Cerem Duhului să transforme durerea noastră în rugăciune, rănile noastre în mijlocire, suferința noastră în vindecare.
„Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântați şi nu blestemați.” (Romani 12:14)
Apostolul Pavel a dat această învățătură cu o autenticitate născută din experiență personală. Fusese odinioară un prigonitor, stând deoparte și aprobând cu capul uciderea lui Ștefan, un credincios devotat lui Isus, care a fost lovit cu pietre până la moarte. În ultimele sale clipe, Ștefan a strigat: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor 7:60), o rugăciune făcută în timp ce murea și o rugăciune care reflectă inima lui Isus care a spus pe cruce: „Tată, iartă-i” (Luca 23:34), rămânând credincios propriei Sale porunci: „Rugați-vă pentru cei ce vă prigonesc” (Matei 5:44).
Cu fiecare piatră aruncată asupra lui, Ștefan primea loviturile în trupul său, însă nu răspundea cu blesteme, ci cu rugăciune. El mijlocea pentru cei care îl răneau. Într-o întorsătură remarcabilă, Dumnezeu a răspuns rugăciunii lui Ștefan prin salvarea lui Pavel, prigonitorul. Iar Pavel avea mai târziu să poarte răni — unele fizice, altele sufletești — pricinuite atât de credincioși, cât și de necredincioși. Asemenea lui Ștefan, Pavel și-a asumat această durere și, prin puterea Duhului, a transformat rănile în mijlocire, în rugăciune pentru cei ce l-au rănit.
Ceea ce vedem în aceste exemple este ceva mai profund decât iertarea simplă. Este mijlocirea celui rănit: a lua rănile provocate de alții și a transforma durerea ta în mijlocire.
Toți Purtăm Răni
Nimeni nu trece prin această lume fără urme. Fiecare dintre noi poartă răni – poate din cuvinte aspre, poate din trădarea unui prieten, durerea respingerii, răceala indiferenței sau invizibilitatea nepăsării. Inima frântă ne modelează în feluri pe care uneori le înțelegem cu întârziere. Interiorizăm durerea, hrănim jignirile și reluăm în minte acele momente. Atunci, amărăciunea își poate face loc în sufletul nostru și începe să-l otrăvească.
Soluția pentru amărăciune este iertarea, dar să fim sinceri… iertarea nu e ușoară și niciodată nu e ieftină. Nu vine natural. Tim Keller explică de ce ne este atât de greu să iertăm:
„Resentimentul ne face întotdeauna să ne simțim moral superiori față de cel care ne-a greșit, ceea ce face și mai greu să renunțăm la el. Dacă nu vezi că și tu ești un păcătos care are nevoie de har, resentimentul te va răsuci și întina… Dacă vrei să ierți, trebuie să te identifici cu cei ce ți-au greșit — trebuie să înțelegi că ești un co-păcătos și ei sunt co-oameni.”
John Piper leagă nevoia noastră de iertare cu chemarea lui Hristos de a ierta:
„Nu poți să te bucuri că viața ta atârnă în întregime de mila nemeritată de a fi binecuvântat de Hristos când erai dușmanul Lui, și apoi să te întorci și să-i blestemi pe cei ce te prigonesc.”
Aceasta este în acord cu felul în care Isus ne-a învățat să ne rugăm: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.” Iertarea de la Dumnezeu și iertarea celor din jur merg mână în mână. Dar cum?
Transformă Durerea în Rugăciune
A ierta pe cineva nu înseamnă să pretindem că durerea nu este reală. Nu înseamnă să scuzăm răul sau să ascundem păcatul sub preș. Atunci cum putem porni pe acest drum? Cum pot fi rănile pe care le purtăm transformate dintr-o sursă de suferință într-una de vindecare?
Drumul devine clar în porunca Noului Testament de a ne ruga pentru cei care ne-au rănit. Rugăciunea este locul unde ne aducem rănile — tăieturile, vânătăile, înțepăturile — înaintea lui Dumnezeu. Recunoaștem păcatele săvârșite împotriva noastră, apoi ne ridicăm mâinile rănite către Duhul, în care avem încredere că poate transforma suferința în compasiune. Când ne rugăm pentru cei care ne-au rănit, ne alăturăm lui Hristos în lucrarea Sa de mijlocire.
Gândiți-vă: Isus Se roagă continuu pentru noi — pentru voi, pentru mine, pentru toți cei care suntem responsabili de rănile pe care le-a primit pe cruce. Unindu-ne cu Hristos, rănile noastre pot deveni asemenea rănilor Lui — nu mai sunt un semn al înfrângerii sau al disperării, ci un canal al harului pentru cei nemerituoși. Când binecuvântăm pe cei care ne blestemă și ne rugăm pentru cei care ne rănesc, avem încredere că rănile noastre, în mâinile lui Isus, pot fi transformate în rugăciuni pe care Duhul le poate folosi pentru a aduce vindecare nu doar nouă, ci și dușmanilor noștri.
Aceasta a fost rugăciunea lui Oswald Chambers, ca noi „nu doar să trăim înlăuntrul nostru iubirea lui Dumnezeu, ci să mergem mai departe într-o dăruire deplină către această iubire, astfel încât Dumnezeu să o poată vărsa prin noi pentru scopurile Sale de răscumpărare a lumii. El a frânt viața propriului Său Fiu pentru a ne răscumpăra, iar acum vrea ca noi să folosim viețile noastre ca un sacrament pentru a hrăni pe alții.”
Unul dintre poeții mei preferați de imnuri, Nicolae Moldoveanu, a suferit sub regimul comunist din România, îndurând închisoare și persecuție. Cu toate acestea, imnurile sale erau pline de har. Îmi place cum cântarea sa „Cu haina iubirii” captează natura transformatoare a iubirii lui Dumnezeu:
„Să pot turna neîncetat în rănile cauzate de păcat
balsamul iubirii divine,
căci iubirea este semnul că Domnul slavei
m-a făcut să mă nasc din nou pentru El.”
Pentru Moldoveanu, iubirea dușmanilor noștri este dovada că Hristos ne-a reînnoit inimile. Este semnul vieții Lui în noi. Mijlocirea rănită nu este o tehnică spirituală — este o expresie a vieții noi, o mărturie a puterii transformatoare a harului.
Primește rănile lui Hristos
Thomas Watson a scris: „Un sfânt adevărat poartă pe Hristos în inimă și crucea pe umeri.” Aceasta este viața creștină.
Nimeni nu scapă din viață fără răni. Răni care adesea sunt făcute greșit. Sunt nedrepte. Fără sens. Iertarea începe cu privirea în sus, cu încredere către un Tată binevoitor, apoi cu privirea în afară, cu iubire, către cei care ne fac rău. În Hristos, rănile nemeritate pot fi întâmpinate cu bunătate nemeritată. Îl îmbrățișăm pe Mântuitorul nostru cu cicatrici de cuie și ne alăturăm părtășiei suferinței Lui.
Așadar, pe măsură ce mergem pe urmele Domnului nostru răstignit, cerem Duhului să transforme durerea noastră în rugăciune, rănile noastre în mijlocire, suferința noastră în vindecare.
