, stăpânit de o râvnă arzătoare, a pornit de bună voie spre voi. Am trimes cu el și pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspândită prin toate Bisericile… Căci căutăm să lucrăm cinstit nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor. Am trimes cu ei pe fratele nostru, a cărui râvnă am încercat-o de atâtea ori în multe împrejurări, și care, de data aceasta, arată…
Jurnal de Rugăciune săptămâna Wycliffe România. Acestea sunt motivele pentru perioada 10-16 ianuarie 2019. Vă rugăm să vă notați în agenda dvs de rugăciune și aceste motive importante pentru înaintarea Împărăției Evangheliei! Atelierul pe domeniul resurse umane: GermaniaSăptămâna viitoare Maria Dubei va participa la un atelier pe domeniul resurselor umane, care va avea loc în Germania. Rugați-vă pentru Maria, pentru protecție pe drum și timpul ei acolo, pentru întâlnirile și relațiile pe care le va avea cu alți reprezentanți din diferite organizații globale care lucrează împreună în lucrarea de traducere a Bibliei. Rugați-vă pentru o comunicare bună și discuții care…
„Un ultim colind“ este genericul unei seri magice găzduite de Biserica „Isus Salvatorul“ din Chișinău. Grupul Voice of Grace ne încântă cu un ultim colind din acest sezon. Profită de o seară unică și păstrează în inima ta ecoul ultimelor colinde din acest sezon pe tot parcursul anului. Savurăm împreună muzică LIVE și împărtășim bucuria Nașterii Domnului prin colind. În cadrul serii de colind, se va organiza o colectă pentru micuța Ema Soldan, bolnavă de cancer la doar 1 an și cinci luni. Săptămâna trecută Ema a suportat o operație dificilă într-un spital din Franța. Starea ei este relativ bună…
Joi: rugăciune pentru cei aleși în comitetul bisericii „Cine este chemat la o slujbă, să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții, să se țină de învățătură. Cine îmbărbătează pe alții, să se țină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie. Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, și lipiți-vă tare de bine. Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu Duhul. Slujiți Domnului”. (Romani…
Joi – UNITATE ÎN BISERICĂ (TRUPUL LUI CRISTOS) 1 Corinteni 12: 12-27 Efeseni 4: 1-6 – Îndemnul lui Pavel este: „căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii” (v:3). Reiese de aici că Duhul Sfânt este Acela prin care se realizează unitatea. „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12:13). Să nu uităm că noi nu putem păstra unirea Duhului, dacă nu credem adevărul lui Dumnezeu. Haideți să cercetăm Biblia și să…
