Citind din nou paginile Evangheliilor care vorbesc despre Înviere, m-am oprit asupra oamenilor care L-au întâlnit pe Isus înviat. M-a interesat mai ales ce s-a petrecut înăuntrul lor, în acel spațiu tainic al inimii. Acolo, în taina acelui răspuns personal, am descoperit urme de credință, de luptă și de iubire.
Petru – Vinovăție și restaurare
Ai simțit vreodată că ai dat greș tocmai în clipa în care ar fi trebuit să rămâi tare, să-ți păstrezi verticalitatea și credința? Petru știe exact cum e. El, cel impulsiv, liderul printre ucenici, acela care declarase cu o îndrăzneală de neclintit: „Chiar dacă toți Te vor părăsi, eu nu Te voi părăsi niciodată!”, ajunge, într-o noapte tulbure, să se lepede de Cristos de trei ori, înainte ca prima lumină a zorilor să atingă cerul.
Vinovăția lui nu e simbolică, nu e doar o poveste – e dureros de reală. În momentul în care cocoșul cântă, așa cum Isus profețise, ochii lui Petru se ridică și se întâlnesc cu ai Lui. Nu e o privire aspră, nu e una care condamnă, ci una copleșitor de tăcută, încărcată de durere, dar și de o iubire care nu renunță. Petru fuge din acel loc și izbucnește într-un plâns amar, un plâns care nu are pretenția de a șterge greșeala, dar care o recunoaște pe deplin. Ai plâns vreodată așa? Cu inima făcută bucăți, dar cu speranța că iertarea e totuși posibilă?
După Înviere, Cristos nu îl evită pe Petru și nu trece peste eșecul lui cu indiferență. Dimpotrivă, un detaliu subtil, dar profund, apare în mesajul transmis femeilor la mormânt: „Mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru…” – o mențiune specială, intenționată. Petru nu este exclus. Nu este abandonat în rușine. El face parte, de la început, din planul restaurării.
Acea restaurare se concretizează pe malul Mării Tiberiadei, după o noapte în care ucenicii nu prind nimic. Isus apare din nou, iar când Petru Îl recunoaște, nu mai stă pe gânduri: sare în apă și înoată spre El. Nu mai fuge, nu se mai ascunde – de data aceasta, e tras spre Domnul de o dragoste mai mare decât vina.
În jurul unui foc, ca și în noaptea lepădării, Isus îl privește din nou și îl întreabă de trei ori: „Mă iubești?” – nu ca să-l umilească, ci ca să-i vindece fiecare negare. Fiecărui răspuns al lui Petru îi corespunde o chemare reînnoită: „Paște oile Mele.” Iertarea nu este pasivă, nu înseamnă doar a fi reprimit, ci a fi trimis din nou, curățit, restaurat și însărcinat.
Petru a păcătuit, dar nu a fost descalificat. A căzut adânc, dar nu a fost lăsat jos. Lacrimile lui nu au fost în zadar – pentru că Cel pe care L-a trădat l-a căutat din nou, l-a iubit mai departe și l-a ridicat.
Poate și tu porți în suflet momente în care știi că ai tăcut când trebuia să mărturisești, că ai cedat fricii sau ai făcut compromisuri. Dar Isus te strigă tot pe nume, cu aceeași blândețe care l-a privit pe Petru. Te așteaptă, nu doar ca să te ierte, ci ca să te trimită din nou. Îți spune: „Urmează-Mă.” Iar chemarea aceasta nu se stinge.
Domnul Isus Cristos, Cel Înviat, să-ți fie astăzi lumina pașilor, pacea inimii și nădejdea veșniciei.
Autor: Dorin Rus
