Poate și tu simți, în aceste zile ce au trecut după Săptămâna Luminată, că Patimile și Învierea lui Isus Cristos nu aparțin doar unei cronologii sacre de curând trecute, ci pătrund în prezentul cel mai profund al ființei noastre.
Apostolul Pavel ne-a lăsat următoarele cuvinte: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” Galateni 2:20 din Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC). Aici, el nu articulează doar o metaforă literară, ci enunță o realitate ontologică: ființa credinciosului este transfigurată de prezența Celui Înviat.
„Am fost răstignit împreună cu Cristos.” Această afirmație, radicală și eliberatoare, cere din partea mea o renunțare totală la orice formă de autonomie iluzorie. Nu mă mai încred în puterile proprii, nu-mi mai clădesc identitatea pe realizări personale sau pe imaginea pe care vreau să o proiectez. Mândria se dizolvă, autosuficiența este deconstruită, iar voința mea începe să respire alt aer – aerul smereniei și al comuniunii cu Isus. După moartea eului vechi, Cristos e gata să pune înlăuntrul meu o viață nouă, nu centrată pe mine, ci pe Dumnezeu. O viață cristocentrică.
„Nu mai trăiesc eu.” Trăirea autentică în Cristos înseamnă o reconfigurare profundă: nu mai iau decizii doar în funcție de propriile interese, ci mă supun voinței Lui, revelată în Cuvânt. Valorile mele nu mai izvorăsc din cultură sau instincte, ci din viața divină care locuiește în mine. Iubirea – acea forță sacrificială care L-a condus pe Cristos la cruce – devine principiul care mă animă. Zi după zi.
„Viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu.” Sunt încă în lume, cu toate fragilitățile omenești, dar inima mea e alimentată de o sursă transcendentă. Credința este mai mult decât o certitudine launtrică, este o încredere ce mă energizează continuu – în iubirea Lui, în prezența Lui activă. Trăiesc pentru că El trăiește în mine.
Această trăire nu se produce prin merit sau efort, ci prin abandon. Aleg zilnic să mă așez sub stăpânirea blândă a iubirii divine. Cristos nu este doar Modelul meu, ci Sursa mea. Nu doar Mântuitorul meu, ci și Locuitorul inimii mele. Și nu o face temporar, ci definitiv. El trăiește în mine în mod intim, imanent, transformând fiecare gând, fiecare alegere, fiecare clipă. Învierea lui Cristos nu este doar un eveniment glorios consumat în trecut, ci un început continuu în inima mea.
Aceasta este adevărata libertate: de a nu-mi trasa singur drumul, ci de a-L urma pe El. De a nu mă defini prin mine însumi, ci de a-mi primi identitatea din comuniunea cu Viața veșnică. Trăind în Cristos cel Înviat, intru în ritmul unei iubiri eterne care nu poate fi oprită și care, tainic, regenerează totul în mine.
Cristos cel Înviat să fie izvorul nostru de sens, de curaj și de lumină, iar viața noastră să fie o catedrală vie în care El locuiește cu bucurie.
Autor: Dorin Rus
