Autor: Doina Bejenaru

Sara a fost o soție de patriarh. Nu avem multe detalii despre originile ei, însă o vedem împreună cu Avraam de la început până la sfârșit. A fost credincioasă, consecventă și era într-o așteptare a promisiunilor lui Dumnezeu. Au plecat împreună la drum, unul necunoscut de ei, într-o căltorie care urma să fie fără întoarcere. Au părăsit rudeniile, au plecat din locurile copilăriei, au fost nevoiți să se deslege de toate amintirile păgâne, urmau un alt traseu, unul care le aducea visul împlinit. Când s-au căsătorit, au visat împreună, ca doi tineri cu multe planuri de viitor, acest vis întârzia…

Read More

Astăzi, vreau să ne oprim puţin în dreptul certitudinii. Siguranţa este importantă nu doar în domeniile cotidiene, materiale, relaţionale, ci şi în domeniul spiritual. Probabil vă amintiţi cât de frecvent spunea apostolul Pavel: ştim, sunt încredinţat… Sunt convins că cel puţin uneori anumiţi oameni se întreabă: Cum pot avea certitudinea că sunt în Împărăţia divină? Vreau să vă spun că nu este chiar atât de complicat. Dacă în unele locuri putem ajunge întâmplător, fără să ne dăm seama, în Împărăţia divină nu putem intra aşa. Afirmaţia mea se bazează pe faptul că în Împărăţie nu putem intra fără împlinirea condiţiilor…

Read More

Pe vremuri, creștinii încercau să deslușească pedagogia divină a molimelor. Astăzi, văd numai conspirații mondialiste. Chiar nu vede nimeni lecția de smerenie pe care o administrează Dumnezeu clerului și mirenilor, guvernelor și Științei, bogaților și săracilor – umanității, în general? Chiar nu înțelege nimeni pedagogia limitei – care nu e tragică, nici absurdă, ci logică și transcendentă? Avem pretenția să controlăm viața și cosmosul, dar ne îngenunchează un segment de ARN învelit în proteine, o chestie minusculă, lipsită de voință și conștiință, care nu e chiar viață, ci mai degrabă dorință de viață, adică de înmulțire. În Cântecul Fratelui Soare, Francisc…

Read More

Cum testăm și cum tratăm noul inamic COVID-19? Merită să improvizăm auto-tratament ca la o simplă răceală așa cum ne-am obișnuit? Este util să folosim testele din farmacii sau mai bine să mergem la medic? Află răspunsurile de la doctorul Ciprian Cociuba și învață să fii sănătos nu doar fizic, ci și spiritual. Sursa: Vertical Church Yeovil

Read More

Genesa 27:1-46 Copilul cel mai mic din familie a crescut în preajma mamei, prin casă, la bucătărie, învățat fiind cu mirosurile culinare, era mezinul favorizat de mama, parcă acel cordon ombilical încă nu a fost tăiat, de tot. Nu a înțeles mama că trebuie să delimiteze drumurile vieții. Era nevoie de o zmucitură pentru a deveni un om pe picioarele lui. Iacov si Esau, doi frați crescuți în același loc, în aceeași casă, de aceiași părinți, dar total diferiți. Incidentul cu fratele lui mai mare, cu Esau, a marcat viața pentru mai mulți ani, cel puțin douăzeci de ani de…

Read More

Zeci de oameni din Chişinău şi Ialoveni au venit dis de dimineaţă în punctul vamal Leuşeni pentru a întâmpina convoiul de ajutor umanitar. Basarabeni îmbrăcaţi în costume populare şi cu drapele în mâini au transformat trecerea frontierei a ajutorului umanitar într-un adevărat manifest. Coloana oficială a fost întâmpinată cu pancarte de bun venit, cu tricolorul flunturând și cântece patriotice. Vedeți aici momentul emoționant de la Vama Leușeni într-un reportaj marca TVR MOLDOVA AICI! Intrarea convoiului în oraș a fost un moment la fel de emoționant atât pentru localnici, cât și pentru autorități. Coloana din România a fost întâmpinată cu ropote…

Read More

Vineri, 8 mai, Biserica Harvest Arad găzduiește un dialog live cu tema: „Biserica – întrebări normale în vremuri anormale”! La Dialogul LIVE discută despre misiunea și strategia bisericii în această perioadă de revenire la normal a societății, pastorii Cristian Barbosu, Vladimir Pustan și Florin Ianovici. Urmăriți subiectul LIVE pe pagina Biserica Harvest Arad, pe Ciresarii și pe Misiunea Renovatio, vineri de la 18:00!

Read More

În mod tradiţional, după ce ne amintim în mod sărbătoresc de învierea Domnului Isus Cristos, folosim timpul până la Rusalii pentru a vorbi despre Cristos cel viu. Chiar dacă pe Domnul Isus trebuie să Îl vestim tot timpul, este foarte bine ca, în perioada aceasta, să folosim salutul „Cristos a înviat!” şi să ne amintim aspecte ce ţin de învierea Lui, iar, în mod inevitabil, de învierea noastră. Anul acesta, însă, Domnul mi-a pus pe inimă să fac ceva diferit, ceva ce a făcut El. La începutul cărţii Faptele Apostolilor, Evanghelistul Luca ne spune că după ce a înviat dintre…

Read More

În perioada, 7-13 mai 2020, vă provocăm să lăsați îngrijorările dvs în palma lui Cristos și să vă îndreptați inimile pentru cei care nu au gustat niciodată din dulceața, bunătatea și liniștea Cuvântului lui Dumnezeu. Să ne rugăm pentru cei care nu au Biblia. Să împlinim Marea Trimitere alături de cei aflați în prima linie prin traducerea Bibliei. Să ne rugăm pentru popoarele care încă nu știu că există un Isus care a murit, a fost îngropat și a înviat pentru ca să le ia vina, să le dea bucuria mântuirii și să le ridice păcatul. Fii misionar prin rugăciune.…

Read More

Faptele Apostolilor 16:16-34 Pavel și Sila au fost doi creștini care nu s-au dezis de Domnul atunci când le-a fost greu. Niciodată zilele nu au fost la fel, au avut parte de zile însorite, dar și de zile înnorate. S-au confruntat cu vremuri de libertate, dar și cu timpuri de restriște. Au experimentat personal ce înseamnă să fii înconjurat de oameni care sunt interesați de Adevăr, dar și de unii care îl resping. Într-o zi, pentru că le-au stricat planurile oamenilor de afaceri din acea zonă, au fost prinși și duși la închisoare. În joc era o problemă economică, iar…

Read More

Mai bine de 10 ani a interpretat cel mai fidel și mai autentic rolul lui Pilat în drama stradală „Drumul Crucii”. Dacă „Drumul Crucii” a trecut vreodată pe strada ta, nu ai cum să  nu îi fi sesizat personalitatea mare la propriu și la figurat. Astăzi „marele Pilat” luptă cu o boală grea și are nevoie de ajutorul nostru al tuturor. Sorin Antal, 53 de ani, Timișoara are nevoie vitală de o intervenție chirurgicală bariatrică care va costa peste 5000 de dolari. Pentru început trebuie să facă analizele care costă minim 500 de euro. Fiica lui Sorin Antal ne-a împărtășit…

Read More

Atunci când pomenim numele Iov, ne gândim la suferință. Da, a trăit cu multă, multă vreme înainte și felul în care s-a comportat în fața suferinței uimește pe cititor. A avut o reputație bună, era sfătuitor pentru mulți. Nu îi lipsea nimic. Hrana zilnică îi era asigurată, proprietăți avea destule, a avut și o familie numeroasă: zece copii (soția lui a fost suficient de ocupată cu hrănirea și educarea odraslelor). Economia îi mergea bine, relațiile cu oficialitățile erau în regulă, de sănătate nu s-a putut plânge. Nimic de comentat în dreptul lui. Nimeni nu i-ar fi băgat de vină, nu…

Read More

Ciprian Cociuba este un medic român care lucrează într-o secţie ATI dintr-un spital din Anglia. A studiat medicina la Timișoara, dar de ceva timp este stabilit cu întreaga familie în Marea Britanie. Dânsul explică câteva aspecte importante despre COVID-19 și cum trebuie să ne raportăm ca și creștini la această pandemie. Echipa ȘtiriCreștine.ro vă încurajează să lăsați ca Dumnezeul acestui univers să vă copleșească inima cu pace, să lăsați puterea Lui vindecătoare să vă fie paza și să fiți înțelepți în aceste vremuri de har. Cred că este o perioadă unică în istorie, când Dumnezeu își arată puterea și slava,…

Read More

Un sergent al Gărzii Naționale a murit și altul este încă în căutare, în regiunea afectată de ruperea barajului Sardoba, din Uzbekistan. Cei doi au fost antrenați în salvarea oamenilor aflați în imediata apropiere a dambei rupte, pierzând lupta cu valurile furioase vineri, 1 mai, în prima zi a calamității. Informația a fost confirmată de serviciul de presă al Gărzii Naționale din Uzbekistan. Khusniddin Suyarov a participat activ la lucrările de salvare a cetățenilor. Un alt membru al Gărzii Naționale este în căutare în zona inundată și a dispărut tot vineri, în prima zi când apele ocupau localitate, după localitate.…

Read More

Jurnal de Criză 03 mai 2020 Beni Drădici Nu știu alții cum sunt (ca să-l parafrazez pe Ion Creangă), dar noi la Castellon, am început numărătoarea inversă. Avem încrederea că peste 14 zile ne vom întâlni din nou la Casa Domnului. Este adevărat că cel mai probabil, va trebui să ne împărțim în trei grupuri, organizând în speță trei programe distincte în cursul duminicii, pentru a ne încadra în acel 30 % din capacitatea sălii impus pe moment de guvernanți. Dar oricum ar fi, important este că ne vom putea întâlni din nou. Și vom serba Cina Domnului în prima…

Read More