Ai cunoscut vreodată o frică atât de puternică încât ți-a paralizat voința, încât ți-a înghețat pașii chiar atunci când voiai să faci ceea ce știai că este bine? Așa se simțeau ucenicii în ziua de după moartea lui Isus – ascunși într-o cameră, cu sufletul gol, cu inima împovărată de vină, rușine și o nesiguranță care le zdrobea curajul odinioară atât de viu. Îl urmaseră cu nădejde pe Cel pe care Îl crezuseră Mesia, dar când crucea s-a înălțat, speranțele lor s-au prăbușit odată cu El.
Tot ce îndrăzniseră să creadă părea acum înmormântat în piatra rece a unui mormânt sigilat. Și totuși, exact în acel spațiu al fricii, în acea cameră închisă și lipsită de aerul credinței, vine Cristosul Înviat – nu cu reproșuri, nu cu întrebări, nu cu un „De ce M-ați părăsit?”, ci cu o prezență liniștitoare, vie, pătrunzătoare. Nu cere să fie primit, nu bate la ușă, nu așteaptă să fie recunoscut. El intră pur și simplu și rostește primul cuvânt al noii creații: „Pace vouă.”
Nicio dojană, nicio pedeapsă, doar iertare și o prezență care vindecă. Isus nu doar că a înviat din moarte, ci aduce la viață inimi zdrobite și credințe frânte. Când le arată rănile – semnele iubirii care nu renunță – ucenicii încep să vadă nu doar pe Cel Înviat, ci și sensul suferinței. În acel moment, în camera aceea întunecată, începe transformarea: dintr-o frică paralizantă se naște bucuria, iar din îndoială se conturează misiunea. Apoi, El suflă asupra lor și le spune: „Primiți Duh Sfânt!” – și astfel, cei ascunși devin trimiși, iar cei fricoși devin martori ai unei puteri ce nu vine din ei, ci din Dumnezeu.
Acești oameni care ieri fugeau devin astăzi coloana vertebrală a Bisericii. Vor predica în piețe, vor înfrunta prigoane, își vor da viața pentru Cel pe care L-au văzut viu. Nu pentru că au înțeles totul, ci pentru că au fost atinși de prezența Celui ce a trecut prin moarte și a înviat cu rănile încă deschise – dovezi ale unei iubiri care nu abandonează.
Și tu, poate, trăiești uneori închis între zidurile temerilor tale – temeri de eșec, de judecată, de necunoscut. Poate te simți nevrednic, tăcut, neputincios. Dar Isus vine și azi, dincolo de orice barieră, și rostește același cuvânt: „Pace ție.” El nu îți cere explicații, ci îți arată rănile Lui și suflă peste tine viața Duhului.
Și dacă Îl lași, te poate transforma exact acolo unde te simți mai slab. Așa au făcut ucenicii. Și de atunci, lumea nu a mai fost niciodată la fel.
Pacea Celui Viu să-ți pătrundă inima și să te ridice.
Autor: Dorin Rus
