Ce putea fi mai frumos pentru omenire decât să aibă un Mântuitor viu. Nu unul pe care L-au lăsat pe cruce, nu unul așezat într-un mormânt și predispus putrezirii, nici măcar unul despre care s-ar zice că a înviat, ci unul care E VIU CU-ADEVĂRAT! L-au văzut ucenicii, au mâncat cu El, le-a vorbit, le-a arătat dovezile suferinței, i-a învățat ca un dascăl iscusit, și toate acestea nu sunt firul imaginar al unei povești, dimpotrivă, ele sunt esența logică a unei realități. Toate acestea au dat Evanghelia. Vestea Bună către oamenii înfrânți, fără nădejde, fără un punct de sprijin este aceea că Cel ce a murit cu adevărat, acum a și înviat cu adevărat!
Peste Ierusalim s-a așternut o liniște deplină. Tocmai ce s-a încheiat o săptămână zbuciumată. Toate autoritățile s-au pus în mișcare ca să-L condamne la moarte pe Domnul Hristos. Și au reușit, părea că au câștigat. Era liniște și pentru că s-a încheiat sabatul. Spre grădina mormântului pleacă niște femei că să-I ungă trupul lui Isus cu miresme.
Odată ajunse la mormânt, primesc vestea că Cel mort nu mai e în mormânt, ci că a înviat. Pe loc le-a cuprins uimirea, dar și bucuria învierii. Erau în derivă. Știau pentru ce au venit, știau că EL era în mormânt și dintr-odată primesc vestea că mormântul e gol, iar El e viu. Era real. Sunt convinse de adevărul Învierii. Se întorc la ucenici pline de bucurie că au trăit o minune. Ucenicii se conving și ei. Rând pe rând și dușmanii, dar neagă învierea cu minciuni.
Ce a rămas după Înviere? Bucuria enormă, mărturia adevărului, ucenicii determinați să spună că Dumnezeu L-a sculat din morți pe Hristosul pe care tocmai iudeii L-au omorât. În urmă a rămas biserica, credința creștină, speranța vieții viitoare, învierea noastră, veșnicia cu Cel veșnic viu. Dar în urmă a rămas și minciuna preoților, și sufletul mic al ostașilor, și amenințările dregătorilor, ba chiar și tăgăduitorii de atunci și ateii de azi…
În urmă suntem și noi, ambasadorii adevărului și martorii învierii. Nu vom înceta să spunem lumii că Isus Hristos este viu. Nu ne vom opri din a mărturisi credința curată bazată pe suferința, moartea și învierea Domnului nostru. Noi avem sfânta datorie de a spune lumii întregi prin toate mijloacele harului că El „…a înviat, după cum zisese.”
Stimați frați și prieteni, noi mărșăluim cu adevărul învierii. Nimeni nu ne poate opri. Într-o lume tot mai întunecată de fals și minciună, trebuie să luminăm cu realitatea învierii. Nu purtăm lumina doar în noaptea de înviere, ci mereu și mereu le spunem oamenilor că Isus Hristos este viu! Ducem lumina învierii din zi în zi spre veșnicie.
Vă salut cu cea mai binecuvântată veste: HRISTOS A ÎNVIAT!
Ioan Cocîrțeu
