Citesc cu nesaț cartea lui Kai Strittmatter, „Noua dictatură: Supravegherea digitală ca politică de stat în China”.
Iată ce am găsit la pagina 33: „Dacă toată lumea te minte încontinuu, rezultatul nu este că tu crezi minciunile, ci că mai degrabă nimeni nu mai crede nimic. Un popor care încă nu mai crede nimic a fost jefuit de capacitatea sa de a gândi și a judeca, și în final de a acționa….
Până la urmă echivalentul minciunilor conducătorului este cinismul supușilor care se acomodează, neputincioși, la propria viață și în cele din urmă mai respectă un singur lucru: puterea conducătorului. Nu mai trebuie să dea socoteală pentru nimic din moment ce nu mai există adevăr în afara elucubrațiilor sale… Valorile dominante nu mai sunt moralitatea și responsabilitatea, ci utilitatea și profitul”.
Dacă Kai vorbește despre ce se întâmplă în China, cam asta trăim și în România – cu metode și scopuri diferite, dar cu același substrat (i)moral. Ultimul an mai mult ca niciodată am fost martori la cele mai sfruntate minciuni, spuse a câta oară ca laitmotiv în campania electorală. La Cluj, cel puțin, urmează să ni se spună că nu putem lua încă biletele la metrou pentru că nu e gata site-ul, dar restul e totul țiplă. Centura care ar trebui să ocolească ceva, la Cluj e un drum drept de 2 km, care se lățește de la 4 la 6 benzi. În 2016 ni s-a promis tramvai, în 2020 centură, iar anul acesta metrou. Le avem pe toate (desenate). Exemplele ar putea veni cam de oriunde, în orice domeniu, nu doar în campania electorală, și nu doar la Cluj. Cu ocazia campaniei, doar le auzim mai des și mai pompos.
Nu suntem mințiți doar cu promisiuni legate de bunul trai, ci și de bunele intenții – vezi apărarea națiunii și a familiei, a libertăților, dând mâna cu tot soiul de arătări politice. Suntem mințiți de oameni plimbați pe la amvoane pentru calitățile oratorice și academice, dar ni se arată în toată splendoarea morală când le vezi alegerile și justificarea acestor alegeri.
E crunt să realizezi că ești mințit fără jenă, iar durerea realizării că avem frați de credință care nici nu mai observă tragedia situației e și mai supărătoare. Lipsa discernământului sau adormirea lui este (și) vina noastră, a celor ce pentru o vreme le stăm în față. Dacă în afara bisericii auzim „da mă, a furat, dar a și făcut”, înăuntrul ei, vom auzi, „ce mă, cine ești tu să judeci că e la al n-șpelea partid, … sau soție”, după caz.
Efectele lipsei adevărului și grosimea obrazului celui ce te minte fără a-i tremura conștiința ne-au adus unde suntem ca națiune și mai ales cultural, ca generație. Mă tem că vom ajunge în punctul descris de autorul citatului de mai sus: la cinism, iar efectele cinismului sunt catastrofale atât pentru vestitorul adevărului, cât și pentru cel ce îl aude. Dar despre asta altă dată – eventual după alegeri.
„Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima și cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui” – Ieremia 17:9-10
Autor: Vlad Crîznic
Pastorul Bisercii VIA Cluj-Napoca
