Ceva s-a rupt în noi, iar alegerile n-au făcut decât să scoată la iveală rana adâncă. Nu ne-am confruntat doar cu opțiuni electorale, ci cu fricile, frustrările și furiile adunate în decursul anilor. România, în acest mai tensionat, a devenit o scenă pe care s-a jucat o piesă identitară, viscerală, în care adevărul a fost adesea înlocuit cu ură.
1. Anularea alegerilor din decembrie 2024 și pierderea încrederii
Totul a început cu o rană de sistem: anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 din cauza unor nereguli grave – finanțări ilegale, interferențe externe și o campanie de dezinformare orchestrată, în mare parte, dinspre Rusia. Încrederea în democrație s-a fisurat. A rămas un gol umplut rapid cu suspiciuni, acuzații și teorii conspiraționiste.
2. Polarizare ideologică profundă și radicalizarea discursului public
Românii au fost împinși în colțuri ideologice fără scăpare: naționalism versus europenism, tradiționalism versus progresism, populism versus tehnocrație. Turul al doilea a pus față în față două viziuni ireconciliabile: George Simion, cu o retorică naționalistă, și Nicușor Dan, reprezentantul unei direcții pro-europene. A fost o alegere între două lumi, nu între doi oameni. Nu mai era loc de nuanțe. Fiecare tabără și-a transformat adversarul în inamic, iar discursul public a devenit un câmp de luptă în care s-au pierdut dialogul, empatia și bunul simț.
3. Manipulare mediatică și social media toxică
Rețelele sociale au devenit arme. Algoritmii au creat lumi paralele, fiecare bulă informațională fiind hrănită cu ură, suspiciune și confirmări selective. Influenceri, televiziuni și canale alternative au turnat benzină peste foc, transformând adversitatea în panică existențială. Nu s-a discutat despre soluții reale, ci despre loialități tribale și scenarii apocaliptice.
4. Religia instrumentalizată politic
Unii candidați au folosit simboluri creștine în mod strategic – afișându-se cu preoți sau citând Scriptura – nu ca expresie sinceră a unei trăiri interioare, ci ca tactică de captare a electoratului conservator. Rezultatul? Polarizarea s-a accentuat. Pentru unii, acele gesturi au fost reconfortante. Pentru alții, blasfemii politice. Iar când credința devine armă, rănile sunt mai adânci și mai greu de vindecat.
5. Frustrarea acumulată în decenii de promisiuni încălcate
Românii sunt obosiți de tranziție. După 35 de ani de promisiuni, visul unei țări „ca afară” s-a risipit în drumuri peticite și instituții surde. Alegerile din 2025 n-au fost doar despre viitor, ci despre o revanșă emoțională față de trecut. Fiecare vot a fost o reacție: la migrarea copiilor, la spitalele închise, la salariile care nu mai acoperă traiul. Dezamăgirea a fost combustibilul perfect pentru retorica anti-sistem.
6. Candidați care au divizat, nu care au unit
Campania nu a fost condusă de lideri care inspiră, ci de strategi ai diviziunii. Rare au fost momentele de împăcare, de solidaritate autentică. Mai degrabă, candidații au jucat cartea fragmentării – „noi vs. ei”, „românii adevărați vs. trădătorii”. În lipsa unei viziuni comune, fiecare s-a baricadat în propriul adevăr. Și când liderii înrăiesc tonul, societatea întreagă plătește prețul.
7. Diaspora – între speranță și resentiment
Mobilizarea masivă a diasporei a fost un fenomen remarcabil. Românii din afară și-au făcut vocea auzită, în mare parte în favoarea candidaților anti-sistem. Dar acest gest a fost interpretat de unii ca o ingerință: „voi nu trăiți aici, dar decideți pentru noi”. A apărut o tensiune nedreaptă, un clivaj între cei plecați și cei rămași. Încă o fisură care a adâncit diviziunea.
8. Absența unui dialog real
Fără dezbateri reale, fără confruntări directe între candidați, alegătorii au fost expuși la narațiuni parțiale sau complet distorsionate. Dialogul a fost înlocuit de etichete, speculații și retorică inflamatoare. Într-o astfel de atmosferă, nu mai votezi pentru, ci împotriva. Nu mai alegi speranța, ci te aperi de frică.
În esență, alegerile prezidențiale din mai 2025 au fost mai mult decât un proces democratic. Au fost o oglindă a frământărilor adânci din conștiința colectivă. O luptă pentru identitate, pentru sens, pentru demnitate. Dar în această luptă, ne-am pierdut vocea comună. Am strigat unii la alții, dar am uitat să ne ascultăm.
România are acum un nou președinte: Nicușor Dan. Dar vindecarea nu va veni doar din Palatul Cotroceni. Nicio alegere, oricât de spectaculoasă, nu poate repara singură ceea ce noi toți am fracturat: încrederea, dialogul, demnitatea celuilalt.
A venit clipa să ne ridicăm, să ne privim din nou unii pe alții ca frați, nu ca amenințări, și să luptăm pentru o Românie vie, dreaptă și plină de compasiune.
Haideți să mergem împreună, cu fruntea sus și cu inimile deschise.
Să reconstruim încrederea dintre noi.
Să alegem adevărul, nu manipularea.
Haideți să nu mai vorbim despre România ca despre un vis pierdut.
Să căutăm binele comun, nu gloria unei tabere.
Să fim parte dintr-o țară în care demnitatea nu e un lux, ci o temelie.
Haideți să mergem împreună. E vremea reconstrucției. E vremea speranței.
Dumnezeu să ne călăuzească pașii și să binecuvânteze România.
Autor: Dorin Rus
