Citirea textelor despre Învierea lui Isus mi-a oferit, în acest an, o nouă perspectivă: aceea de a descoperi nu doar faptele, ci și felul în care cei prezenți la Înviere L-au perceput pe Cristos. Această perspectivă deschide ușa unei reflecții mai sincere asupra propriei mele credințe.
Îngerii de la mormânt – Mesageri ai speranței
Te-ai simțit vreodată învins, ca și cum toate visele tale ar fi fost îngropate adânc, într-un loc din care n-ar mai putea ieși nicio rază de lumină? Așa au venit femeile mironosițe la mormânt în dimineața acelei zile: nu cu speranță, nu cu așteptări, ci cu inimi copleșite de durere și cu miruri în mâini, pregătite pentru un ultim gest de iubire față de Cel ce părea învins. Însă, tocmai acolo, în acel loc al morții, în fața unei pietre răsturnate, Dumnezeu alege să trimită un mesaj ceresc, nu printr-un profet sau printr-un împărat, ci prin îngeri – mesageri ai vieții, coborâți în cel mai tăcut spațiu al suferinței.
Evangheliile menționează prezența unuia sau a doi îngeri, strălucitori, îmbrăcați în haine albe, dar numărul lor devine irelevant atunci când cuvintele rostite capătă o forță atât de eliberatoare; ei nu se rezumă la a aduce o veste, ci întrerup plânsul, destramă frica și aprind din nou flacăra credinței în inimile zdrobite: „Nu vă temeți… A înviat! Nu este aici!” Într-o lume în care moartea părea să fi rostit ultimul cuvânt, îngerii rostesc exact contrariul: viața a biruit.
Surprinzător este nu doar mesajul, ci și locul ales pentru această revelație – nu pe Tabor, nu în Templu, ci într-un mormânt rece și pustiu, unde pietrele par să spună doar „sfârșit”, iar totuși, în acea tăcere, cerul prinde glas. Îngerii le adresează femeilor o întrebare care, la prima vedere, pare simplă: „Pentru ce căutați pe Cel viu între cei morți?” Dar în spatele acestor cuvinte se ascunde o mustrare blândă, o invitație la discernământ: câteodată și noi căutăm speranța în locuri goale, în promisiuni omenești, în ceea ce e trecător și fragil.
Îngerii nu doar că aduc o veste, ci schimbă direcția privirii: ele nu mai trebuie să stea lângă mormânt, ci să plece, să ducă mai departe ce au văzut și auzit. Mesajul nu e destinat reținerii, ci vestirii. Speranța nu se păstrează în taină, ci se împărtășește. Fără tunete și fulgere, fără spectacole grandioase, ci doar printr-o voce clară, pătrunzătoare, care rupe cortina durerii și aprinde lumina în cel mai întunecat colț al inimii. Îngerii nu vin pentru a impresiona, ci pentru a sluji; ei nu cer aplauze, ci trimitere.
Poate că azi nu vezi îngeri cu ochii trupului, dar cuvintele lor continuă să răsune cu aceeași putere: Cristos a înviat. Nu este aici. Nu mai căuta viața în trecutul tău, în ruinele unei speranțe vechi. Privește înainte, privește spre Cel viu. El este cu tine.
Pacea Celui ce a învins moartea să îți păzească inima în toate zilele vieții tale.
Un articol de Dorin Rus
