Oamenii de știință au descifrat recent secretele celei mai vechi hărți din lume, o tăbliță de argilă veche de 3 000 de ani, cunoscută sub numele de Imago Mundi, despre care se crede că arată locația Arcei lui Noe. Străvechiul artefact babilonian, gravat în scriere cuneiformă – care utilizează simboluri în formă de cupă – i-a nedumerit pe arheologi timp de secole. Descoperită în Irak în anul 1882, tăblița se află la British Museum, unde a devenit una dintre colecțiile sale celebre.
Imago Mundi înfățișează o hartă circulară a lumii, ilustrând ideile babiloniene timpurii despre crearea lumii. Se crede că harta arată întreaga lume cunoscută la acea vreme, cu Mesopotamia în partea de jos, în centru. Mesopotamia este înconjurată de un cerc care reprezintă un „râu amar” despre care se credea că înconjoară întreaga lume, marcând granițele lumii cunoscute la acea vreme.
Pe reversul artefactului, se pare că există pasaje care oferă un ghid descriind ceea ce un călător ar putea întâlni în călătoria sa, inclusiv o cale către „Urartu” și instrucțiuni specifice despre cum să ajungă acolo. Un pasaj spune: „Spre al patrulea, spre care trebuie să călătoriți șapte leghe”. Un alt pasaj se pare că îi instruiește pe cei aflați în călătorie să străbată „șapte leghe pentru a vedea ceva care este gros ca un vas parsiktu”.
Termenul „parsiktu” apare pe alte tăblițe babiloniene antice, referindu-se la scara unui vas menit să reziste legendarului Mare Potop. Cercetătorii cred că Urartu, cunoscut și sub numele de Ararat, este legat de un vechi poem mesopotamian care povestește despre o familie care, la fel ca Noe, s-a urcat pe arcă pentru a-și păstra viața după inundația de 150 de zile. La sfârșitul potopului, ei au staționat în siguranță pe unul dintre vârfurile lui Urartu, care se aliniază cu „Ararat”, termenul ebraic pentru muntele unde se spune că s-a oprit Arca lui Noe după potop.
Dr. Irving Finkel, curator al British Museum și expert în scrierea cuneiformă, a explicat: „Aceasta arată că povestea a fost aceeași și, desigur, că una a dus la cealaltă, dar și că, din punct de vedere babilonian, aceasta a fost un fapt istoric”. El a adăugat: „Dacă ați fi făcut această călătorie, ați fi văzut rămășițele acestei bărci istorice.”
Tableta are mai multe paragrafe cuneiforme pe partea din spate și deasupra diagramei hărții, care descriu crearea Pământului și ce a existat dincolo de el. Cercetătorii susțin că partea din spate a artefactului acționează ca o cheie secretă pentru a arăta călătorilor ruta pe care o vor urma și la ce ar trebui să fie atenți pe drum. Tableta conținea cândva opt triunghiuri care, potrivit cercetătorilor, reprezentau munți care corespundeau descrierilor de pe spate.
Povestea biblică a Arcei lui Noe urmează îndeaproape versiunea babiloniană, în care Utnapishtim și familia sa au construit o arcă la porunca zeului și au umplut-o cu animale. Conform mitului babilonian, zeul Ea a trimis un potop care a nimicit întreaga omenire, cu excepția lui Utnapishtim și a familiei sale. Aceștia s-au oprit în siguranță pe unul dintre vârfurile Urartu când potopul a luat sfârșit.
Dr. Finkel spune că oricine ar fi parcurs calea spre Urartu ar fi văzut, teoretic, coastele de lemn ale vasului de pe munte „ca cel din Biblie”.
Textele biblice povestesc că Arca lui Noe s-a oprit pe „munții Ararat” din Turcia, în urma unui potop care a durat 150 de zile și care a înecat Pământul și toate ființele vii care nu se aflau în interiorul vasului de lemn. Presupa locație a arcei din Turcia se aliniază cu dimensiunile menționate în Biblie – „300 de coți, 50 de coți și 30 de coți” – ceea ce înseamnă aproximativ 140 m lungime, 23 m lățime și 14 m înălțime.
Controversele persistă cu privire la faptul dacă structura din Turcia este naturală sau creată prin intervenție divină și este încă larg dezbătut dacă muntele turcesc Ararat menționat în pasajele babiloniene există cu adevărat. Dr. Andrew Snelling, un un cercetător creaționist cu un doctorat de la Universitatea din Sydney, a declarat anterior că Muntele Ararat nu ar putea fi locația Arcei lui Now, afirmând că muntele nu s-a format decât după retragerea apelor potopului.
O echipă de experți condusă de Universitatea Politehnică din Istanbul excavează muntele de ani de zile. În 2023, aceștia au dezvăluit că au găsit lut, materiale marine și fructe de mare. Aceste descoperiri au plasat oamenii la fața locului în urmă cu 3.000 – 5.000 de ani.
Noua analiză asupra Imago Mundi mai spune: „Numărul patru spune ‘Spre al patrulea, spre care trebuie să călătorești șapte leghe’ ”, a indicat Dr. Finkel. Călătoria dezvăluie în cele din urmă un „vas uriaș” – o imagine despre care s-a crezut istoric că ar fi rămășițele unei bărci mari.
Tăblița a fost deteriorată, însă textul cuneiform le confirmă oamenilor de știință și alte câteva lucruri. Unul dintre acestea este credința babilonienilor în zeul creației Marduk. Babilonienii mai credeau și în alți monștri mitici, precum omul-scorpion și o pasăre cu cap de leu numită Anzu.
Un alt mister babilonian a fost elucidat recent de experți, o tabletă conținând un cod fiind în sfârșit descifrată. Textele recent descoperite arată că babilonienii considerau eclipsele de lună semne terifiante, amenințătoare de moarte și distrugere.
Imago Mundi datează de acum aproximativ 3 000 de ani, în timp ce Marele Potop biblic ar fi avut loc acum aproximativ 5 000 de ani. Povestea Potopului lui Gilgamesh este cunoscută din mai multe tăblițe de lut care datează de peste 3.000 de ani. Pe tăbliță este gravată o hartă despre care se crede că arată întreaga lume cunoscută la acea vreme, cu Mesopotamia în centru jos.
Sursa: Jerusalem Post
