Pe străzile Ierusalimului forfotă, agitație, care mai de care să fie în față cu ramuri de finic în mână, parcă i-aș vedea azi, dacă ar fi umblat pe străzile noastre, înghesuindu-se pe prima linie la poze, să fie prinși în clip, în prim plan, să se vadă că aduc flori, zâmbete false, să posteze pe rețelele de socializare, cât de generoși și spirituali sunt…; de obicei oamenii goi pe interior fac acest lucru.
Ierusalimul răsuna de glasul oamenilor adunați să-L vadă pe Cel venit pe măgar care pășea pe covorul făcut din hainele uzate ale mulțimii. Regele regilor mergea spre cruce!
Florile, ramurile din mâini aveau un miros de moarte. Strigătul de bucurie nu suna a bine… I se pregătea moartea Celui aclamat! Minunea unei stări emoționale false nu ține mult, trei zile e destul. Dacă intențiile sunt altele, iar trădătorii sunt strecurați prin mulțime, totul se va da pe față, după câteva zile. Configurația mulțimii este ușor de identificat și astăzi, seamănă leit cu ce se petrece azi, aceeași motivație în toate sferele societății, trădarea se pregătește în taină. „Lumea bună” aștepta momentul să-și ducă planurile la îndeplinire. Nu-i nimic nou sub soare! Nu s-ar fi așteptat nimeni la coroana de spini pregătită. Câteva zile și totul devenea realitate! Au dorit să scape de Cel aclamat, au vrut să-l vadă pus pe cruce pe Cel care le-a stricat toate planurile, le-a divulgat intențiile, a devenit incomod pentru lumea lor. Au dat flori (nu e greu să dai flori), au strigat (nici asta nu e complicat), și-au schimbat mesajul, după interese (nu e greu să fii duplicitar, e chiar la modă!). S-a stins și entuziasmul repede. Toată bucuria a dispărut odată cu împrăștierea mulțimii spre casele lor, dar Mântuitorul a rămas la marginea orașului, privind spre frumoasa cetate și plângând pentru ea, erau lacrimi sincere, lacrimi de durere, lacrimi care prevesteau viitorul dezastruos pentru cei așa-zis „fericiți”.
Săptămâna Mare a fost una îndurerată. Mult a putut îndura Mântuitorul. A îndurat duplicitatea, a suportat formalismul, a trecut cu vederea sărutul trădătorului, nu le-a bătut obrazul fugarilor, nici măcar mulțimii care și-a schimbat discursul așa de repede, iar atunci când a fost judecat pe nedrept, nu a răspuns, a tăcut. Tăcerea le-a dat de gândit! Tăcerea Lui a transmis un mesaj al dragostei pentru toți păcătoșii. Nu s-a șters pe obrazul sărutat de trădător. Câte săruturi ale trădării sunt astăzi între oameni? Măcar de s-ar trezi oamenii credincioși din mirajul atmosferei false! De și-ar da seama de capcanele unui fariseism modern, a unei prietenii false. Mesajul ar putea fi: Ce am făcut Eu pentru voi, de ce v-ați schimbat mesajul? Cel aclamat nu se împiedică de mulțimea schimbătoare, ci El știe materialul din care este făcut omul, știe că este instabil, El merge înainte!
A fost săptămâna suferințelor, a chinului, a înlocuirii noastre. Hristos Domnul s-a dus la cruce! Singurul loc de pe pământ unde omul își poate găsi sensul vieții. De la cruce omul se poate întoarce transformat! Nu există iertare, reabilitare, mântuire fără crucea Domnului Isus Hristos! Săptămâna Mare culminează cu Golgota! Euforia dispare, fariseismul pălește, egoismul se dă pe față, păcatele sunt scoase în evidență în fața Celui care a stat pe cruce! Trădătorul se duce pe drumul lui, al neantului. Vestea bună este că tot blestemul păcatului nostru l-a purtat El pe cruce! El nu a crezut în florile care urmau să se veștejească, ci a venit pentru spinii pregătiți de noi! A purtat crucea până la capăt, iar acolo, atârnat între cer și pământ a rostit:
„Tată, iartă-i că nu știu ce fac!”
A dovedit că ne iubește, dragostea a fost demonstrată acolo sus la cruce! El ne iubește și ne aduce aminte că toate le-a făcut pentru noi! În Săptămâna Mare este vorba despre El care s-a dus moară pentru noi! Crezi acest lucru? Hristos a murit, dar a înviat! Vestea care ne dă siguranță! Nu este în mormânt, ci este viu!
Pastor, Sorin Cigher
Sibiu 2025
