Trăim într-o lume în care vorbele sunt multe, dar ascultarea este rară. Într-un astfel de context, evanghelizarea nu mai poate fi concepută doar ca o rostire, ci trebuie să devină un mod de viață. O viață trăită spre ceilalți, în care ceea ce am primit de la Isus cel Înviat să nu rămână în noi ca într-un vas închis, ci să fie oferit mai departe – cu generozitate, cu naturalețe, cu iubire.
După Înviere, Isus nu le-a spus ucenicilor: „Păstrați vestea pentru voi”. Le-a spus: „Mergeți!” (Matei 28:19). Le-a încredințat o misiune, un foc care nu poate fi stins dacă era împărtășit. A-i vorbi cuiva despre Evanghelie nu este o simplă opțiune religioasă, ci un răspuns la chemarea personală a lui Isus, care ne-a iubit până la capăt și ne-a trimis în lume cu aceeași iubire.
El este punctul de plecare, conținutul mesajului și scopul final al misiunii noastre. Nu vestim o idee, un set de principii sau o tradiție – Îl vestim pe Isus: viu, prezent, mântuitor. Evanghelizarea nu este despre a convinge, ci despre ai ajuta pe oameni să-l cunoască pe Cel care ne-a întâlnit, ne-a iertat, ne-a ridicat.
Iar când trăim asemenea lui Isus – cu milă, cu blândețe, cu o inimă care iubește fără condiții – Îl facem vizibil. Isus se oglindește în fiecare gest de slujire tăcută, în fiecare faptă de har dăruit fără plată. El nu ne cere să convingem noi lumea, ci să fim martori ai iubirii Sale, martori ai unui Înviat care continuă să răscumpere.
Suntem trimiși de Isus nu ca să impunem, ci ca să dăruim. Nu ca să cucerim, ci ca să iubim în numele Lui.
Fie ca Isus cel Înviat să trăiască în noi și viața noastră să aprindă lumina Sa în alte inimi.
Autor: Dorin Rus
