E Vinerea în care tăcerea vorbește mai tare ca orice cuvânt. Ziua în care Cerul plânge și Pământul se cutremură sub greutatea durerii. Hristos, cu trupul frânt și inima larg deschisă, ia asupra Sa păcatul lumii. Îl țintuim pe cruce cu toate greșelile noastre, iar El, în iubirea Sa nemărginită, ne oferă iertare.
Totul amuțește. Vântul nu mai suflă, păsările nu mai cântă. Natura întreagă se pleacă, înfiorată, în fața Ziditorului, văzând cât de adânc poate cădea omul. Și totuși… din această zi a durerii, răsare speranța.
Să nu-L lăsăm să Se jertfească în zadar.
Astăzi e vremea să ne oprim din goană, să ne întoarcem privirea spre cruce și să ne vedem, cu sinceritate, așa cum suntem. Să scoatem din suflet tot ce e povară, judecată, frică sau neiertare. Să lepădăm măștile și zidurile și să rămânem goi în fața Adevărului.
Să strigăm, cu umilința tâlharului răstignit: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta.”
Și poate, în această Vinere Mare, va începe în noi o Înviere. Nu una grăbită, nu una zgomotoasă, ci o renaștere tăcută, profundă, adevărată. O ieșire din întuneric, o împăcare cu noi înșine, cu cei din jur și cu Dumnezeu.
Azi nu e doar despre suferință.
E despre Iubirea care nu moare.
E despre o Cruce care ne-a redat Cerul.
E despre un început nou. În noi.
❤️
Mary Dinu
