De Florii – să fim la fel de frumoși și de aproape, și de departe. Ziua de Florii este una dintre cele mai luminoase sărbători. E ziua în care Isus a fost întâmpinat cu ramuri verzi, cu bucurie sinceră, cu speranță. Oamenii Își așterneau hainele pe drum și visau că vine Împăratul care le va schimba viața.
Dar, chiar în această zi glorioasă, Isus a plâns. Pe când se apropia de Ierusalim și vedea orașul de pe Muntele Măslinilor, a privit în tăcere și au început să-i curgă lacrimile. De ce?
Pentru că, de departe, cetatea arăta minunat. Templul strălucea în soare, clădirile erau albe și frumoase. Dar El știa ce era înăuntru: haos, miros greu, animale, vânzători, gălăgie. Locul sfânt fusese transformat într-o piață.
Isus a plâns nu pentru frumusețea de la distanță, ci pentru goliciunea din interior. A plâns văzând cât de diferit este omul de aproape, față de ce arată de departe.
Și poate că nu s-a schimbat prea mult lumea de atunci. Și noi, de multe ori, reușim să impresionăm de la distanță – dar dacă cineva se apropie de noi, ce descoperă?
De Florii, să ne aducem aminte de acest detaliu aproape uitat: Isus a plâns într-o zi de sărbătoare. Nu pentru că nu era bucurie, ci pentru că nu era sinceritate.
Să trăim astfel încât oamenii care ne cunosc de aproape să ne vadă la fel de frumos cum par să ne vadă cei de departe. Să fim oameni cu un singur chip, cu o singură inimă. Așa nu-L vom mai face pe Isus să plângă.
Sărbători cu lumină, sinceritate și frumusețe lăuntrică!
