Este dificil pentru mulți dintre noi să ne recunoaștem greșelile. Dar totuși, copiii noștri trebuie să învețe iertarea de la cele mai fragede vârste.
Este destul de dificil pentru un copil să recunoască faptul că a făcut ceva greșit. Natura umană ne împinge să ascundem greșeala sau să dăm vina pe altcineva (uneori poate fi și un animăluț ca de de exemplu un biet câine) sau să pretindă că nu știe despre ce este vorba. Cu toate acestea, o a doua parte urmează după ce ne-am dat seama cine este vinovatul. Cum îi putem învăța pe copii să își asume responsabilitatea pentru comportamentul lor negativ?
Învățarea copiilor să-și ceară iertare este esențială, deoarece îi ajută să-și dezvolte abilități sociale puternice, inteligență emoțională și un simț al responsabilității personale. Îi va ajuta să construiască legături personale semnificative în viitor.
Cu toate acestea, este și mai esențial să îi ajutăm pe copii să înțeleagă că orice faptă rea este un păcat împotriva Domnului. În 1 Ioan 1:9, aflăm: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire”. După cum spune versetul, ispășirea este fundamentul relațiilor personale cu Dumnezeu, deoarece păcătuim zilnic și trebuie să ne pocăim tot atât de des înaintea lui Dumnezeu. Atunci când ne prezentăm în mod regulat în fața lui Dumnezeu, iertarea devine un obicei pe care îl putem extinde și asupra altora.
Copiii ar trebui să își exprime regretul pentru faptele greșite. „Îmi pare rău” este un bun început, dar este mai bine să-i cerem copilului să spună în mod specific de ce îi pare rău: „Îmi pare rău că mi-am pierdut răbdarea și l-am împins pe fratele meu” este mult mai bine, deoarece copilul învață să fie mai specific cu privire la acțiunile sale și își asumă responsabilitatea pentru acestea. Asumarea responsabilității pentru comportamentul lor înseamnă că copiii sunt pregătiți să facă față consecințelor.
Fiica prietenei mele a împins din greșeală cana de pe masă, iar aceasta s-a spart. S-a uitat la mine și mi-a spus: „Cana s-a spart singură”. I-am spus: „Ei bine, poți spune adevărul că ai împins-o din greșeală de pe masă”. Ochii i s-au umplut de lacrimi și a repetat repede fraza mea. Nu este nimic rău în accidente; cu toate acestea, a învăța să-și asume responsabilitatea chiar și pentru acele accidente neintenționate va da roade atunci când copiii vor deveni adolescenți.
Trebuie însă să fim blânzi și iubitori, astfel încât copiilor să nu le fie teamă să își recunoască greșelile sau micile derapaje. Mulți se tem de furia sau pedeapsa părinților. Cu toate acestea, lucrurile se întâmplă și este mult mai important pentru copii să fie sinceri. Trebuie să le arătăm încontinuu copiilor că prețuim onestitatea mai mult decât lucrurile stricate.
În sfârșit, dar cu siguranță nu în ultimul rând, iertarea începe cu noi – adulții. Așa cum El a ispășit pentru greșelile noastre, noi ar trebui să facem la fel, astfel încât iertarea să devină parte din cultura copiilor noștri.
Sursa: CNE.news
