Una dintre întrebările care a fost repetată mereu după înviere este: cum a fost posibil ca, în numai câteva zile, începând cu arestarea, judecata și osândirea la moarte a Domnului Isus, toți ucenicii Lui să eșueze lamentabil?
Pare de necrezut faptul că toți ucenicii L-au părăsit pe Domnul și au ajuns paralizați de frică și de necredință. Acest fapt i-a făcut să se ascundă, să nu-și mai acorde credit unul altuia, iar, răpuși de dezamăgire, unii dintre ei au părăsit grupul și s-au îndreptat spre vechile îndeletniciri, fără să aibă vreo perspectivă pentru viitor.
Alții, cu mare vază printre ceilalți, au avut o cădere și mai severă. Iuda L-a vândut pe Domnul pentru numai 30 de arginți. Petru s-a lepădat de Domnul și a făcut-o nu o dată, ci de trei ori. Iar Toma se frământa cu îndoiala și în a opta zi după înviere.
Aceste eșecuri au ajuns pentru mulți oameni un prilej de poticnire. Cum să credem noi, își spun aceștia, dacă cei mai apropiați de Domnul au suferit astfel de înfrângeri?
Numai că aceste căderi ar trebui să fie pentru noi o motivație pentru credință, nu un prilej de poticnire. Spun aceasta fiindcă, după cădere, în afară de Iuda, atât Petru, cât și Toma, precum și toți ceilalți ucenici, s-au ridicat, trăind o adevărată regenerare a vieții.
După ce a căzut, Petru s-a pocăit prin faptul că și-a recunoscut, a mărturisit și a plâns cu amar păcatele săvârșite, apelând la mila și îndurarea lui Dumnezeu. Aceasta n-a întârziat să vină, deoarece chiar în ziua învierii, Domnul Isus i s-a arătat într-o întâlnire privată, semn care atestă că rugăciunea i-a fost ascultată.
Chiar dacă au fost sceptici cu privire la învierea Domnului Isus, Petru și Ioan, după ce au cercetat mormântul și s-au întâlnit cu Domnul Cel Înviat, au ajuns să creadă, iar această schimbare din viața lor este o puternică motivație pentru credința noastră.
Ce să mai spunem despre Toma? Deși a așteptat mărturii concrete pentru a crede în înviere, când Domnul Isus i s-a descoperit și i-a arătat semnul cuielor din mâinile Sale și rana din coasta Sa, a făcut cea mai frumoasă declarație de credință, spunând: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”
Iar această transformare a fost trăită și de toți ceilalți ucenici, la care s-au adăugat și frații Domnului, care, înainte de înviere, L-au privit cu suspiciune.
În același timp, însă, căderea ucenicilor trebuie să fie pentru noi și un motiv de precauție. Dacă li s-a întâmplat lor, cu siguranță eșecul este posibil și în cazul nostru. De aceea, și suntem atenționați de Dumnezeu prin apostolul Pavel: „…cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” (1 Cor. 10:12).
Iuda a căzut fiindcă a acceptat șoapta diavolului, care i-a pus în inimă gândul de a-L vinde pe Domnul. Apoi, după ce a fost ademenit cu bani, a continuat cu un simplu sărut, prin care L-a identificat pe Domnul, în fața cohortei care a venit să-L aresteze. Câtă josnicie: ucenicul să-L vândă pe Învățătorul său, iar dovada dragostei să devină semnul trădării!
Petru s-a lepădat de Domnul fiindcă s-a încrezut în el însuși, considerând că este mai vrednic decât toți ceilalți. Când Domnul l-a înștiințat de cădere, el i-a răspuns:
„Doamne… cu Tine sunt gata să merg chiar și în temniță și la moarte” (Luca 22:33) sau, „Doamne, … de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viața pentru Tine” (Ioan 13:37), și mult mai hotărât: „Chiar dacă toți ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire” (Mat. 26:33).
În toate aceste mărturisiri, eul este repetat mereu și mereu, fapt care arată că Petru se încredea în el însuși, considerând că poate reuși prin forțele proprii. El a uitat de spusele Domnului, care cu foarte puțin timp înainte, i-a înștiințat pe ucenici spunându-le:
„Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15:5).
Și pretențiile lui Toma au fost exagerate. Pentru a crede, el a pretins să audă, să vadă și să pipăie, condiționând:
„Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20:25).
A repetat de trei ori dovada îndoielii, spunând „dacă”, pe când mărturia credinței este „și chiar dacă”!
Nu-i așa că diavolul întinde aceleași curse și astăzi, semănând necredință, teamă, iubire de bani, încrederea în tine însuți, îndoială etc., numai ca să te dărâme? Cum stai în fața acestor provocări? Ești un învins sau un învingător?
Dacă ai căzut, există șansa, ca asemenea ucenicilor, să te ridici și să-ți continui viața ca un învingător. Prezentând această biruință, împreună cu Domnul, apostolul Pavel a spus:
„Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: ‘Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.’ Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 8:35-39).
De aceea, rugăciunea mea este ca Dumnezeu să te ajute să te ridici din orice cădere și să fii biruitor împreună cu Domnul!”
Doamne ajută!
Pastor Dan Boingeanu
