Într-o lume dominată de simțuri, în care adevărul se măsoară în grame, pixeli și dovezi vizibile, credința este, pentru majoritatea oamenilor, asemeni unei limbi străine. „Materialitatea nu cere credință”, spunea cineva, iar ceea ce este concret se impune de la sine. Nu trebuie să crezi în scaunul pe care stai sau în pâinea pe care o mănânci. Le vezi, le atingi, le guști. Însă Dumnezeu, în slava Sa imaterială, este invizibil ochiului. El Se revelează inimii – iar aici începe provocarea.
Cum să explici prezența Lui cuiva care cere dovezi palpabile? Cum să vorbești despre mântuire cuiva care nu recunoaște pierderea sufletului?
Apostolul Pavel scria în acest sens în 1 Corinteni 1:22-23: „Iudeii cer minuni, și grecii caută înțelepciune; dar noi propovăduim pe Cristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, și pentru neamuri o nebunie.” Aici se ciocnesc două mentalități: una care cere manifestări materiale, alta care cere raționalitate. Iar crucea – jertfă și mântuire printr-un Om disprețuit și răstignit – sfidează ambele logici.
A vorbi despre Dumnezeu cu un om ancorat exclusiv în concret este ca și cum ai încerca să explici culorile unei picturi unui orb din naștere. Oricât de precis ai fi, nu poți înlocui experiența directă. De aceea, credința creștină se transmite, de cele mai multe ori, dincolo de cuvinte, prin trăirea cotidiană a celui credincios care devine, astfel, o „epistolă vie”, cum spune Pavel în 2 Corinteni 3:2-3: „Voi sunteți epistola noastră… scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe table de carne, ale inimii.”
Provocarea reală nu este să convingi, ci să prezinți o altă dimensiune a realității – una pe care ochiul firesc nu o vede, dar pe care Duhul o face accesibilă. Credința intervine în acest proces, fiind o „încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1) – nu o fugă de rațiune, ci o deschidere spre o altă ordine a realului.
Isus a anticipat acest conflict în Ioan 20:29: „Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.” Când Toma cere să atingă urmele cuielor, Cristos îi răspunde cu blândețe, dar și cu o chemare spre o credință mai adâncă decât pipăitul/concretul/materialul.
„Dumnezeu este Duh” (Ioan 4:24), iar El Se lasă cunoscut nu prin microscop sau telescop, ci în duh și adevăr.
Provocarea rămâne: să-L facem vizibil pe Cel nevăzut, nu prin argumente sterile, ci prin dragostea, pacea și curăția unei vieți înnoite
Autor: Dorin Rus
