Înmărmuriți de ceea ce auzim și vedem, îngroziți de dezastrul care a lăsat familii înlăcrimate, durere fără a putea fi cântărită, pagube mari, o imagine apocaliptică ce nu are nevoie de comentarii, empatizăm cu cei care au fost loviți de viituri, de uragane, de cicloane, cutremure, războaie etc. Toate cele prezise de Scriptură le experimentăm și parcă este un vis din care am dori să scăpăm repede, nu putem crede că se petrec în vremea noastră.
Asistăm la episoade triste care apar pe ecran tot mai des, iar noi parcă începem să ne obișnuim cu dezastrul și să-l ignorăm. Dacă este cât mai departe de noi, parcă nu ne afectează așa de tare, emoția trece repede și o luăm de la capăt cu rutina zilei, până când suntem zguduiți de un alt eveniment. Dacă nu e vreunul „de-al nostru” implicat în eveniment, răsuflăm și mai ușurați. Ne asigurăm că nu sunt dintre rudeniile noastre în acea zonă afectată și ne vedem de drumul nostru. Gândiți-vă, dacă ați afla că în orașul cutare, pe o anumită stradă, un cartier în care locuiește rudenia dumneavoastră, ar fi un incendiu cu multe case distruse, ați dormi liniștiți? Dacă ar fi un bloc din cartierul în care locuiește familia apropiată și ați vedea la televizor că a avut o explozie, ați pune mâna pe telefon să vă asigurați că sunt bine, nu? Dacă nu v-ar răspunde, nu ați fi în panică? Ați face tot posibilul să dați de cel apropiat, să vă asigurați că este în afara pericolului. Cred că da, toți am fi la fel de interesați de cineva drag, de ce? Pentru că ne este rudă, este din sângele nostru, este apropiatul nostru, ne doare, este normal să se întâmple astfel.
La ultima catastrofă din Spania au fost dați dispăruți și mulți români, cu siguranță primii la care ne-am gândit, aflând despre zona afectată, au fost cei pe care îi cunoaștem. Avem pe cineva acolo? În situațiile tragice, omul devine mai sensibil, mai solidar, săritor și gata să se implice. Încurajez astfel de acțiuni prompte și fără prea multe ezitări, fiindcă omul aflat în nevoie trebuie ajutat. În astfel de situații, dispare eticheta religioasă, etnică, culturală, politică, socială etc. Mașinile care erau adunate după potop una peste alta nu au mai putut fi identificate, nu a mai contat cărei persoane a aparținut și ce poziție socială a avut. Viitura a venit și a lovit și pe cel bogat și pe cel sărac. Necazul, când vine, nu selectează în funcție de poziția socială sau de nivelul financiar. Necazul uniformizează omul, îl aduce la același nivel de suferință.
Care este mesajul, pentru mine, văzând astfel de situații catastrofale? Mi-a venit în minte un cuvânt al Mântuitorului:
„Credeți voi”, le-a răspuns Isus, „că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au pățit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.
Să nu dorm pe o pernă a indiferenței, să nu îi condamn pe cei care au trecut prin necaz, să îmi cercetez inima, să mă gândesc că oricând mi se poate întâmpla și mie, cu nimic nu sunt mai bun decât cei loviți de necaz. Să nu fiu cuprins de mândria că sunt într-o fortăreață sigură și că mie nu mi se poate întâmpla. Oricând, în orice clipă, pot fi eu cel peste care să vină catastrofa.
În aceste momente, să îmi evaluez viața, să fiu în orice clipă gata de plecare, viața este nesigură și nu mă pot bizui pe ea și nici să cred că trăiesc veșnic pe acest pământ. Tot ce am adunat poate fi strâns de viitură și aruncat la gunoi, toată agoniseala de o viață poate pieri într-o clipă, rămân cu pumnii goi și cu sufletul zdrobit.
De aceea, nădejdea noastră trebuie să fie în altă parte. Hristos trebuie să rămână speranța fiecăruia, să avem convingerea că suntem trecători și să nu ne lipim inima de ce este efemer. Tot ce avem este darul lui Dumnezeu pentru o vreme, lucrurile pe care le avem sunt date spre a ne bucura de ele pentru o vreme, dar să nu facem un scop, să nu ne preocupe de dimineață până seara, neobosiți să ne atingem acest scop. Dacă adunăm ceea ce nu putem păstra vom fi dezamăgiți și vom ajunge la aceeași durere la care au ajuns cei care au trecut prin dezastru. Concluzia rămâne aceea a Domnului Isus Hristos, nu mai e nimic de adăugat:
„Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură”. (Matei 6:19-20)
Sorin Cigher,
5 noiembrie 2024
