???? O poezie caldă, scrisă astăzi… pe un colț de masă din holul spitalului.
În timp ce așteptam să intru la analize – între tăceri, priviri goale și inimi care bat tot mai obosit – s-a născut acest psalm.
Nu e din Biblie, dar e un poem al durerii.
Fără notă muzicală, dar cu toată lumea-n el.
Un ceasornic vechi care încă ticăie… și care, cu o inimă tremurândă, întreabă cu anticipație:
„Doamne… n-ai venit?”
???? Vă las mai jos poezia. Citiți-o cu liniște. Și, poate, cu o rugăciune.
PSALMUL CEASORNICULUI OBOSIT
O inimă ce încă bate
Ca un ceasornic obosit
Îmi ticăie, că nu mai poate,
Și strigă: ”Doamne, n-ai venit?”
Ca un nebun cu o poveste,
Potop de lacrimi șiroind,
Îmi strâng secundele-mi funeste –
Atomi sălbatici obosind.
O lume ca o sărbătoare
A ofului fără sfârșit
Ca proasta, râde că se moare
Și că Mesia n-a venit.
Vecini de chin și de saloane,
De visuri aprig jefuiți,
Râvnim speranța prin cotloane,
Bocind toți anii irosiți.
Creștinii rupți de Sfânta Lege,
Orbiți de patimi și trufii,
Ridică pumnul către Rege:
Nu știu că-s morți, deși sunt vii.
Neștiutori ce știu de toate
Înghit, scuipând zelos cârtiri,
Printre altare fărâmate –
Coliva duselor iubiri.
Cu ochi străini, plini de angoase,
Răniți de patimi și de plâns,
Cerșim eternele foloase
Și harul de la cruce strâns.
Dar dezbinați, cu inimi goale,
Uităm că tot ce ne-a cerut
Hristos, trecând cu noi prin vale,
E să iubim… dar noi n-am vrut!
Ne-am împărțit în două cete:
Avem principii „la mișto”,
Ne porcăim pe îndelete
Și ne urâm la indigo.
Duminica la rugăciune
Pâinea și vinul sunt poveri
Ce nu mai pot să ne adune,
Orfani ce merg spre nicăieri
Nu mai citește preoțimea,
Scriptura ca pe-un tomograf
Cu diagnostic pentru lumea
Spoită sub un trist perdaf.
Noi știm că cerul ne așteaptă
Cu bocet sfânt și desuet
Dar ipocriți, în gând și faptă,
Ne rătăcim… pe internet.
Când inima ce încă bate,
Ceasornic trist, se va strica,
O, Doamne, câți vor fi departe
Și câți vor merge-n slava Ta?
(Institutul Clinic Fundeni, 11.06.2025)
Autor: Marian Zaharia
