În Ioan 20:19, după moartea și învierea lui Isus, care fuseseră profețite, vedem că ucenicii Lui se adunaseră la un loc, iar Isus a mers să îi întâlnească. Mai exact, nu erau toți ucenicii. Toma lipsea de la întâlnire, iar când ceilalți i-au spus că l-au văzut pe Domnul, Toma nu i-a crezut.
„Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor și dacă nu pun mâna mea în coasta Lui, nicidecum nu voi crede!” (Ioan 20:24 NTR)
Se gândea Toma adesea la cele spuse de ucenici? Sau îndepărta aceste gânduri și își continua viața crezând că Isus nu li se arătase?
O săptămână mai târziu, pe când ucenicii erau adunați din nou împreună, era și Toma cu ei. Chiar dacă ușile erau încuiate, Isus a venit și a stat în mijlocul lor, zicând: „Pace vouă!”
Apoi i-a zis lui Toma „Adu-ți degetul aici și privește-Mi mâinile! Adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea! Și nu fi necredincios, ci credincios!” (Ioan 20:27 NTR)
Toma a recunoscut imediat faptul că Isus înviase cu adevărat și că se afla din nou cu ei. Acesta este momentul în care Isus a spus: „Ai crezut pentru că M-ai văzut? Fericiți sunt cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20:29 NTR).
Toma a crezut, dar Isus pune accentul pe ceva mai mult. Isus ni se adresează și nouă, generațiilor de credincioși care urmau să vină, generații care nu mai puteau afirma „Lasă-mă să văd semnul cuielor în mâinile Lui și apoi voi crede.”
Isus a murit pentru noi. Dar, mai mult, El a și înviat pentru noi. El nu i-a refuzat lui Toma dorința de a primi dovezi, dar accentuează faptul că sunt binecuvântați cei care cred fără a vedea. Validitatea învierii Lui nu se sprijină pe faptul că noi am văzut sau nu semnul cuielor. „Fericiți sunt cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20:29). Ce har este pentru noi, credincioșii, să ne numărăm printre cei fericiți!
Sursa: You Version
