A trecut doar puțin timp de la sărbătoarea Paștilor. Părea că inimile ardeau din nou, că speranța se întorcea. Părea că am înțeles pentru ce a înviat Isus. Dar iată-ne la două săptămâni distanță, și în multe biserici, în multe familii, în multe suflete s-a așternut tăcerea. Se mai rostește „Cristos a înviat! Adevărat a înviat!”, dar de cele mai multe ori ca o formulă, nu ca o mărturie vie. Nu mai predicăm despre Înviere. Nu mai cântăm despre Înviere. Nu mai trăim ca niște oameni înviați. Și atunci ne întrebăm cu sinceritate: cum am ajuns aici?
1. Am limitat Învierea la o dată în calendar
Învierea este celebrată, dar nu este trăită. Pentru mulți, Paștile sunt un eveniment anual frumos, plin de tradiții și predici speciale. Dar imediat după aceea, ne grăbim să revenim la „normal”, ca și cum moartea a fost învinsă doar în acea zi specială a Învierii. În realitate, Învierea lui Cristos este o realitate zilnică, nu o aniversare simbolică. Apostolul Pavel spune că „dacă n-a înviat Cristos, atunci credința voastră este zadarnică” (1 Corinteni 15:17). E tragic că putem trăi ca și cum El n-ar fi înviat, chiar și în timp ce ne numim creștini.
2. Evitarea centralității Învierii în predicare
Tot mai des, slujitorii Cuvântului aleg să predice despre alte aspecte importante ale vieții spirituale: despre rugăciune, sfințenie, ascultare, familie, misiune, unitate. Nimic greșit aici. Dar prea rar se leagă aceste subiecte de izvorul lor ultim – Învierea lui Cristos. Se vorbește despre puterea Duhului, dar nu se amintește că Duhul a fost dat tocmai datorită Învierii și Înălțării lui Cristos (Faptele Apostolilor 2:32-33). Se cheamă oamenii la o viață nouă, dar nu se proclamă că această viață nouă este posibilă numai pentru că El a înviat. O teologie vie, dar care ocolește centralitatea Crucii și al Mormântului gol, riscă să devină o spiritualitate moralizatoare, nu eliberatoare.
3. Am obosit, pentru că trăim fără puterea Învierii
Mulți creștini sinceri, credincioși activi, au obosit. Sleiți de atâtea eforturi, de lupte repetate, de predici care cer tot mai mult, dar care nu oferă resurse pentru viață. Oboseala aceasta arată o evidentă lipsă: cea a puterea Învierii. Nu putem birui păcatul doar cu voința, nu putem iubi din fire, nu putem sluji cu pasiune fără ca Duhul Celui ce L-a înviat pe Isus dintre cei morți să locuiască în noi (Romani 8:11). Dacă percepem Evanghelia doar ca etică și chemare la efort, dar nu ca viață nouă în Cristos cel viu, atunci rămânem fără sevă, fără bucurie, fără roadă.
4. Ne lipsește dimensiunea trăirii personale a Învierii
În tradiția protestantă, accentul a fost mereu pus pe relația personală cu Cristos. Și totuși, paradoxal, tocmai această relație este, de multe ori, secată de putere. Am ajuns să cunoaștem doctrina Învierii, dar nu și realitatea ei interioară. Știm că El a înviat, dar nu putem spune, ca Pavel: „am fost răstignit împreună cu Cristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Galateni 2:20). Este o mare diferență între a ști și a trăi. Între a afirma și a mărturisi. Între a sărbători și a fi transformat.
Ce e de făcut?
· Să ne întoarcem la sursă. La Golgota. La mormântul gol. La Cristos cel Înviat. Nu avem nevoie de o religie mai bine organizată, ci de o trezire a inimii în fața realității Învierii: Cristos trăiește. Și trăiește în mine.
· Să cerem de la slujitorii Evangheliei să proclame Învierea nu doar de Paști, ci în fiecare predică.
· Să învățăm să legăm fiecare aspect al vieții noastre de această realitate: că Isus e viu și că Duhul Său lucrează în noi.
· Să ne rugăm, nu doar să credem în Cristos cel Înviat, ci să-L experimentăm – cu mintea, cu inima, cu întreaga viață.
· Să nu mai reducem salutul pascal la o formulă tradițională, ci să-l rostim ca o proclamare curajoasă: Cristos a înviat, și eu trăiesc în El!
Într-o lume în care moartea încă face ravagii, în care întunericul pare să câștige, noi avem un mesaj care nu se învechește: El a înviat! Nu doar acum două mii de ani, ci azi, aici, în viața celor care cred. Să nu uităm. Să nu tăcem. Să nu trăim ca și cum ar fi totul ca înainte.
Cristos a înviat. Și prin El, și noi am înviat la o viață nouă.
Autor: Dorin Rus
