Să folosești Numele lui Dumnezeu ca mijloc de a promova un candidat politic – oricare ar fi el – înseamnă să cobori ceea ce este sacru la nivelul intereselor omenești. Aceasta abordare nu este doar greșită, ci și profund periculoasă.
Cristos a spus limpede: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36). Când credincioșii îi acordă unui lider politic o aură mesianică, ei inversează această afirmație. Îl proiectează pe Dumnezeu într-un scenariu politic în care El nu S-a revendicat niciodată. În loc să fie sare și lumină, ei devin agenți de campanie de susținere pentru respectivul, confundând loialitatea față de Cristos cu loialitatea față de o doctrină politică sau un candidat.
De ce este atât de greșită această abordare?
1. Se compromite mărturia creștină
Atunci când Biserica se aliază prea strâns cu un om sau un partid, ea riscă să piardă credibilitatea evangheliei. Dacă acel lider cade moral sau politicește, credința multora va fi zguduită. Mesajul mântuirii nu mai pare universal, ci partizan.
2. Se creează un idol cultural
În momentul în care un lider politic este văzut ca „alesul lui Dumnezeu” în sens mesianic, se întâmplă ceva grav: se ridică un idol. Și, în mod subtil, acel idol poate înlocui încrederea în Cristos cu o speranță naționalistă sau ideologică.
3. Se alterează discernământul spiritual
Orice critică devine anatema. Oricine nu susține acel „ales” este considerat „împotriva lui Dumnezeu”. Se instaurează un tip de gândire magică, maniheistă: „dacă nu ești cu noi, ești cu răul”. Nu mai există spațiu pentru dialog, nuanțe, nici pentru călăuzirea Duhului Sfânt în conștiința individuală.
4. Se uită că Dumnezeu lucrează prin slăbiciune, nu prin putere omenească
Istoria biblică nu este o galerie de eroi triumfători, ci o poveste a unui Dumnezeu care salvează prin cruce, nu prin urne de vot. Cristos nu a candidat la vreo funcție – El a murit pe cruce. Acolo s-a arătat dragostea și suveranitatea Sa.
5. Se instalează un creștinism cultural, nu spiritual
Atunci când Dumnezeu e folosit ca simbol politic, El devine o etichetă, un steag de campanie, nu o Persoană vie. E invocat în sloganuri, dar ignorat în neprihănire, milă, smerenie și adevăr. E pomenit, dar nu ascultat.
Și totuși, să nu cădem în cealaltă extremă
Faptul că această confuzie este reală nu înseamnă că credincioșii ar trebui să se izoleze complet de viața civică. Putem și trebuie să votăm responsabil, să discernem valorile după Scriptură, dar fără a da votului o semnificație teologică. Dumnezeu nu are candidați oficiali. El are mărturisitori, nu campioni electorali.
Așadar, cât de greșită e abordarea?
Profund greșită. Este o trădare tăcută a Evangheliei. O deformare a misiunii Bisericii. O substituire a Duhului cu propaganda. Și, cel mai trist, o autoamăgire spirituală – pentru că îl proclamăm pe Cristos din gură, dar în inimă ne închinăm unui altfel de „uns”.
Dumnezeu nu candidează. El domnește deja. Iar Cristos nu are nevoie să fie ales. El a fost „înălțat peste orice domnie și stăpânire” (Efeseni 1:21).
Fie ca El să rămână centrul vieții noastre, neumbrit de culori politice sau ambiții omenești.
Autor: Dorin Rus
Un comentariu
Mai rămâne să spuneți că adevărații creștini trebuie să tacă din gură și să predice doar prin faptele lor. Cam așa ceva a făcut și Lot în Sodoma până au venit îngerii Domnului și l-au obligat să iasă afară din cetatea aceea peste care s-a revărsat ulterior focul lui Dumnezeu.