Sub tăcerile bărbatului se ascund enigme: de identitate, de rușine, de dorință, de chemare. Adam nu e doar numele primului om, ci simbolul unei căutări neîncetate. Lansăm o rubrică unică pentru bărbați „Enigme Adamice”. Îmrepună pastorul și psihoterapeutul, Daniel Bota explorăm enigmele adamice care ne definesc, ne înstrăinează sau ne conduc înapoi spre rădăcinile noastre.
Adam a fost modelat din țărână, dar nu a fost menit să rămână acolo. Țărâna a fost începutul, nu destinul. A fost materia de jos, chemată la înălțime. O fragilitate care putea deveni slavă, nu prin sine, ci prin Cel ce a suflat viață în ea.
În Eden, Adam n-a fost creat pentru a domina, nici pentru a cuceri. A fost creat ca să iubească. Să lucreze și să păzească, să numească ființe, să crească, să-și ofere inima ca sanctuar pentru Dumneseu și pentru soția sa.
Dar atunci când a apărut ispita, Adam nu s-a ridicat să o înfrunte. A tăcut, a pasat responsabilitatea, a ridicat degetul spre femeia de lângă el și a uitat că misiunea lui era să o iubească, nu să o condamne. Și de atunci, ceva în bărbat s-a rupt.
Poate de aceea, până azi, mulți fii ai lui Adam trăiesc cu o luptă între ceea ce sunt și ce ar fi putut fi. Între neajuns și năzuință, între greșeală și chemare, între fuga de sine și foamea după restaurare.
Bărbatul de azi moștenește din Adam nu doar neputința, ci și dorul. Nu doar rușinea, ci și chemarea la slavă. Nu doar vinovăția, ci și potențialul de reînviere. Și pentru asta, trebuie o metamorfoză. Una reală, tăcută, dar radicală.
Să nu mai fii acel Adam care fuge, ci acela care rămâne aproape de iubire. Să nu mai fii cel care se apără acuzând, ci cel care se vindecă asumându-și greșelile și lucrând la îndreptarea lor. Să nu mai fii bărbatul care o împinge pe Eva spre moarte, ci bărbatul care devine motivul și motivația ei de a trăi.
Să înveți să fii prezență, nu doar protecție. Să fii tandrețe, nu doar autoritate. Să fii adăpost, nu un gardian rece. Să fii călăuză, nu dictator. Să fii blând fără să fii slab și tare fără să fii rece.
Drumul de la țărână spre slavă nu e despre a deveni altcineva, ci despre a deveni ceea ce erai chemat să fii de la început.
Un bărbat în care cerul și pământul se îmbrățișează.
Un bărbat care se lasă frânt ca să devină întreg.
Un bărbat care, în fața femeii lui, nu mai ridică mâna, ci inima.
Dragă Adam, deși nu poți s-o aduci pe Eva ta înapoi în Eden, poți deveni un loc în care ea să simtă că e din nou acolo.
Dragă Adam, țărâna ta nu te condamnă, dar te provoacă: vei rămâne în ea sau vei lăsa slava să te ridice? Începutul tău a fost aici, jos, dar destinația îți e Sus.
Exercițiu de reflecție:
Gândește-te sincer și notează (sau rostește în rugăciune) răspunsurile la aceste întrebări:
- În ce domeniu al vieții tale te porți încă ca un Adam căzut — pasiv, defensiv, acuzator, fugar?
- Cum ai vrea să arăți transformarea ta – nu pentru alții, ci pentru sufletul tău și pentru cei dragi ție?
- Ce înseamnă, pentru tine, „slava” în identitatea masculină? Ce fel de bărbat vrei să devii?
