La începutul vieții mele motto-ul „Doar cât să mă descurc” m-ar fi putut caracteriza foarte bine. Am fost un copil inteligent, ceea ce însemna că puteam lua cu ușurință un „9” în liceu fără să deschid o carte sau să învăț. Această atitudine am avut-o și la facultate, unde mi-am dat seama rapid care erau cerințele minime pe care trebuia să le îndeplinesc pentru a promova. Am ajuns la concluzia că o medie foarte mediocră de 7 era suficientă – aceasta dovedindu-se a fi o ștachetă pe care am atins-o cu ușurință.
La vremea respectivă cântam și într-o formație. Cerința minimă era ca să știu piesele și le pot cânta fără greșeli prea evidente. „Doar cât să te descurci” părea să fie suficient. Chiar și când m-am angajat pentru prima dată pe parcursul facultății, am întrebat care sunt așteptările în ceea ce privește postul pe care îl ocupam, și nu făceam nimic mai mult.
Totuși, în perioada în care mergeam la primul meu job, am avut o experiență epifanică. Se prea poate ca acest lucru să fi fost legat și de faptul că între timp mă căsătorisem și mi-am dat seama că soția mea merita ceva mai bun. Poate a fost ceva ce a spus ea, ceva ce am citit sau ceva ce am auzit de la un anumit vorbitor. Oricare ar fi fost acest lucru, el a făcut ca atitudinea mea să sufere o schimbare majoră. De exemplu, prima camionetă pe care am cumpărat-o în 1971 a fost cea mai sărăcăcioasă din lotul mașinilor care erau la vânzare – era lipsită de vreun accesoriu. Dar, patru ani mai târziu, am cumpărat o mașină cu toate opțiunile, acest lucru reflectând noua mea abordare a vieții în general.
În acea perioadă mi-am început propria afacere și am înțeles că pentru a reuși trebuie să fiu cel mai bun din domeniul meu. Dacă exista altcineva care oferea același serviciu la o calitate superioară, nu ne mai atingeam obiectivele. Am achiziționat cel mai bun echipament, am participat la cel mai bun training și am investit timpul necesar pentru a fi cel mai bun. Căutarea excelenței a devenit punctul central al vieții mele și al activității mele fotografice.
Acest lucru s-a întâmplat înainte de a deveni un ucenic al lui Isus Hristos. După aceea am descoperit Efeseni 2:10, care spune:
„Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu”.
Acest verset a rezonat imediat cu mine pentru că mă simțeam chemat să fac si eu acest lucru – să fac cea mai bună lucrare posibilă.
Biblia este plină de porunci care ne îndeamnă să facem o lucrare bună și să-L onorăm pe Dumnezeu cu mâinile noastre. De exemplu, Coloseni 3:23 spune:
„Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”.
Nu există loc pentru minciună, înșelăciune sau pentru „doar cât să ne descurcăm” în niciun domeniu al vieților noastre, personal sau profesional.
Mi-aș fi dorit să mă fi concentrat pe excelență încă din liceu, în loc să aștept până la 25 de ani. Dar poate a fost nevoie să văd modul în care această căutare a excelenței îmi poate modela viața într-un mod care să mă mulțumească pe mine și pe toți cei pe care îi întâlnesc.
Această atitudine care mi-a schimbat viața a dat roade atât în ceea ce privește aprecierea din partea clienților noștri, cât și în ceea ce privește succesul financiar. Mai târziu, când am deschis o cafenea, confruntându-ne cu concurența unei corporații uriașe, am știut că trebuie să urmărim din nou excelența, oferind servicii excepționale și fiind mai buni la prepararea cafelei decât omologul nostru uriaș. Cafeneaua noastră a avut succes imediat, atingând nivelurile ridicate de servicii, produse și impact asupra comunității pe care ni le-am imaginat.
După cum Proverbe 22:29 spune,
„Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând”.
Dedicarea pentru excelență nu numai că îl onorează pe Dumnezeu, dar face, de asemenea, ca munca noastră să prospere și se dovedește a fi răsplătitoare, în toate sensurile cuvântului.
Autor: Jim Mathis
