Unul dintre cele mai grele lucruri pe care le faci ca mamă este să-ți disciplinezi copiii. Sunt sigură că acesta este un sentiment împărtășit de mulți părinți. Cum te descurci cu copiii neascultători dintr-o perspectivă creștină?
Trebuie doar să petreci câteva clipe în compania unui copil pentru a-ți da seama că, după doar câteva minute de joacă, încep conflictele, certurile între frați sau o formă de sfidare a regulilor stabilite de părinți. Pur și simplu așa stau lucrurile. Se întâmplă tuturor copiilor, iar intervenția părinților este întotdeauna necesară.
Dar în momentul în care trebuie să intervin ca mamă, apar îndoieli și temeri că nu voi putea exercita o disciplină biblică adecvată.
În unele dintre cărțile și articolele pe care le-am citit în pregătirea experienței mele de mamă, am întâlnit de multe ori acest curent de gîndire foarte răspândit în zilele noastre al „parentingului blând”. Am învățat multe din această filosofie și am găsit perspective care sunt apropiate de adevărurile biblice. Cu toate acestea, rămân multe îndoieli.
Nevoi
Tratarea copiilor cu empatie, iubire, grijă și preocupare pentru emoțiile lor este baza parentingului blând. Pedepsele sunt eliminate în favoarea dialogului și a descoperirii nevoilor copiilor. Emoțiile copiilor sunt considerate de maximă importanță, aceștia fiind considerați ca fiind înzestrați încă de la vârste fragede cu abilități de luare a deciziilor.
Această filozofie este în contrast cu vechea metodă de creștere a copiilor, în care aceștia nu aveau absolut niciun cuvânt de spus. Nevoile lor nu erau luate în considerare, iar părinții dețineau controlul și puterea totală asupra vieții copilului. Acest mod de a vedea copiii venea adesea la pachet cu abuzul. Prin urmare, este un lucru bun că interesul pentru drepturile și nevoile copiilor a crescut atât de mult.
Cu toate acestea, am încă îndoieli și îngrijorări cu privire la această nouă filozofie parentală atunci când vine vorba de înțelegerea rădăcinilor comportamentului copiilor. Pentru cei mai mulți susținători ai parentingului blând, crizele de furie sau comportamentul inadecvat al copiilor provin toate din nevoi mai profunde care trebuie să fie acceptate, înțelese și sprijinite.
Ipoteza de bază este că copiii sunt inocenți și incapabili să-și controleze emoțiile. Ei ar acționa doar cu sinceritate, fără răutate. Astfel, atunci când copilul meu ia o jucărie de la prietenul său de joacă, nu o face din egoism, ci pentru a-și satisface nevoia de a se exprima jucându-se cu acea jucărie în acel moment.
Păcatul
Deși acest punct de vedere îi ajută pe părinți să își asume un rol mai responsabil și mai grijuliu față de emoțiile copiilor, el se bazează pe ipoteze fără fundament biblic. Ea elimină realitatea păcatului, care implică, de asemenea, inimile copiilor, și duce la a-i considera pe aceștia fundamental lipsiți de responsabilitate morală pentru acțiunile lor.
Nu acesta este însă limbajul Bibliei despre inimile copiilor sau despre responsabilitățile de a-i disciplina ale părinților. Mai degrabă, disciplina ar trebui să fie un act de dragoste față de copii și față de Dumnezeu, o modalitate de a le întoarce inimile spre El și de a le arăta copiilor realitatea păcatului și harul iertării.
Ar fi frumos dacă aș putea să realizez cu adevărat o astfel de disciplină. Din nefericire, nu pot și uneori uit adevăratul meu scop în educarea și disciplinarea copiilor mei. Totuși, instruirea copiilor mei în căile Sale este prima responsabilitate pe care Domnul mi-o încredințează ca mamă. Așadar, pe măsură ce copiii mei cresc și eu cresc împreună cu ei ca mamă în a învăța cum să folosesc și să administrez o bună disciplină biblică.
Sursa: CNE.news
