Este sâmbătă, după o zi lungă de suferință, se așterneliniștea de mormânt, o zi despre care nu avem multe informațiiistorice. Ce știm, este faptul că Domnul Isus este în mormântul împrumutat. Un om cu o inimă generoasă, Iosif din Arimateea, a pledat la conducerea orașului să I se permită acest lucru, un gest de onoare și de respect pentru tot ce a însemnat Isus pentru el.
Mormântul este sigilat și bine păzit. Suita preoțească, tagma lumii inteligente și spirituale s-a temut de Isus și mort. Să se asigure că nu se face vreo afacere cu un trup mort, au cerut păzirea lui, nu oamenii din localitate să-l păzească, ci armata romană să fie prezentă acolo, la mormânt.
Un semn mare de întrebare pentru orice cititor, cum de influența este așa de mare aacestor oameni încât să dispună păzirea de către soldați a unuimormânt? Ce valoare are un trup mort? De ce le-a fost teamă de aceasta? Or fi știut ei că cel pe care L-au omorât este un Omspecial? Că a făcut minuni și a înviat chiar și morții și că pot avea surprize? Au crezut ei mai mult în cuvintele spuse de El: după trei zile voi învia? Ce s-ar fi întâmplat după trei zile? Ar fi prelungit păzirea mormântului mai mult, dacă învierea nu ar fi avut loc? Au testat și ei cuvintele Lui cu privire la înviere?
Scenariile erau făcute în Sâmbăta Mare. Ce ne facem dacă totușia avut dreptate și învie? Vom găsi noi o cale de a transmite informațiile care ne convin. Erau puse în joc multe instituții din acea vreme, toate trebuiau să se alinieze după invențiile și minciunile liderilor politici și religioși, a fost la modă atunci, e la modă și azi, manipularea este o metodă veche, ce dă rezultate întotdeauna, masele de oameni pot fi ușor duse de nas.
Ce s-a întâmplat cu ucenicii? Ce s-a întâmplat cu mama Domnului Isus? Ucenicul Ioan a luat-o acasa pe văduva Maria. A avut grijăde ea. Câtă durere în inima ei să-și vadă fiul batjocorit, lovit, răstignit… sub ochii ei s-au întâmplat aceste lucruri, inima de mama sfâșiată cine o poate vindeca? Doar ziua învierii poate vindeca rănile morții! Ucenicii, apropiații au rămas cu imaginea terifiantă a răstignirii, a rănilor suferite pe cruce. Nimeni nu putea face nimici, asistau cu neputință la scena dureroasă.
Sâmbata e ziua în care își plâng necazul despărțirii. Baricadați în case de frică, nu pot spune niciun cuvânt de apărare… posibil să se fi gândit că: urmează și ei după Domnullor, da, acest lucru urma să se întâmple după mai mulți ani, pentru că viață creștină înseamnă drumul crucii! Așteptăm în liniște ziua de înviere, de eliberare. Până atunci, ne curg lacrimi pe obraz, simțim fiorul morții, al durerii, al neputinței. Să o facem în liniște… Ne ducem crucea în tăcere. Se face noapte, dar vine dimineața și răsare Soarele care nu va mai apunenicioadată!
19 aprilie 2025
Pastor, Sorin Cigher
