Uneori, apasă pe umerii noștri greutatea a trei zile într-una singură. Trăim ca și cum timpul ar fi o sfoară întinsă între remușcări, griji și poveri, și ne mișcăm cu greu, împovărați de ce-a fost, frământați de ce va fi, copleșiți de ce este. E ca și cum trecutul, prezentul și viitorul ar conspira să ni se adune în aceeași clipă, să ne epuizeze inima și să ne tulbure nădejdea.
Ziua de ieri vine peste noi cu dosarul greșelilor, al cuvintelor nespuse sau rostite prea în grabă, al deciziilor pe care le-am schițat cu neatenție. O reluăm obsesiv în minte, analizând ce am fi putut face diferit, ca și cum, privind îndelung o rană, ea s-ar vindeca. Dar Scriptura ne eliberează: „Fraților, eu însumi nu consider că l-am apucat; dar una fac: uitându-le pe cele din urmă și întinzându-mă spre cele dinainte” (Filipeni 3:13). Apostolul Pavel nu propune amnezia, ci o alegere: să nu trăim ancorați în ceea ce nu mai putem schimba, ci să înaintăm. A uita nu înseamnă a ignora, ci a dezlega inima de lanțurile trecutului pentru a îmbrățișa chemarea de acum.
Ziua de mâine vine tăcut, dar apăsător, cu neliniștile sale. Ce va fi cu noi? Ce vom face dacă? Dacă se schimbă ceva? Dacă pierdem? Dacă nu reușim? Frica de viitor e ca o umbră care se întinde înainte de a se arăta lumina. Dar Isus ne spune limpede: „Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine, pentru că ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:34). Grija pentru ziua de mâine nu ne asigură viitorul, ci doar ne fură prezentul. Încrederea nu se construiește pe garanții vizibile, ci pe credincioșia Celui care ține toate lucrurile în mâna Sa.
Iar ziua de astăzi – uneori cea mai grea – este locul unde suntem chemați să trăim. Astăzi suntem puși față în față cu realitatea, cu limitele noastre, cu responsabilitățile și cu drumurile pe care trebuie să pășim. Și totuși, astăzi nu suntem singuri. Chiar și când epuizarea ne face să ne dorim altă zi, alt loc, alt timp, promisiunea rămâne: „Dedesubt sunt brațele cele eterne” (Deuteronom 33:27). Nu e doar o imagine poetică, ci o realitate invizibilă, dar solidă. Brațele lui Dumnezeu sunt sprijinul pe care se poate rezema orice inimă obosită. Ele nu obosesc, nu se clatină, nu cedează.
Așadar, dacă simți că trăiești trei zile într-una singură, amintește-ți că nu ești chemat să porți singur această povară. Trecutul poate fi încredințat harului, viitorul – providenței, iar prezentul – puterii Lui. Dumnezeu nu ne cere să trăim în trei direcții simultan, ci să umblăm cu El pas cu pas, zi după zi. El este acolo, între ieri și mâine, ținând ziua de azi în mâinile Sale străpunse.
Domnul să vă binecuvânteze cu eliberarea de ieri, cu pace pentru mâine și cu putere deplină pentru azi, în Numele lui Cristos cel Viu.
Autor: Dorin Rus
