Prea adesea, sărbătorile creștine sunt trăite insular, ca episoade liturgice frumos conturate, dar izolate unele de alte, fără o legătură între ele. Cristos a înviat – afirmăm la Paști. Duhul S-a coborât -mărturisim la Rusalii. Între aceste două evenimente ale soteriologiei creștine există o legătură vie, profundă, indispensabilă: Rusaliile nu sunt un episod de sine stătător, ci sunt extensia vie a Învierii. Nu există Duh coborât fără Cristos înviat. Și nu există acces la puterea Învierii fără prezența Duhului Sfânt.
Mulți predicatori încearcă să redea această unitate în predicile lor, propunând Rusaliile ca o aplicare personală a misterului pascal. În acest sens, textul din Faptele Apostolilor 2:32-33 este central: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus… și acum, odată ce S-a înălțat la dreapta lui Dumnezeu… a turnat ce vedeți și auziți.” Astfel, ei vor să ne spună că Învierea este sursa, iar Rusaliile – manifestarea vizibilă și lăuntrică a acestei surse.
Unii predicatori vor să ne facă să înțelegem că dacă Paștile proclamă că Isus este Domnul – Cel care a biruit moartea și păcatul – atunci Rusaliile sunt clipa în care această domnie a Lui se face simțită, nu este doar proclamată. Prin Duhul Sfânt, nu doar știm că Isus trăiește, ci experimentăm că El locuiește în noi. Isus cel viu nu e doar deasupra noastră, ci și în noi – prin Duhul. Astfel, predicile despre Rusalii devin o chemare la trăirea unei Învieri lăuntrice, nu doar la comemorarea unui miracol trecut.
O altă idee profundă dezvoltată de teologi/predicatori/erudiți creștini este aceea că Rusaliile sunt „Învierea extinsă”. Duhul care L-a înviat pe Isus este același care ne dă nouă viață – chiar în trupurile noastre muritoare (Romani 8:11). Aici nu e vorba doar de o promisiune escatologică, ci de o experiere a Învierii, acum. De aceea, Rusaliile nu sunt doar despre limbile de foc sau despre o comunitate fondatoare, ci despre o inimă aprinsă, vie, scăldată în viața nouă a Învierii.
Această legătură devine și mai clară printr-o altă imagine des exploatată în predici și redată prin metafora recoltei: „Cristos a înviat din morți, pârga celor adormiți” (1 Corinteni 15:20). El e primul spic, Rusaliile – secerișul. Ce s-a întâmplat cu El prin Înviere, ni se întâmplă nouă prin Duhul: intrăm în viață, în libertate, în comuniune cu Dumnezeu.
În cele mai cuprinzătoare predici, Paștile și Rusaliile nu sunt evenimente paralele, ci etape ale aceleiași drame mântuitoare: pătimirea – biruința – revărsarea. În această viziune trinitară, Tatăl înviază, Fiul trimite, Duhul umple. Astfel, Învierea și Rusaliile nu sunt două focuri sacre, ci o singură flacără care mistuie moartea și aprinde viața veșnică în cei care cred.
Cristos a înviat și trăiește în noi prin Duhul cel Sfânt. Aceasta e adevărata semnificație a Cincizecimii.
Binecuvântat fie Cel care ne-a făcut părtași vieții Sale!
Autor: Dorin Rus
