„Națiune sfântă?! – O examinare critică a politicii naționaliste sub aparența creștinismului”. Aceasta este tema pe care Alianța Evanghelică Elvețiană (SEA) a ales-o pentru reuniunea sa națională din 2025 din luna mai.
Adunarea generală anuală va oferi un spațiu de dezbatere cu privire la implicațiile teologice ale mișcărilor care urmăresc schimbări politice radicale folosind un limbaj creștin.
De ce este necesară o astfel de conversație în Elveția, o țară cunoscută pentru istoria sa creștină influentă? Andi Bachmann-Roth, co-secretar general al SEA, și-a expus câteva dintre idei în răspunsurile sale pentru Evangelical Focus.
Întrebare: Ați ales o temă foarte interesantă, un subiect foarte dezbătut pentru adunarea voastră națională. Ce conversație doriți să stimulați în rândul evanghelicilor elvețieni?
Răspuns: Subiectul a fost discutat în mod repetat în consiliul SEA. Desigur, și în contextul consolidării așa-numitului „naționalism creștin” în Statele Unite ale Americii, cu figuri precum Pete Hegseth (secretarul apărării), J.D. Vance (vicepreședinte), Marco Rubio (secretar de stat) sau Russel Vought (Biroul de management și buget).
Pe de o parte, acest creștinism foarte politic este evident în simboluri (tatuaje, cruci de cenușă pe frunte etc.), dar și în programe concrete („Proiectul 2025”). Observăm cu îngrijorare această evoluție și vedem, de asemenea, unele evoluții similare în Europa și Elveția.
Consiliul Alianței Evanghelice a decis să extindă această discuție, deoarece o considerăm importantă. În Alianța noastră, creștinii s-au implicat adesea în societate în diverse moduri. Angajamentul politic a fost și continuă să fie o parte importantă a activității Alianței.
Noi credem că, în calitate de creștini, avem o contribuție vindecătoare de adus societății. Întrebarea-cheie este: cum ar trebui creștinii să-și exercite influența?
Î: Elveția este o țară a cărei identitate istorică este puternic legată de credința creștină: de la crucea de pe steag la imnul național (care este un psalm) și la moștenirea Reformei și a anabaptismului. Nu este oarecum normal pentru credincioșii secolului XXI să simtă lipsa influenței creștine în societate și să exprime acest lucru cu o anumită tristețe?
R: Pot înțelege bine această nesiguranță. În Elveția, creștinismul s-a deplasat rapid din centrul societății către margini. În ciuda bogatei tradiții creștine, cel mult 15% din populația Elveției este acum creștină (numărul membrilor bisericii este mai mare, dar acesta nu reflectă numărul real de credincioși).
Pe de o parte, mi se pare important să subliniez că această situație de outsider nu este atât de neobișnuită pentru creștini. Creștinii au fost adesea la marginea societății și de acolo au avut un impact plin de speranță și creativitate asupra societății. Adesea cu un mare potențial transformator.
Și, cu toată tristețea, ar trebui să ne amintim că o mare parte din ceea ce se numea „creștin” era, de fapt, mai mult o convenție religioasă-socială care avea prea puțin de-a face cu ucenicia autentică a lui Isus. Așadar, ce anume ne dorim înapoi?
Putem reacționa la pierderea sensului în diferite moduri. Retrăgându-ne în comunitățile noastre creștine idealizate. Prin adaptarea la spiritul epocii. Prin încercarea de a recreștiniza societatea. Toate aceste trei căi mi se par problematice. Este nevoie de o perspectivă mai diferențiată, în care suntem diferiți fără a ne despărți (Miroslav Volf).
Î: În întreaga Europă, există partide de extremă-dreapta care invocă adesea valorile creștinătății ca cultură. Vedeți pericole în aceste noi forțe politice?
R: În Elveția, avem situația specială că aproape toate forțele politice, inclusiv dreapta, sunt implicate în guvern și în parlament. Acesta este cu siguranță un avantaj pentru un dialog.
Cu toate acestea, dacă biserica și politica se folosesc reciproc pentru a-și extinde influența, este problematic. Pe de o parte, Evanghelia însăși este compromisă. Evanghelia este politică, dar Isus nu a proclamat un program politic.
Pe de altă parte, mijloacele politicii nu sunt legitime pentru biserică (și viceversa). În cele din urmă, statul are întotdeauna la dispoziție măsuri coercitive pentru a-și atinge obiectivele. Biserica, care este ghidată de Evanghelie, este exclusă de pe această cale. Urmarea Evangheliei este o decizie personală, liberă și nu trebuie și nu ar trebui să fie impusă sau susținută prin promisiuni sau amenințări.
În plus, apropierea prea mare de puterea politică face imposibilă îndeplinirea de către biserică a rolului său de câine de pază. Istoria bisericii din Germania nazistă este un exemplu opresiv în acest sens.
Î: Este posibil pentru creștinii dedicați să apere valorile creștine și prezența Evangheliei în societate, denunțând în același timp în mod profetic eșecurile tuturor ideologiilor politice de ambele părți ale spectrului parlamentar?
R: Încă o dată, trebuie să ne gândim întotdeauna cu atenție la ceea ce apărăm. Este într-adevăr Evanghelia sau pur și simplu ideea noastră despre un trecut romanțat? Poate că nu ar trebui să vorbim de apărare, ci de angajament.
Credința ne determină în mod repetat să ne întoarcem către aproapele nostru și să nu luptăm în primul rând pentru noi înșine și privilegiile noastre. Dacă Hristos este Domnul lumii, așa cum spune cea mai veche confesiune creștină, atunci nu trebuie să îl apărăm. Atunci ne putem angaja cu bucurie și curaj în societate, indiferent dacă suntem sau nu o minoritate.
Creșterea așa-numitului naționalism creștin poate fi înțeleasă, desigur, și ca o reacție împotriva mișcării „woke”, în care ideile de gen, orientare sexuală sau justiție au fost distorsionate. În opinia mea, dreapta politică are dreptate să pună accentul pe aceste aspecte problematice.
Din păcate, terenul comun este adesea trecut cu vederea. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de o comunitate a Alianței care să fie, de asemenea, diversă politic. Numai prin includerea unor perspective diferite putem percepe evoluțiile din întregul spectru social, fără a fi distruși în acest proces. Menținerea acestui echilibru pare să devină din ce în ce mai dificilă și în Elveția.
Î: Odată cu noul guvern al lui Donald Trump în SUA, se pare că am intrat într-o perioadă de incertitudine și schimbare globală. Cum pot creștinii din Europa, SUA și din alte părți ale lumii să mențină unitatea și cooperarea într-un context în care relațiile dintre continente sunt tensionate și s-ar putea rupe?
R: Cheia mi se pare a fi întâlnirile personale. Atunci când ne împărtășim poveștile (de credință) și ne rugăm împreună, se dezvoltă relații care pot rezista diferențelor politice și crește și dorința de a-l asculta pe celălalt.
Sursa │Evangelical Focus
