Unul din lucrurile care m-a fascinat enorm când am citit prima dată Evangheliile a fost capacitatea lui Isus de a vedea dincolo de aparențe și de a răspunde nu la întrebarea pusă, cât la motivația din spatele ei. Evanghelia după Ioan cap 2:25 chiar precizează:
„Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om”.
Câteva exemple îmi sunt foarte vii. Când un tânăr bogat vine la El entuziasmat întrebându-l ce bine să facă pentru a moșteni viața veșnică, Isus, după o întrebare pregătitoare, îi cere să renunțe la bogății dovedindu-i că în realitate problema interioară a lui era lăcomia, lăcomie ce trebuia eradicată printr-o schimbare de priorități:
„Vinde totul, dă la săraci și vei avea o comoară în cer. Apoi vino și urmează-Mă!” (Matei 19:21).
Cu altă ocazie, i se aduce un om paralizat. Dorința prietenilor lui (și evident a celui în cauză) era atât de mare ca să fie vindecat, încât, sunt dispuși, pentru a ajunge la Isus să dezmembreze acoperișul pentru a-l coborî cu patul pe tovarășul lor. Isus vede dincolo de această nevoie de vindecare fizică, credința capabilă să depășească orice obstacol și nevoia de iertare, așa că își manifestă atributele divine oferind iertare spre indignarea fariseilor prezenți. (Luca 5:17-26).
Odată fariseii Îl întreabă dacă este îngăduit să-și lase nevestele, adică să divorțeze, motivând că legea lui Moise permite acest lucru. Cei care puneau această întrebare nu erau desigur niște soți model care lucrau zilnic să îmbunătățească relațiile cu soțiile lor, ci niște indivizi care se plictisiseră de consoartele lor și căutau justificări pentru a scăpa, sub protecția legii, de ele, pentru a intra în relații cu alte soții mai tinere, așa că sentința lui Isus estre fermă: nu este îngăduit să divorțezi dacă motivul nu este unul foarte serios (cum ar fi curvia). (Matei 19:1-9).
Cele mai multe dispute le-au creat liderii religioși care exasperați de popularitatea Sa, căutau motive să-L prindă, să-L facă să greșească cu ceva încât să-L poată acuza. De aceea îi aduc o femeie prinsă în adulter și îi cer, cu aerul cel mai pios (și fariseic) posibil să le spună ce trebuie să facă cu ea, pentru că legea lui Moise cerea să fie pedepsită cu moartea pentru o asemenea faptă. Întrebarea era pusă de așa natură, ca indiferent ce ar fi spus, Isus să cadă într-o lumină proastă. Dacă spunea că nu trebuie să fie pedepsită, era acuzat că nu ține Legea, dacă spunea că trebuie să se facă dreptate, ar fi arătat lipsă de omenie și toți oamenii simpli Îl plăceau tocmai pentru această calitate a Sa. Răspunsul pe care Îl găsește Isus răstoarnă întreaga logică din spatele interogării, dezvăluind intențiile ascunse ale celor ce-L iscodeau:
„Cine este fără de păcat, să arunce primul cu piatra” (Ioan 8:7).
De altfel este interesant că doar femeia este adusă, nu și bărbatul cu care aceasta avusese relații, iar ei afirmaseră că ea fusese prinsă chiar când săvârșea actul.
Un alt moment dramatic, care se putea lăsa cu o arestare, este când i se pune o întrebare, după o lingușeală bună, cu privire dacă să se plătească bir împăratului roman. Întrebarea atingea un subiect sensibil, pentru că evreii nu priveau cu ochi buni stăpânirea romană, așa că din nou, răspunsul îl făcea vulnerabil pe Isus, fie în ochii compatrioților săi (dacă spunea că trebuie să se plătească), fie în fața autorităților (dacă ar fi spus că nu trebuie să se plătească). Soluția pe care o oferă Mântuitorul este eliberatoare: există sfere de responsabilitate în care trebuie să fim activi și aceste sfere pot coexista fără conflict.
„Dați cezarului ce e al cezarului și Lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Marcu 12:13-17).
Exemplele ar fi multe și vă invit să căutați singuri, pentru că sunt sigur că le veți găsi în Evanghelii. Pe mine aceste situații mă fac să mă evaluez și să mă gândesc: care este motivul din spatele cererilor pe care le adresez lui Dumnezeu? Ce urmăresc de fapt, care este mobilul ascuns din spate?
O primă condiție a unei rugăciuni, pentru a fi primită, este să fie sinceră, așa că este extrem de important să fiu sincer cu mine și în fața lui Dumnezeu cu privire la ce doresc de fapt. Iacov spune că nu primim, pentru că nu cerem, sau dacă cerem, o facem cu gând rău să risipim (Iacov 4.2-4). Analiza interioară este fundamentală pentru fiecare dintre noi și deseori nu este ușor să deslușim adevărul din spatele unei cereri aparent pioase, dar efortul merită, pentru că nu există evoluție spirituală fără această abordare.
Autor: Mihai Tudor Gavrila
