Zilele acestea este mare aglomerație de păreri despre ce vrea și ce așteaptă Dumnezeu. Văzând inflația de sfaturi dar și de declarații, înfierare și condamnări pare ca mulți dintre cei care își dau cu părerea sunt siguri că știu mai bine chiar de cât Dumnezeu care este gândul Său.
În Scriptură găsim un text interesant în care Dumnezeu amintește poporului Său, prin profetul Isaia, că e riscant ca cineva să vorbească în numele lui Dumnezeu. În Isaia 55:8,9 citim ceva remarcabil despre cunoașterea viziunii divine.
„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, iar căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Pentru că, așa cum sunt de sus cerurile față de pământ, tot așa sunt de sus căile Mele față de căile voastre şi gândurile Mele față de gândurile voastre”.
Eu cred, așa cum ne învață Scriptura, ca pe 18 mai se va face voia Domnului. De fapt așa ne-a și învățat Domnul Isus să ne rugăm (… facă-se voia Ta). De aceea îmi este greu să înțeleg încrâncenarea și răutatea unor oameni care se consideră creștini (de fapt dovedesc că nu prea au înțeles ce înseamnă).
Dacă credem că se va face voia Domnului va trebui să o acceptăm. În Scriptură Dumnezeu pune mereu înaintea omului alegerea: vezi Adam, vezi legământul celor două căi din Vechiul Testament, vezi alegerea căii înguste în învățătură lui Isus și vezi alegerea de a-l urma pe Isus ca ucenic. Primii creștini au preluat și ei această înțelegere a importanței alegerii în scrierea Didahe. Baptiștii susțin de asemenea importanța alegerii prin practicarea botezului credinței.
Organizarea politică în care se găsește România astăzi este democrația şi nu teocrația. Zic „slavă Domnului” pentru asta deoarece, când au existat încercări de teocrații creștine, cei care sau găsit intre minorități au fost persecutați (vezi Calvin la Geneva, anabaptiștii la Zurich și vezi ce a fost și la noi când a fost naționalismul creștin la putere).
Avem posibilitatea să alegem. Chiar dacă democrația nu este o formă perfectă de organizare politică este cel mai bun tip de societate în care am trăit eu pentru simplul motiv că există libertate. Pe de altă parte, statul nu este biserică, țara nu este biserică și de aceea în fața oportunității de a alege (care este un drept dar și o obligație consider eu) suntem chemați să ne exprimăm opțiunea față de cine va fi conducătorul țării. Duminica merg la biserică să mă închin lui Dumnezeu și nu să votez. La secția de votare merg să-mi exercit un drept și nu să mă închin. Sunt doua lucruri diferite.
Pentru a decide am încercat să folosesc criterii care cred eu că sunt potrivite pentru cei care candidează la această slujbă.
Primul criteriu este competența. Nimeni nu ar angaja o persoană necalificată, pentru o anumită slujba, doar pentru că este religioasă. De ce am proceda altfel acum? Cum să nu aleg competența?
Al doilea criteriu este experiența în domeniu. Nu ai chema pe cineva fără pic de experiență să îți construiască ceva acasă. De ce ar fi aici altfel?
Ultimul criteriu important pentru mine (mai ales pentru această poziție) este bunul simț. Cultura politică din România chiar are nevoie de o revoluție a bunului simț nu de golăneală cu care ne-am obișnuit, din păcate.
Te îndemn să faci la fel: să observi, să te gândești, să te rogi și să votezi după cum te îndeamnă conștiința. Am împărtășit care sunt criteriile mele dar ce este important este să ai și tu niște criterii potrivite pentru a alege pe cineva pentru o asemenea poziție. Nu e bine să ne luăm după sfaturile unor scandalagii care sufocă mediile sociale zilele acestea.
Cei care suntem credincioși (și nu doar creștini din punct de vedere religios) suntem chemați să arătăm valorile Împărăției lui Dumnezeu în primul rând în modul nostru de viața, prin exemplu pe care îl dăm slujind celor în nevoie, aducând Vestea Bună că există speranță la Dumnezeu pentru lumea care se confruntă cu atâtea tragedii (războaie, boli, dezastre naturale, degradarea mediului, etc).
Ar trebui să căutăm să împlinim ce spune Isus urmașilor că daca beau din apa vieții (care este El) nu numai ca nu vor mai înseta niciodată dar din inima lor vor curge izvoare de apa vie. Metafora aceasta era foarte puternică pentru contemporanii săi deoarece pământul țării era amenințat mereu de deșert și apa era esențială. De o astfel de apă are nevoie și lumea noastră care în multe locuri trăiește sub amenințarea deșertului.
Din păcate mulți creștini, în loc să fie izvoarele de apa vie, de care vorbește Mântuitorul, au devenit bălți toxice care nu aduc viața ci mai degrabă accentuează efectul desertului care amenință lumea.
Dumnezeu să binecuvânteze poporul și țara noastră!
Otniel Bunaciu
Pastor și profesor
