Stimate domnule președinte, Klaus Iohannis Cu toții privim surprinși la avalanșa de nestăvilit a acestei pandemii și încercăm, printr-o implicare comună și o colaboare fără precedent, să diminuăm răspândirea ei. Apreciem implicarea directă a dumneavoastă și interesul asiduu pe care îl arătați, dar și direcția pe care o trasați, ca lider al acestui popor. Vă asigurăm de toată susținerea și toată colaborarea noastră în ce privește eradicarea ei, dar și de rugăciunile înalțate spre Dumnezeu. Stimate domnule președinte, într-o zi ați afirmat că Biblia este cartea care v-a influențat viața și după care vă orientați deciziile. Acum este un moment…
Autor: Doina Bejenaru
Cu profundă surprindere și durere am primit vestea plecării dintre noi a pastorului Candrianu Viorel. Lucrul acesta a produs în noi o avalanșă de plăcute aduceri aminte legate de chipul, slujba și râvna acestui frate cu care ne-am întâlnit de atâtea ori pe ogorul Evangheliei. Comunitatea Regională Penticostală Suceava este alături de familia și frățietatea greu încercată și vă asigurăm de susținea noastră în rugăciune și compasiune. Având în vedere situația socială din România, fratele care va primi lauda de la Dumnezeu ne ține astăzi ultima predică: „Eu sunt gata”. Conducerea Comunitații Regionale Penticostale Suceava.
„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” 2 Timotei 4:7-8 Cu toții am fost devastați de această veste neașteptată, greu ne găsim cuvintele în aceste momente, dar trăim cu nădejdea revederii. Având în vedere noile ordonanțe, suntem obligați să facem înmormântarea astăzi, cu un număr de 8 persoane. Înmormântarea va fi înregistrată video și difuzată ulterior. Toți cei care doriți să transmiteți un mesaj…
Fraţi colegi slujitori, Stimaţi fraţi şi surori în Domnul Isus Cristos, Chiar dacă ne încredem în El, Dumnezeu ne surprinde încă o dată cu decizia Lui. Fratele Viorel Candrianu, colegul nostru de slujire şi păstorul vostru a fost chemat acasă. Întrebările, comentariile şi altele de genul acesta nu îşi mai au rostul. Cu încredere în corectitudinea Celui ce nu greşeşte în nicio decizie şi situaţie, vreau să vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de fratele Viorel în toată slujirea depusă. Susţinerea voastră complexă şi de durată au fost decisive. Vă mulţumesc frumos că aţi fost, sunteţi şi veţi fi…
Viorel Candrianu, 62 ani. Era la începutul anilor 1980. Credincioși evanghelici (protestanți) erau puțini, iar cei care slujeau erau oameni simpli. Simpli nu datorită lipsei de înzestrare de la Dumnezeu ci din pricina faptului că oamenilor din această categorie li se bloca accesul la studii superioare. În vremea aceea se vorbea printre Evanghelici despre un tânăr zelos, talentat, dar mai ales dăruit Evangheliei. El făcând parte din Biserica Baptistă, eu din Biserica Penticostală. El puțin mai în vârstă, experimentat și foarte influent. La rându-i m-a invitat să predic în Biserica Baptistă din Botoșani, apoi la Ipotești, Suceava și relația s-a…
Trebuie să spun ceva foarte clar, încă de la început: Dumnezeu este întotdeauna în control! În ziua de duminică, 26 decembrie 2004, peste 200.000 de oameni au fost uciși de un tsunami în oceanul Indian, iar multe biserici, adunate pentru a se închina lui Dumnezeu, au dispărut atunci. Acesta este un eveniment real, consemnat în istorie. Creștinii au trecut prin evenimente de felul acesta de când există. Cu această întâmplare în minte, haideți să vedem ce spune Biblia: „Îl ascultă chiar și vânturile și marea [pe Domnul Isus]” (Marcu 4.41). Un fapt la fel de adevărat astăzi, cum a fost…
Comunitatea Creștină Evanghelică este profund întristată de plecarea în veșnicii a Pastorului Viorel Candrianu. L-am cunoscut pe fratele Viorel la începutul anilor 90. Schimbările care interveniseră în țările noastre l-au motivat pe el să se dedice fără rezerve în alergarea și lupta pentru cauza Evangheliei. A cutreierat toată România, Republica Moldova, Europa și America predicând cu îndrăzneală Evanghelia. Noaptea trecută el și-a isprăvit alergarea… În memoria noastră el va rămâne mereu ca un om al lui Dumnezeu plin de viață și bucurie, simplu și accesibil, cu un cuvânt proaspăt și un spirit sănătos al umorului, o bună cunoaștere a realităților…
După înrăutățirea situației, miercuri 25 martie, fratele Viorel Candrianu a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Suceava. În dimineața acestei zile, 26 martie, pastorul Bisericii Baptiste „Betel” din Ipotești a plecat spre porțile veșniciei să se odihnească în brațele Domnului Isus. Cu profund respect pentru alergarea lui neobosită în câmpul Evangheliei din România, Republica Moldova și mai departe, în numele tuturor celor pe i-a slujit, echipa ȘtiriCreștine.ro, exprimă sincere condoleanțe familiei îndurerate și Bisericii Baptiste „Betel” din Ipotești pe care a slujit-o. Mulțumim familiei care i-au acceptat chemarea, lipsa zilelor nenumărate de acasă, grija și dragostea lui pentru…
Toate crizele dezvăluie ceea ce este cu adevărat important pentru noi. Bisericile, școlile și afacerile se închid pentru a proteja viața americanilor, dar industria avortului ignoră orice aspect al vieții Peste 100 de lideri pro-viață cer ca afacerile și clinicile de avort să fie închise pe timpul pandemiei de COVID-19. Aceștia cer guvernatorilor să închidă centrele de avort care încă funcționează și care sfidează avertismentele de sănătate publică, precum și directivele naționale de sănătate. În timp ce autoritățile au închis școli, afaceri și chiar biserici, majoritatea clinicilor de avort rămân deschise. „În fiecare zi, clinicile de avort pun capăt în…
În această dimineață, vicepreședintele Mike Pence a avut o discuție informală cu 35 de lideri conservatori (inclusiv eu) pe tema Covid-19. Trebuie să spun că am fost extrem de încurajat de ceea ce am auzit. În primul rând, vicepreședintele a trecut în revistă acțiunile președintelui Trump – interdicția călătorilor din China la finalul lunii ianuarie, apoi din Italia și Coreea de Sud. Chiar dacă i s-a comunicat că acestea sunt acțiuni fără precedent, le-a impus decisiv în urma unei recomandări medicale solide. Nu există nicio îndoială că acest lucru a ajuta la încetinirea ritmului răspândirii virusului în Statele Unite. În…
Vestea bună vine și dacă ușile sunt încuiate. Chiar în carantină, El intră și fără mască de protecție sau mănuși. Venirea Domnului Isus pe pământ a fost transmisă printr-un înger, a fost primită de Maria și acceptată, într-un final și de Iosif. Vestea că Fiul lui Dumnezeu va veni la noi, pe pământ, a produs mari emoții, dar în același timp și bucurii. Cred că ne-am săturat de veștile rele. În fiecare zi primim vești rele, de peste tot. Nu ne plac veștile rele, dar ele fac parte din cursul vieții noastre. Suntem marcați de o veste care nu ne…
Convins că din când în când, este bine să mărturisim şi altora prin ce trecem şi ce facem, am considerat că ar fi un moment potrivit să vă spun ce NU am făcut şi ce AM făcut în ultima perioadă. Dacă am procedat bine sau nu, lăsaţi-o în seama mea şi a Domnului. Dacă vă ajută, mulţumiţi lui Dumnezeu. Încep cu ce NU am făcut. Prin bunătatea şi cu ajutorul lui Dumnezeu: 1. Nu m-am panicat. Am auzit multe despre sănătate şi boală, despre economie, despre burse, despre sistemul medical etc. Am văzut imagini înspăimântătoare, am citit prognoze sumbre, scrise…
Mulțumesc tuturor pentru cuvintele minunate, frumoase și încurajatoare. Înseamnă foarte mult pentru noi în aceste momente extrem de dificile și ciudate în care nu ne putem susține decât online. Înseamnă mult pentru noi să vedem că sunt atât de mulți oameni care ne îngrijesc, care se roagă pentru noi, jelesc alături de noi și onorăm viața acestui om uimitor Ioan Șerban. Tatăl meu, Ioan Șerban a fost un om deosebit! Deosebit de bun, de blând, de înțelept, de smerit, de vesel, de iubitor și de altruist. Ne-a iubit extrem de mult pe toți 3 și pe mami cu o dragoste…
„…nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine…!” Psalmul 23 Te rog să te oprești pentru câteva clipe și să te întrebi: Cine sunt eu? Cine este El? Ce a promis El că va face pentru mine? Cine ești? Ți-ai descoperit originile? Îți cunoști identitatea? Ești creat de propriile mâini ale lui Dumezeu. Nu ești oricine. Ești special, porți chipul Lui în tine. Când te duci la culcare, când te trezești, când pleci într-o parte și în alta… tu duci cu tine acest chip. Ai o valoare pe care El a stabilit-o pentru tine. Ești important…
„Adevărul pur și simplu” este o nouă producție marca Prodocens Media. Vine la inițiativa lui Neemia Faur, student la Institutul Teologic din București și are misiunea de a ieși în întâmpinarea semnelor de întrebare și a frământărilor tinerilor, și nu doar a tinerilor, cu privire la sensul și scopul vieții noastre. Vlogul urmărește prezentarea adevărului, din perspectiva creștină. Astfel, adevărul care este pur, este prezentat și într-un mod simplu, accesibil pentru oricine, într-o manieră relevantă și captivantă. De aceea, vlogul prezintă „Adevărul pur și simplu”! „Privind spre generația mea și contextul social în care ne aflăm, fiind influențați și parcă…
Daniel Grigoriciuc, directorul RVE Suceava, alături de soția dânsului Tabita Grigoriciuc, este internat la terapie intensivă în Suceava. Familia Grigoriciuc a fost internată săptămâna trecută și până astăzi au așteptat testele COVID 19. În combaterea unor mesaje de dezinformare, echipa RVE Suceava a emis un comunicat oficial cu o declarație de la fratele Daniel Grigoriciuc. Comunicatul RVE Ca urmare a faptului că în spațiul public circulă informații mult prea nuanțate, încât au ajuns să nu corespundă realității, RVE Suceava transmite acest comunicat cu privire la starea sănătății directorului Daniel Grigoriciuc. Suntem în legătură directă cu el și ne-a transmis urmatoarele:…
