
Am ridicat această întrebare având în vedere atenționarea făcută de apostolul Pavel, care a spus:
„Când vor zice: ‘Pace și liniște!’, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare.” (1 Tesaloniceni 5:3)
Chiar dacă această afirmație face referire la contextul în care Anticristul va încerca să facă pace cu națiunile lumii, ea poate fi luată în considerare și în cazul armistițiului de pace dintre Israel și Iran.
Spun aceasta fiindcă armistițiul dintre Israel și Iran a fost negociat de președintele american Donald Trump și impus ca un ultimatum, fără ca să fi fost purtate negocieri directe între cele două părți.
Președintele Trump a anunțat marți dimineață (24 iunie 2025, la ora 1:02 AM), într-o postare pe rețeaua Truth Social, că a fost convenită o încetare a focului între Israel și Iran. Acest armistițiu „complet și total” între cele două state „va pune capăt oficial războiului de 12 zile”.
Cu toate că atât Iranul, cât și Israelul au anunțat oficial că armistițiul a început, după un val de atacuri reciproce care a durat aproape două săptămâni, cele două țări au continuat să lanseze atacuri atât înainte, cât și după termenul-limită al armistițiului, stabilit pentru marți, 24 iunie, ora 7:00 (ora locală, 5:00 BST).
În cadrul acestor riposte, patru persoane au fost ucise într-un atac aerian iranian asupra orașului Beersheba, din sudul Israelului, cu doar câteva momente înainte de intrarea în vigoare a armistițiului.
Acest fapt arată că pacea a început cu noi atacuri – o dovadă că armistițiul este foarte șubred. Această situație a determinat o nouă intervenție telefonică a președintelui Trump, pentru a-i determina pe beligeranți să înceteze ostilitățile.
Armistițiul este șubred și din cauza faptului că ambele țări pretind că au obținut victoria. Mai mult, în Iran, această „victorie” a fost celebrată prin mari manifestații de stradă. Privind însă realitatea, descoperim că Iranul a suferit pierderi majore, precum:
- Distrugeri grave la instalațiile nucleare și alte ținte strategice.
- Potrivit oficialităților iraniene, aproape 130 de persoane au fost ucise și alte o mie au fost rănite în urma atacurilor israeliene.
- Printre victimele iraniene se numără 12 membri de rang înalt ai armatei și 15 oameni de știință din domeniul nuclear, loviți în centre de cercetare din diverse regiuni ale Iranului.
În Israel, atacurile balistice iraniene au dus la moartea a cel puțin 34 de persoane (24 în prima săptămână și 10 în atacurile ulterioare) și peste 200 de răniți. Orașul Tel Aviv, centrul economic și de afaceri al Israelului, a fost în mod repetat țintă a acestor atacuri.
În același timp, Israelul a anunțat distrugerea unor depozite de combustibil și instalații defensive iraniene și a dat asigurări că a eliminat amenințarea a 20 000 de rachete balistice iraniene, în eventualitatea unui conflict prelungit.
Pe lângă pagubele generate de atacurile israeliene, Iranul a mai suportat și bombardamente ale avioanelor SUA asupra siturilor unde se desfășura procesul de îmbogățire a uraniului și, posibil, cel de fabricare a bombei atomice.
Un alt aspect demn de luat în considerare este subestimarea pagubelor. În loc să se tragă învățăminte concrete în urma acestui conflict, se încearcă minimalizarea distrugerilor. Iranul a anunțat că, în urma atacurilor israeliene, programul său nuclear a fost întârziat doar cu șase luni, iar anumite state care dețin arsenal nuclear s-au oferit să-i împrumute bomba atomică. Ne-am fi așteptat să auzim declarații precum: „Renunțăm la îmbogățirea uraniului și la proiectul bombei atomice”, dar aceste aspirații nu au încetat. Acest fapt arată că pacea este doar temporară.
Putem spune aceasta deoarece, nu peste mult timp, în războiul lui Gog, anunțat de profetul Ezechiel, Iranul va lupta din nou împotriva Israelului, de această dată în coaliție cu Rusia, Turcia, Libia și Sudan.
Se va întâmpla acest lucru deoarece acțiunea Iranului împotriva Israelului nu are doar cauze politice, economice și religioase, ci și cauze spirituale. În constituția sa, Iranul stipulează distrugerea totală a Israelului. Îl consideră pe Israel „Satan cel mic”, iar pe America – „Satan cel mare”. Nu știm însă cine își merită cu adevărat această identitate…
Știm că diavolul este cel care dorește nimicirea evreilor și a creștinilor. În cazul Israelului, acest lucru s-a mai întâmplat:
- Când Faraonul Egiptului a vrut să nimicească poporul evreu;
- Pe vremea lui Haman, care i-a cerut împăratului Ahașveroș (tot în Persia) semnarea unui decret cu același scop.
- Iar acum, Persia (Iranul) se ridică încă o dată cu aceleași pretenții.
Fiindcă și Anticristul va fi animat de aceleași scopuri, este potrivit să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului – și a Teheranului.
În acest sens, apostolul Pavel ne arată că:
„…noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugați-vă pentru toți sfinții.” (Efeseni 6:12–18)
De aceea, pe lângă faptul că ne bucurăm de încetarea (chiar și temporară) a războiului dintre Israel și Iran, este potrivit să ne angajăm în lupta spirituală și să mijlocim în rugăciune, ca Dumnezeu să aducă adevărata pace.
Iar dacă dorim pace pentru evrei și iranieni, este de dorit să ne rugăm și pentru pace în Ucraina și pentru pacea noastră, a familiilor noastre și a țării în care trăim.
Doamne, ajută!
Pastor Dan Boingeanu
