Nu sunt soldat. Nu am ținut niciodată o armă în mână și nici nu am stat de strajă în timpul nopții. Nu am luptat niciodată într-o bătălie, nu am traversat vreun teritoriu ostil și nu am avut un motiv legitim să port o uniformă militară. Totodată, nu sunt nici un atlet talentat. Merg cu bicicleta câțiva kilometri în fiecare săptămână, dar acest lucru nu face ca cineva să mă confunde cu un concurent Ironman sau un medaliat olimpic. Nu am avut niciodată o cultură agricolă din care să îmi câștig existența. Deși am plantat de câteva ori roșii în grădina din spatele casei, niciunul din prietenii mei nu mă numește fermier.
Dacă aș fi trăit în zilele Bibliei ar fi fost mari șansele să fiu conectat într-un fel cu una dintre aceste trei vocații – soldat, atlet sau fermier. Vocațiile de fermier și soldat erau „ pistele de carieră” comune, iar atleții erau la fel de proeminenți atunci ca în zilele noastre. Apostolul Pavel a folosit aceste trei vocații pentru a prezenta virtuțile universale pe care credincioșii ar trebui să se străduiască să le pună în practică la locul de muncă. El a scris:
„Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos. Niciun ostaș nu se încurcă cu treburile vieții, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. Și cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele” (2 Timotei 2:3-6).
Pavel spunea că fiecare loc de muncă aducea – așa cum rămâne adevărat și astăzi – un set de virtuți care merită urmărite:
Soldatul: Rezistență și concentrare
Nu este distractiv să fi soldat pe timp de război. Nu era distractiv nici atunci când Pavel îi scria lui Timotei, așa cum astăzi, nimeni nu ar considera că un soldat pleacă în vacanță. Războiul este neiertător, imprevizibil și incomod. Se cere mult și se oferă puțin în schimb. Soldatul trebuie să fie capabil să îndure în mod constant greutățile fără să se plângă și să rămână mereu concentrat asupra sarcinilor sale. Din momentul în care bătălia începe, soldatul este implicat în ea până când își termină treaba. El nu poate lua o pauză atunci când îi este foame sau este obosit. Nu există timp liber. Nu are concediu medical. El nu-și poate lăsa mintea să rătăcească și nu se poate lăsa distras de haosul din jurul său.
Atletul: Disciplină și ambiție
Sportivii care sunt cu adevărat mari nu sunt doar talentați. Mulți sportivi au talent, iar mulți dintre ei îl risipesc. Diferența dintre marii atleți și cei care își irosesc talentul stă în faptul că sportivii mari își combină talentul cu motivația interioară și disciplina exterioară. Ei nu se mulțumesc doar cu potențialul că vor ajunge buni. Ei își doresc să fie buni și sunt dispuși să muncească și să facă sacrificii pentru a ajunge acolo.
În atletism și în muncă, succesul începe cu „dorința” – ceea ce am putea numi ambiție. Există versiuni nesănătoase ale ambiției, care ne consumă cu totul, care ne fac să câștigăm cu orice preț, dar există și un alt tip, admirabil, care duce la separarea oamenilor. Nu este suficient doar să ne dorim să fim mai buni, ci trebuie să facem pași pentru a deveni mai buni, pentru a fi mai disciplinați. În orice domeniu disciplina se rezumă la o serie de alegeri semnificative, la luarea unor deciziile mici și corecte care au ca rezultat o viață sau o carieră de alegeri corecte.
Fermierul: muncă grea și răbdare
Există o formulă simplă pe care fiecare fermier se bazează în fiecare an: muncă grea și răbdare. Un fermier bun nu poate fi nerăbdător; iar lenea este în contradicție cu această meserie. În agricultura de succes, munca și răbdarea sunt esențiale. În timp ce majoritatea ocupațiilor de pe piața muncii din ziua de astăzi nu necesită muncă asiduă și răbdare în aceeași măsură ca agricultura din primul secol, nu cunosc niciun loc de muncă care să nu necesite o anumită măsură a acestor virtuți.
Angajatorii le pot oferi noilor angajați cursuri de formare la locul de muncă, dar implicarea din greu în muncă este o abilitate pe care trebuie să o avem mereu la noi. Fără o etică solidă a muncii, talentul, inteligența și creativitatea au o valoare redusă. În ceea ce privește răbdarea, în ciuda progreselor tehnologice, există încă multe lucruri pe care nu le putem grăbi. Dacă coacerea prăjiturilor durează 30 de minute, aceasta durează 30 de minute. Dezvoltarea abilităților profesionale și formarea adecvată a angajaților productivi necesită, de asemenea, timp. Acestea necesită atât muncă asiduă, cât și răbdare – și nu există scurtături.
Autor: Stephen R. Graves
