
Dragi prieteni,
Invitatul nostru este Liviu Ciortuz, actualmente conferenţiar la Facultatea de Informatică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Lucrează în domeniul inteligenței artificiale începând din anul 1987 și predă cursuri de învățare automată din 2003. A participat la aplicarea rezultatelor cercetării din inteligența artificială în medicină, procesarea limbajului natural (în particular, traducerea automată) și identificarea virusurilor de calculator.
În prezentarea pe care o va face în cadrul Forumului “Dialogos”, Liviu Ciortuz va trece în revistă rezultatele cele mai semnificative care au fost obținute în domeniul inteligenței artificiale în ultimul deceniu, va explica în sens larg cum anume a fost posibil să se obțină aceste rezultate, va evalua impactul lor și va analiza potențiale soluții la problemele care decurg din folosirea tehnologiilor din acest domeniu, în special în domeniul educațional.
Liviu Ciortuz absolvit Facultatea de Matematică-Informatică (1985) de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi a obţinut doctoratul în informatică la Universitatea din Lille, Franţa (1996). A lucrat în cercetare la Institutul de Informatică Teoretică al Academiei Române (filiala din Iaşi) între anii 1987 şi 1990, la Institutul German de Cercetare în Inteligenţa Artificială (1997-2001), la Universităţile din York şi Aberystwyth din Marea Britanie (2001-2003), precum şi la Institutul Național de Cercetare în Informatică și Automatică (INRIA) de la Rennes, Franţa (2012-2013).
Dincolo de domeniul profesional, Liviu Ciortuz este pasionat de studiul Scripturii. A condus de-a lungul anilor multe grupuri de studenți și de bărbați tineri, analizând împreună cu ei diverse cărți din Biblie și bucurându-se de impactul acestor studii la nivel personal.
Vă invitam marti, în 4 martie la o nouă întâlnire a Forumului Dialogos cu o temă ”arzătoare” prezentată de domnul Liviu Ciortuz, alături de care va fi moderatorul întâlnirii, domnul conf. dr. Emil Bartos.
Ca de obicei, întâlnirea are loc la sediul Bisericii Metanoia din Arad, strada Tribunul Dobra, nr 8.
Vă așteptăm cu prietenie,
Forumul Dialogos

