Frică – cuvânt scurt, dar greu. E sentimentul care ne face să ezităm, să ne retragem, să închidem ușile inimii și să ne îndoim chiar și de promisiuni sfinte. Frica apare atunci când nu înțelegem ce urmează sau când tot ce am crezut se prăbușește. Uneori e o teamă de moarte, alteori de viață.
În dimineața Învierii, femeile care mergeau la mormânt nu se temeau doar de întuneric sau de soldații romani. Se temeau de finalul unei speranțe. Și totuși, ceea ce găsesc este un mormânt gol și un înger strălucitor care le întâmpină cu aceste cuvinte: „Nu vă temeți, căci știu că voi căutați pe Isus, Cel răstignit. Nu este aici: a înviat…” (Matei 28:5-6). Acesta este primul mesaj al Învierii, cuvântul care schimbă direcția istoriei și starea inimii: nu frica are ultimul cuvânt, ci viața.
Același mesaj se repetă și când Isus li Se arată femeilor: „Nu vă temeți! Duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea.” (Matei 28:10). Isus cel viu nu Se revelează cu reproș, ci cu încredințare. Nu-i ceartă pentru că au plâns, pentru că au fugit, pentru că au uitat. Le trimite o însărcinare și le dă un viitor: „Mergeți, spuneți-le că Eu sunt viu.”
Pe drumul spre Emaus, doi ucenici se lasă conduși de frică. Fug din Ierusalim cu inima frântă și cu mintea învălmășită. Dar Cristos cel viu li Se alătură. Nu Îl recunosc, pentru că frica le întunecă privirea. El le vorbește, le explică Scripturile, și frica începe să se topească. La frângerea pâinii, ochii li se deschid: nu sunt singuri. Cel viu este cu ei – iar prezența Lui alungă teama.
Când seara se lasă peste Ierusalim, ucenicii închiși în casă „de frica iudeilor” (Ioan 20:19) au parte de o vizită neașteptată. În mijlocul fricii lor, apare Isus. Nu forțează ușa, ci Se lasă recunoscut prin prezență. „Pace vouă!” – spune El. Nu este doar o urare de liniște, ci un transfer de realitate. Pace, pentru că Eu am învins. Pace, pentru că Eu sunt viu. Pace, pentru că frica voastră nu mai are ultimul cuvânt.
Toate aceste întâlniri din ziua Învierii au un punct comun: frica este confruntată cu prezența lui Cristos cel viu. Nu argumentele o risipesc, nu planurile sau strategiile, ci realitatea prezenței Sale. Teama pleacă nu când au răspunsuri, ci când Îl au pe El.
Adevărata eliberare de frică nu vine din siguranțe exterioare, ci dintr-o certitudine interioară: Cristos trăiește și este cu mine. Când El e viu, nu mai am de ce să mă tem. Frica nu dispare pentru că lumea devine mai sigură, ci pentru că El este Același – în viață, în moarte, în Înviere, în eternitate.
Așadar, dacă și astăzi inima ta bate mai repede din cauza necunoscutului, dacă drumul pare gol și piatra prea grea, adu-ți aminte de primul cuvânt rostit în zori: „Nu te teme.” Cristos e viu.
Domnul Isus, Cel viu și prezent, să-ți umple inima acolo unde frica a lăsat goluri. Să-I simți pașii alături când drumul pare nesigur și glasul Lui blând când gândurile se tulbură. Acolo unde teama te ține pe loc, prezența Lui să fie răspuns și ancoră, lumină care nu se stinge. Căci El nu doar a înviat, ci este mereu cu tine – viu, aproape, de neclintit.
