10 iulie este o zi important în istorie. Ne amintim de ziua de naștere a lui John Calvin (1509–1564), ne oprim cu reverență în fața unei vieți care a marcat ireversibil istoria credinței creștine și destinul cultural al Europei. Exilat, dar neînfrânt. Discret, dar de o influență colosală. Calvin nu a căutat puterea, ci a trăit cu o pasiune arzătoare pentru adevărul Scripturii și pentru gloria lui Dumnezeu.
De la drept la Evanghelie
Născut pe 10 iulie 1509 în orașul Noyon, în nordul Franței, Jean Cauvin (numele original francez) a fost format în școlile timpului pentru a deveni jurist și umanist. Tânărul Calvin strălucea prin disciplină, claritate logică și o minte ascuțită. Dar întâlnirea sa cu Evanghelia i-a transformat viața radical. Într-o Franță dominată de autoritatea Romei și de persecuții împotriva reformatorilor, Calvin a fost nevoit să fugă.
Ajuns în Elveția, s-a stabilit pentru o vreme la Basel, unde, în 1536, a publicat una dintre cele mai importante lucrări teologice ale secolului: „Instituțiile religiei creștine”. Această carte – care avea să fie revizuită și aprofundată pe parcursul vieții sale – rămâne până astăzi un pilon al teologiei reformate.
Geneva – laboratorul Reformei
Geneva avea să devină scena centrală a chemării lui Calvin. Inițial primit cu răceală, ba chiar expulzat în 1538 de autoritățile ostile, Calvin este rechemat în 1541, iar de atunci orașul intră într-o transformare profundă. Sub conducerea sa spirituală, Geneva devine un „oraș al lui Dumnezeu”, un centru viu al Reformei, de unde vor fi trimiși pastori și misionari în întreaga Europă.
Calvin a fost un lider cu viziune teologică fermă, dar și cu o gândire practică riguroasă. El a implementat o guvernare eclesiastică bazată pe autoritatea Scripturii, disciplina bisericească și predicarea expozitivă. A susținut o separare clară între Biserică și Stat, dar și responsabilitatea morală a autorităților civile sub legea lui Dumnezeu.
Un reformator cu o inimă dedicată
Calvin nu a fost un predicator carismatic în sensul popular. Spre deosebire de Martin Luther, al cărui stil era emoțional și adesea polemic, Calvin era sobru, metodic și profund intelectual. Credința sa era una a minții convinse și a inimii supuse.
Doctrina predestinării – potrivit căreia mântuirea este în întregime lucrarea suverană a harului lui Dumnezeu – l-a consacrat în istorie, dar și i-a atras numeroase critici. Totuși, pentru Calvin, acest adevăr nu era o temă academică, ci o sursă de închinare și smerenie. Dumnezeu era, pentru el, centrul tuturor lucrurilor. Nici arta, nici liturghia, nici chiar muzica instrumentală nu aveau voie să umbrească slava lui Hristos.
Moștenirea care a modelat națiuni
Sub influența lui Calvin, Geneva devine o pepinieră de lideri și predicatori. Printre cei care i-au urmat în viziune s-au numărat John Knox în Scoția (care a pus bazele prezbiterianismului), puritanii din Anglia și America, și hughenoții francezi. Calvinismul a fost combustibilul spiritual pentru mișcări care au promovat libertatea de conștiință, educația, munca onorabilă și democrația bazată pe legea morală a lui Dumnezeu.
Mulți dintre cei care au schimbat lumea – predicatori ca Jonathan Edwards, misionari ca William Carey, oameni de stat ca William Wilberforce, gânditori ca John Milton sau chiar Isaac Newton – au fost influențați de gândirea lui Calvin.
O viață în umbra crucii
John Calvin a murit pe 27 mai 1564, în Geneva. A cerut să fie înmormântat într-un mormânt anonim, fără monument, pentru ca nimeni să nu-l slăvească pe el, ci doar pe Hristos. Ultimele sale cuvinte puteau fi rezumate astfel: „Inima mea Ţi-o ofer, Doamne, repede şi sincer.”
Astăzi, nu-l comemorăm ca pe un erou al omenirii, ci ca pe un slujitor credincios al lui Dumnezeu. Calvin ne amintește că adevărul contează, că Scriptura este suficientă, și că Dumnezeu folosește vase obișnuite pentru scopuri extraordinare.
Soli Deo Gloria – Toată slava fie adusă lui Dumnezeu!
