Dacă venirea Lui Hristos, jertfa Sa, sunt oarecum înțelese și anume pentru a trăi o viață model și a se jertfi pentru păcatele omenirii, venirea Duhului Sfânt produce derută. De ce a mai fost necesară, dacă jertfa lui Hristos înlătură păcatul, bariera dintre om și Dumnezeu?
Aș porni de la o ilustrație simplă, care va aduce lumină în această problemă. Scopul creării omului a fost ca noi să devenim asemenea în caracter cu Dumnezeu, potrivit dezideratului: „să facem om după chipul și asemănarea Noastră”. Prin jertfa lui Hristos, noi suntem iertați și adoptați, înfiați în familia lui Dumnezeu (Ev Ioan 1:12). De drept, suntem copii ai Lui, însă faptic, natura noastră e diferită. Cei care avem copii, observăm adesea că aceștia au trăsături și impulsuri în care ne regăsim: felul cum ne sprijinim cu mâna de bărbie, cum ne punem picioarele unul peste altul, cum mâncăm, muncim, râdem, căscăm, etc. Un copil adoptat nu va avea aceste trăsături, pentru că are un alt ADN.
Chiar dacă suntem adoptați și devenim copii de drept, noi nu semănăm cu Dumnezeu, nu avem „ADN-ul Lui”. Scopul Duhului Sfânt este tocmai acesta, de a ne transforma lăuntric pentru a deveni asemănători cu Tatăl. Duhul Sfânt este cel care ne face capabili să-i spunem lui Dumnezeu „tată” (Romani 8:15), El este garanția învierii noastre (Romani 8:11), El ne îndeamnă și ne împuternicește să trăim neprihăniți (Romani 8:1-2), El se roagă și mijlocește pentru noi (Romani 8:26-27). El ne aduce aminte de cuvintele lui Hristos (Ev Ioan 16:14), ne convinge de păcat, de judecată și neprihănire (Ev Ioan 16:8-10).
Duhul Sfânt ne capacitează să slujim potrivit unor daruri specifice, dăruite fiecăruia (1 Corinteni 12:4) și anume daruri de conducere, ajutoare, vindecare, învățătură, încurajare, etc. Practic fără Duhul Sfânt, noi nu putem să fim creștini și nici să trăim creștinește.
Mulți confundă Duhul Sfânt cu puterea divină, însă El este o persoană care poate fi întristată când spunem da, la ce spune El, nu (Efeseni 4:30-32) și stinsă (adică redusă la tăcere, cu influență minimă) când spunem nu, la ce spun El, da (1 Tes 5:19-22).
În lucrarea această măreață și complexă a mântuirii vedem implicarea fiecărei persoane a Sfintei Treimi. Dumnezeu Tatăl ca și creator și inițiator, Dumnezeu Fiul ca jertfă și Mântuitor, iar Dumnezeu Duhul Sfânt ca mijlocitor și sfințitor.
Scopul Treimii este ca noi să devenim asemenea Ei, trăsăturile de caracter pe care ar trebui să le urmărim, să le cultivăm fiind: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioția, blândețea, înfrânarea poftelor (Galateni 5:22-23).
„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii”.
Autor: Mihai Tudor Gavrila
